Indian Vision – Chirapaq – Native American – Powerful Pride – Sacred Medicine

     In timpuri imemoriale, omul trăia intr-o lume esenţial magică, căci el insuşi era magic. Nu numai că percepea corespondenţele secrete din natură şi din cosmos, ci avea capacitatea de a se dedubla după plac in mari spaţii oculte.
     Hipersenzitiv, dotat cu. o conştiinţă intuitivă remarcabilă, clarvăzătoare, legat prin sensibilitatea sa la marea forţă cosmică, omul acela avea şi puterea incarnării şi a metamorfozei. Trăia intr-o stare de fascinaţie continuă, căci avea, datorită structurii sale mentale specifice, acces la Natura profundă a lucrurilor.Dealtfel, structura lui psihică şi afectivă era fundamental opusă celei a omului de astăzi, acesta fiind, mai ales, un „spirit pozitiv”, ceea ce e egal cu zero in absolut. Melectualizand totul, inainte de orice, teoretician, materialist, avand un ascuţit simţ critic, dacă e maestru in domeniul gandirii carteziene, in schimb, şi-a pierdut facultăţile Văzului şi ale Mirosului.
     Intemniţat intr-o dimensiune dată, omul de astăzi nu se poate lipsi de garanţii ştiinţifice, deoarece crede că in ele constă cheia puterii sale mentale. In plus, sistemul său referenţial de gandire şi analiză, rezultat al unei culturi de suprafaţă, pseudo-securizantă, il indepărtează de adevăratul simţ psihic. Istoricitatea e drama lui şi nu poate concepe că, dincolo de cercul stramt al ideilor ce i-au fost inculcate, există Spaţii şi Lumi diferite, populate cu fiinţe ce se mişcă după nişte legi total opuse.
     Aceste Lumi nu se pot dezvălui stadiului profan decat cu ajutorul Imaginaţiei şi nu pot fi percepute ocult decat prin intermediul unui simţ iniţial, astăzi foarte tocit, numit al şaselea simţ. Numai cei care, prin natura lor, printr-un efort nemaipomenit, au scăpat de uniformizarea sistematică a gandirii pot intra in contact cu aceste Lumi inspăimantătoare şi miraculoase, paralele sau interferand cu noi. Şamanul face parte dintre aceşti „privilegiaţi”.
     Insă aceste „privilegii”, şamanul le-a obţinut, cum s-a putut citi de-a lungul acestui studiu, cu preţul unor căutări continue, intrecandu-se mereu pe sine, abolindu-şi toate structurile stabilite şi, mai ales, datorită decompartirnentării fenomenelor. Totul e in Tot, spune Tradiţia.
     Stăpanirea acestor Energii trezite, dominarea Puterilor reclamă o vigilentă şi solidă rezistenţă, atat psihică cat şi mentală, din partea cercetătorului. E o luptă de fiecare clipă, fără garanţii de izbandă, o luptă ce te imbogăţeşte şi-ţi aduce un solid echilibru mental.
     Acest simţ magic mai poate fi intalnit şi in ziua de azi, dar intr-un mod alterat, la anumite populaţii aşa-zis „primitive”, a căror concepţie despre Univers şi despre Forţele ce-l populează e considerată pură superstiţie. Intreaga lor cosmogonie, bazată pe experienţă, deci pe adevărata realitate, intensă, pătrunzătoare, provine din percepţie şi din cunoaşterea Lumilor sensibile la care au avut şi mai au incă acces. Toată această ştiinţă a sufletului, a mediului energetic, această ştiinţă magică ce vine din zonele invizibile, e astăzi ridicată la rang de mituri, credinţe, simboluri, fabulaţii, folclor, halucinaţii, chiar deliruri organizate şi compensatorii. Insă această pretinsă superstiţie, de care sunt acuzaţi cei de altădată şi care n-are nimic a face cu superstiţia datorată manipulărilor angoaselor prin sisteme religioase stabilite, nu e decat cunoaşterea Forţelor sensibile ce-l inconjoară pe om. Senzitivitatea suprasensibilă a Strămoşilor şi a primitivilor n-are nimic a face cu senzorialitatea abstractă a omului de astăzi ale cărui facultăţi de văz şi miros sunt ciuntite.
     Spre uşurarea acestuia, trebuie să spunem că tocmai din cauză că se teme să nu fie acuzat de credulitate, obscurantism, s-a detaşat puţin cate puţin de adevăratele sale izvoare, negand şi supunând deriziunii facultăţile sale interioare, îndoindu-se de tot şi, mai ales, de sine, denaturandu-şi sistematic percepţia sa asupra lucrurilor, nemaiincrezandu-se decat in instrumental fragil şi din ce in ce mai puţin pur care e trupul lui. De aici, rezultă o recrudescenţă a nevrozelor şi a altor tulburări şi maladii mentale, ce n-au nimic iniţiatic şi nu duc decat la dramă.
     E uşor să conchizi că ochii nu văd, că urechile nu aud decat ceea ce le-a fost dat să vadă şi să audă… Dar oare ne-am gandit vreodată că, dincolo de aceşti ochi şi urechi de carne, există ochii şi urechile Spiritului care au, printre alte puteri, pe acelea de a privi, de a asculta lumea viselor, cu o acuitate necunoscută in lumea cotidiană?
     Persecuţiile religioase care au avut loc de-a lungul secolelor au fost pentru mulţi socotite ca atare, cu rolul de a suscita cea mai măruntă emoţie umană, cele mai mici frămantări sufleteşti, intorcandu-l pe om, prin teroare şi tortură, de la adevărata sa natură, smulgandu-i pentru totdeauna posibilitatea de a se realiza pe tăramul pămantesc, trecător şi iluzoriu.
     Descoperirea psihanalizei, a sistemelor pozitiviste şi materialiste a dat omului lovitura de graţie atacand cu formule culpabilizante toate posibilităţile sale spirituale, radicand orice putere perceptivă, orice facultate de a vedea şi conversa cu alte tăramuri la rangul deviaţiei mentale. Orice percepţie e catalogată sistematic drept halucinaţie. Or, noi nu credem in realitatea iluzorie a halucinaţiei.
     Halucinaţiile sau viziunile nu sunt decat percepţii imediate, urmand unei stări date, alte lumi existand realmente, după legi proprii. Nimic a face cu proiecţiile spiritului, cu toate că acesta serveşte de receptor şi emiţător de forţe cosmice. Spiritul are facultatea de a crea după plac, in spaţiu, in afara timpului, o realitate mai adevărată, mai puternică decat realitatea lumii noastre materiale. Pentru asta, trebuie să fie deschis şi in armonie cu psihicul universal.
     Modul cum sunt judecate, explicate, catalogate, recuperate experienţele magice ale lumilor paralele văzute de Strămoşi şi de primitivi, dovedeşte o formă de discriminare şi de rasism culturale. Oare am căutat să inţelegem numai din ce cauză un copac are dorinţa de a creşte? De ce visăm? De ce ne aflăm intr-un trup carnal pentru un timp dat? De ce existăm şi pentru care motive? De ce murim? Sunt tot atatea intrebări la care ştiinţa experimentală magică ştie să răspundă.
     Ne-am intrebat de ce Strămoşii şi-au dat atata osteneală ca să exprime cosmogonii, toate identice in punctul lor de plecare? Din simbolism? Simbolismul, in ciuda bogăţiei sale intrinseci, rămane o incercare de apropiere de cunoaştere, dar, nu e cunoaştere; aceasta e fără sfarşit. Acest simbolism n-a devenit decat compromisul aşa-numiţilor oameni de ştiinţă şi medici ai spiritului ce se slujesc de el doar pentru a incerca să explice şi să pună sub reguli lumi pe care le cred imaginare fiindcă nu-şi dau seama de existenţa lor.
     Odinioară, Omul Vechilor Rase, de care vorbesc teosofii, ştia să-şi unească simţurile cu ale animalului, căruia ar trebui săi cerem lecţii, fie numai in legătură cu planul instinctului şi al percepţiei. Acest om s-a slujit de ritul totemic care i-a permis să sacralizeze şi să fixeze această legătură. Acest rit se făcea prin impregnare psihică şi astrală, rezultand un formidabil schimb de fluide şi forţe. Amintirea indepărtată a acestor schimburi se regăseşte, printre altele, in picturile preistorice şi in arta egiptenilor care aveau puterea de a acţiona asupra esenţei
spirituale a materiei şi fiinţelor. Totul avea o dublă existenţă.
     Dealtfel, aceste corespondenţe magice, realizate cu divinităţile, animalul, vegetalul, mineralul şi toate elementele, au fost retranscrise, sub forme mai mult sau mai puţin amplificate, in acele preţioase arhive universale pe care greşit le numim legende. Cand se povesteşte, de pildă, că individul cutare avea puterea transformării psihice, e pentru că, aidoma şamanilor, acesta işi putea acţiona şi modifica cu gandul structura biologic sau astrală. Cel ce se transforma in animal nu lua chiar infăţişarea acestuia, ci se „imbrăca” cu vibraţiile, fluidul,
ambianţa lui, legandu-se de Spiritul de Grup ce conducea animalul.
     Dacă şamanul ştie să se unească cu dublul său vegetal, e pentru că a invăţat să participe la psihicul pămantului din care a crescut copacul. La fel e şi cu mineralul… Dacă se cunoaşte esenţa lucrurilor şi a fiinţelor, dar şi Entităţile ce le comandă, e posibil să acţionezi asupra lor şi chiar să te investeşti de puterile lor. Asta face şi şamanul, majoritatea timpului in scopuri umanitare. Mai trebuie să se slujească de Imaginaţia sa – pe care nu trebuie s-o confundăm cu inchipuirile ce nu sunt decat jocuri ale spiritului – dar de acea Imaginaţie ce vine din Marea Imaginaţie imaginativă, aceea care creează şi recreează fără incetare universul in care evoluăm, captivi şi vulnerabili.
     Ascunderea in creier, de-a lungul varstelor, a epifizei (sau glanda pineală) numită şi „al treilea ochi”, a indepărtat omul de facultatea sa de a’ vedea dincolo de aparenţe, căci acest ochi magic, incărcat de sevă psihică, ii permitea să aibă viziunea imediată a lumilor oculte.
     Astfel, această glandă, prin moalele capului copilului mic, işi manifestă incă efluenta. Crescand, copilul rămane impregnat de contactele cu psihicul universal a cărui inchipuire ii serveşte drept vehicol conducător. Trăieşte intr-o lume amplificată, străbătută de curente şi forţe unde nimic nu s-a fixat, lume ce-I va determina apoi structura senzorială.
     Aşa e şi cu şira spinării ce a fost, la inceput, vehicol pentru măduva spirituală şi de care se foloseşte magia tantrică. Această măduvă capta curenţii telurici şi cosmici. Egiptenii i-au consacrat importante rituri de fixaţie.
     A şti să te fixezi in Axa direcţională a Marii Forţe imaginative, iată principalul scop al omului ce vrea să devină şaman. Aceste puteri* („capacitati de a acţiona”) le are cel ce ştie să se situeze pe această linie de energie, printr-o continuă reinnoire a sa şi prin harul specific.
     Insă aceste puteri nu-i aparţin. Nu-i sunt decat imprumutate şi ele depind, in parte, de inima omului ce le va folosi. Dacă are o „inimă dublă”** (semnul duplicităţii şi al dorinţei de a înfăptui răul), puterile sunt nefaste, fapt ce-l va ţine deoparte de accesul la cunoaştere. Adevăratul om magic e, inainte de toate, un om plin de căldură.
     Datorită disponibilităţii sale psihice, şamanul se pune de acord cu Marele Ritm universal. Ii descifrează in parte miraculoasele şi nenumăratele mesaje. Toate Energiile găsesc in el un centru de concordanţă, Energii pe care le va exprima şi transmite in radiaţii benefice, puse in slujba comunităţii sale.
     Receptacol senzitiv, purtător de cuvant al Spiritelor ce-l străbat, călăuzitor al sufletelor, medic, interpret al viselor, poet, muzician, făuritor, actor, şamanul ştie că această viaţă terestră nu e decat proiecţia obscură a adevăratei vieţi ce se găseşte la fel de bine in microcosmos ca şi in macrocosmos, a vieţii pe care n-o vedem, dar a cărei fulgerătoare prezenţă majoritatea oamenilor au presimtit-o, cel puţin o dată de-a lungul existentei lor.
     Dar ce s-a intamplat cu şamanul şi cu inalta lui ştiinţă despre suflet – şamanismul? Din păcate, trebuie să spunem că majoritatea acestor valori practic a dispărut, fie că au fost distruse in unele regiuni, fie că au fost desconsiderate in altă parte. Constrans la o existenţă ce n-are nimic a face cu Eul real, viziunea sa despre lume l-a inclus in randul iluminaţilor. In plus, arta lui e asimilată unui fel de folclor induioşător şi inofensiv de către cei pentru care viaţa nu e decat un marş indelungat, fără rezonanţă nici lumină, pe poteci umblate, itinerarii asemănătoare
cu cele străbătute de mediocritate.
Mario Mercier

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: