Spirit liber


     „Scrierile străvechi yoghine învaţă”, că Dumnezeu a îmbrăcat spiritul uman cu trei învelişuri succesive: corpul cauzal ţesut şi alcătuit din idei, corpul astral subtil, reşedinţă sau vehicul al mentalului (Manas) şi al afectivităţii şi, în sfârşit, corpul fizic grosier. Pe pământ omul este înzestrat cu un aparat senzorial care are corespondenţă la fiinţa astrală într-un corp format din prana. Fiinţa cauzală „trăieşte” şi se mişcă în sfera grandioasă extrem de subtilă şi beatifică a ideilor pure…
     Există o infinitate uluitoare de planete astrale populate cu fiinţe astrale care mai de care mai frumoase şi extraordinare…
      Pentru a călători de la o lume astrală la alta,locuitorii lor se servesc spontan de simţurile lor astrale, utilizând instantaneu diferitele energii astrale subtile, ce sunt mult mai rapide şi mai puternice decât electricitatea sau radiaţiile cunoscute de oameni.
     Universul astral, fiind alcătuit din formele subtile rafinate ale luminii diferenţiate (akasha), este surprinzător de mult mai frumos, mai plin de iubire şi mai vast decât cosmosul material. Întregul univers fizic, deşi pare infinit pentru oameni este, analogic vorbind, suspendat precum o mică cabină (nacelă) solidă, la aeronava gigantică a universului astral.
     Nenumărate sunt într-adevăr galaxiile materiale care se găsesc împrăştiate în puzderia stelelor şi constelaţiilor, dar cu mult mai numeroase sunt galaxiile şi constelaţiile universului astral, ale căror sisteme solare au planete astrale incomparabil mai frumoase şi mai uluitoare decât acelea ale voastre; acolo, în zori, sorii lor fascinanţi strălucesc în mii de indescriptibile aurore boreale în ochii plini de dragoste şi fericire ai locuitorilor lor. Ziua şi noaptea acolo sunt mult mai lungi decât pe pământ. Universul astral este în general infinit mai frumos, mai delicat, mai plin de dragoste şi mai pur, el fiind incomparabil mai armonios şi mai bine organizat decât lumea fizică. Acolo nu există nici zone de deşert, nici planete nelocuibile.
     Flagelurile terestre: ierburile rele sau veninoase, microbii, insectele sau şerpii sunt aproape complet necunoscute în lumea astrală, ca de altfel şi diferenţele de climat sau de anotimp; o eternă vară sublimă domneşte acolo, temperată de fermecătoare ploi torenţiale cu milioane de picături multicolore; în anumite zone apar rareori ninsori de o albeaţă orbitoare. Pe planetele astrale se află de asemenea lacuri de opal, mări luminoase, râuri cristaline de culoarea curcubeului, care le înfrumuseţează peisajele de paradis. Locuitorii astralului trăiesc acolo stări de indescriptibilă fericire şi, plini de bucurie şi armonie, se iubesc copleşiţi de altruism şi bunătate.
     Universul astral obişnuit (…) este populat de zeci de milioane de suflete umane, venite mai mult sau mai puţin recent de pe pământ, ca şi de sute de miliarde de alte fiinţe: zâne, sirene, peşti, animale, salamandre, gnomi (pitici), semi-zei sau alte spirite, locuind pe diferite planete astrale, după afinităţile lor specifice şi în conformitate cu nuanţele karma-ei lor. Zone întregi cu diferite frecvenţe vibratorii sunt aici, în astral, rezervate atât spiritelor bune, cât şi rele. Cele bune pot să se deplaseze aproape instantaneu, liber, de la o zonă la alta, pe când cele rele sunt în mod strict limitate şi închise pe planeta sau tărâmul lor. La fel precum oamenii trăiesc la suprafaţa globului, viermii în pământ, peştii în apă, păsările în special în aer, într-un mod asemănător, diferitele categorii de fiinţe subtile astrale, de la cele superioare la cele inferioare, sunt distribuite după propria frecvenţă dominantă.
     Îngerii decăzuţi(involuaţi), expulzaţi din sferele superioare ale lumii astrale, sunt cel mai adesea într-un război perpetuu chiar între ei şi utilizează pentru aceasta bombe cu „energii malefice”, fluxuri vibratorii captate prin mantre. Aceste fiinţe egoiste, sadice şi răufăcătoare bântuie îndârjite numai prin întunecatele regiuni infernale ale astralului inferior plin de energii malefice, întunecat şi apăsător, unde ele îşi ispăşesc până la urmă, în timp de zeci sau sute de ani astrali, karma lor rea, prin suferinţă, chinuri cumplite, coşmaruri îngrozitoare şi spaime de nedescris.
     În vastul univers astral sublim – care se află deasupra negrei închisori astrale – totul este doar frumuseţe, iubire, armonie şi splendoare.
     Cosmosul astral, fiind în modul cel mai natural în armonie cu perfecţiunea divină, fiecare lucru, fiinţă de acolo este creat în mod direct prin voinţa şi imaginaţia divină, şi parţial prin cele ale fiinţei astrale. Fiinţa astrală posedă capacitatea de a modela, prin imaginaţie şi gând, orice formă sau de a perfecţiona frumuseţea a ceea ce Creatorul Suprem a creat deja. Căci El a dat fiilor săi din astral privilegiul sublim de a putea să modifice sau să transforme la voinţă cosmosul lor astral. Dacă, pe Pământ, materia solidă este modificată prin laborioase şi complexe procese chimice şi fizice, aici, în acest univers superior, un simplu act de voinţă şi imaginaţie este suficient pentru a modifica în lichid, gaz sau energie materia subtilă caracteristică lumii astrale.
     Umanitatea este confruntată cu războaie, pe pământ, pe mări şi în aer.
     Lumea astrală, din contră, este aceea a bucuriei, a armoniei, a jocurilor amoroase, a iubirii profunde şi a egalităţii. Fiinţa astrală îşi modifică prin materializare şi dematerializare adecvată corpul astral la voinţă. Flori, peşti sau animale pot aici să se transforme temporar în fiinţe omeneşti astrale sau chiar să ia nu contează ce formă aproape identică cu aceea a altor făpturi astrale. Toţi locuitorii astralului comunică între ei cu o uşurinţă extraordinară, telepatic, fără nici un fel de aparat.
     Nici o lege bine definită a naturii, în afara rezonanţei cu energiile binelui, iubirii şi armoniei divine, nu li se impune; astfel, un arbore astral poate fi determinat instantaneu, prin acelaşi act de voinţă descris anterior, să producă o portocală sau orice alt fruct, ori o floare sau uneori chiar obiecte. Există totuşi în lumea astrală şi anumite restricţii de ordin karmic, care fac să nu fie permis chiar orice, dar în general nu există, cu excepţia valorilor supreme divine, nici o scară a valorilor prea rigidă între diferitele fiinţe şi obiecte ale astralului; totul aici este pătruns de lumina divină esenţială, creatoare (Akasha).
     Nimeni dintre locuitorii astralului nu se mai naşte din femeie; copiii, în cazul cuplurilor astrale, sunt în mod direct şi fulgerător materializaţi de fiinţa astrală care îi doreşte, datorită voinţei sale cosmice şi se condensează într-o formă astrală precis definită. Sufletele recent lipsite de corpuri fizice, care părăsesc lumea terestră sau planul fizic al altor planete prin aşa-zisa „moarte”, sunt uneori atrase într-un „cămin” al unui cuplu astral, graţie afinităţilor psihice, mentale şi spirituale pe care le prezintă sufletul în cauză.
     Un corp astral este total insensibil la frig, la căldură sau orice altă condiţie naturală. Anatomia caracteristică corpului astral comportă un creier subtil astral sau „lotusul cu 1000 de petale de lumină” (sahasrara) şi cei 6 centri subtili – chakra -, ce se află plasaţi de-a lungul lui sushumna nadi, sau axul esenţial subtil cerebro-spinal. Inima astrală îşi ia energia subtilă afectivă şi lumina iubirii divine din subtilul creier astral (sahasrara) şi apoi o retrimite în tot corpul astral sub forma „biotronilor sau diferitelor forme de prana”.
     Fiinţa astrală acţionează asupra corpului său prin intermediul acestor subtile energii pranice (biotronice) sau cu ajutorul vibraţiilor subtil energetice ale unor mantra care permit vibraţia la unison cu anumite energii infinite, astrale.
     Corpul unei fiinţe astrale este o copie după forma fizică a ultimei încarnări în lumea fizică. Fiinţa astrală îşi păstrează, de regulă, aparenţa corporală din tinereţea corpului din ultimul sejur terestru. Totuşi, uneori, o fiinţă astrală preferă să-şi menţină aparenţa pe care a avut-o la bătrâneţea sa pământeană,(…).
     „Deosebindu-se de lumea fizică, a celor trei dimensiuni spaţiale, percepute în mod unic de către cele cinci simţuri, lumea astrală devine în special perceptibilă prin cel de al şaselea simţ: intuiţia astrală. Prin intermediul acestui simţ al intuiţiei astrale, sau al şaselea simţ, fiinţa astrală recepţionează senzaţiile vizuale, auditive, olfactive, gustative şi tactile.
     Fiinţa astrală este înzestrată cu trei ochi, primii doi pe jumătate închişi, al treilea, cel principal – ajna chakra – aflat în mijlocul frunţii, este acum larg deschis, permiţând să se perceapă totul în astral. Fiinţa astrală este înzestrată cu toate organele exterioare ale simţurilor: nas, limbă, ochi, piele, urechi, dar al şaselea simţ, al intuiţiei, îi permite să recepteze şi să transmită diferitelor părţi ale corpului felurite categorii de senzaţii: astfel, ea poate „să vadă” cu urechea, nasul sau ochii, „să audă” prin intermediul ochilor sau al limbii sau să comunice simţul gustativ urechilor, pielii ş.am.d.
     Corpul fizic uman este expus la tot felul de accidente; corpul eterat al unei fiinţe astrale uneori poate şi el să sufere o leziune oarecare, dar este imediat vindecat printr-un instantaneu act de voinţă.
      Pentru ei frumuseţea este, mai presus de orice, spirituală, nu fizică…Iată de ce fiinţa astrală nu acordă o prea mare importanţă formei exterioare. Ea are însă privilegiul să îmbrace, după voie, un nou corp plin de culori. La fel cum un om se împodobeşte cu haine alese pentru o gală, tot aşa şi fiinţa astrală îşi asumă uneori forme exterioare speciale.
     Pe planetele superioare ale astralului, precum Hiranyaloka, feerice şi sublime ceremonii divine sărbătoresc eliberarea spirituală a unei anumite fiinţe astrale care, datorită eforturilor făcute pe calea spirituală, a meritat să se ridice până în sferele de existenţă ale tărâmului cauzal. În asemenea ocazii, Invizibilul Tată Ceresc şi Sfinţii care sunt plenar identificaţi cu Dumnezeu Tatăl, se materializează temporar în formele astrale pe care şi le aleg, pentru a prezida asemenea solemnităţi astrale. Pentru a-l răsplăti prin infinita sa graţie şi dragoste pe iubitul său fiu credincios, Domnul Dumnezeu i se poate manifesta aşa cum vrea acesta. Astfel, dacă credinciosul a urmat predominant calea devoţiunii plină de iubire sau a abnegaţiei totale, Dumnezeu îi apare sub aspectul Mamei Divine. Isus, de exemplu, a adorat permanent, dincolo de orice expresie, aspectul de Tată al Divinului. Personalitatea oferită de Creator fiecărei creaturi poate avea orice preferinţă imaginabilă sau inimaginabilă, pe care Domnul i-o satisface, datorită versatilităţii Sale!…
Bucurându-se de nemurirea prieteniei, dobândesc în sfârşit certitudinea că iubirea adevărată este indestructibilă, lucru de care s-au îndoit cu ocazia deznădăjduitoarelor separări pământene.
     Intuiţia fiinţei astrale, legată de gradul de trezire al celui de al şaselea simţ, străpunge perdeaua ce separă lumea sa astrală de planul fizic pământean, pentru a observa nestingherită toate activităţile omeneşti, chiar şi cele mai intime. Mii de pământeni au scurte viziuni ale unor fiinţe astrale sau ale lumii astrale.
     Majoritatea fiinţelor avansate … rămân mai mereu treze în extaz divin pe timpul zilelor şi nopţilor, ce aici sunt mult mai lungi, ajutând astfel telepatic, mental şi spiritual la guvernarea cosmosului fizic şi astral, cât şi la izbăvirea fiilor rătăcitori, prea mult legaţi de pământesc. În somn, locuitorul de pe Hiranyaloka are uneori viziuni extatice astrale. Dar, în general, mintea sa este scufundată în starea extatică de super-conştiinţă ce survine în nirvikalpa samadhi.
     Locuitorii universului astral, în totalitatea sa, mai sunt încă, la diferite grade, pradă suferinţelor morale, psihice şi mentale. Erorile de comportare sau greşelile legate de perceperea adevărului mai fac uneori să se zbuciume teribil pe fiinţele hipersensibile şi foarte evoluate…Acestea se străduiesc să îşi armonizeze faptele şi gândurile cu perfecţiunea legilor spirituale.
     Locuitorii lumii astrale comunică între ei instantaneu prin telepatie şi televiziune astrală; astfel sunt evitate erorile de interpretare şi toate confuziile rezultând din limbajul vorbit sau scris, atât de comune pe pământ. La fel cum pe ecran, la cinema, personajul filmului pare că îşi joacă rolul datorită razelor luminoase, fără a avea nevoie să respire, în mod asemănător, fiinţa astrală acţionează cu inteligenţă şi dragoste fără a fi nevoie să-şi extragă energie din oxigen. Pentru a trăi, omul are nevoie de elemente solide, lichide, gaze sau alte forme de energie, în timp ce fiinţa astrală se hrăneşte în principal din lumina subtilă cosmică…
      Fiinţa astrală mănâncă legumele şi fructele pe care le doreşte şi savurează un nectar care ţâşneşte în glorioase cascade de lumină sau pe care ea şi-l extrage din apele astrale curgătoare.
     La fel cum, pe pământ, imaginea invizibilă a persoanelor îndepărtate poate fi scoasă din eter şi făcută vizibilă prin aparatul de televiziune, pentru ca apoi să dispară din nou atunci când oprim aparatul, în mod similar, locuitorul unei planete astrale va materializa la voinţă tiparele invizibile ale fructelor sau legumelor astrale, create de Dumnezeu, care plutesc în eter (Akasha). Printr-un procedeu identic, imaginaţia exuberantă a acelei fiinţe creează grădini cu flori având miresme paradisiace, care apoi se întorc în invizibilitatea lor eterică. Cu toate că locuitorii evoluaţi ai planetelor astrale (…) sunt aproape eliberaţi de nevoia de a mai mânca ceva, asimilând direct energia astrală vitală, sufletele aproape în întregime eliberate din lumea cauzală nu absorb nimic altceva în afara de manna – o energie beatifică.
     Fiinţa astrală, eliberată acum de legăturile terestre, întâlneşte o mulţime de fiinţe dragi cu care a fost în diverse relaţii în cursul diferitelor sale încarnări terestre umane: taţi, mame, soţii, soţi sau prieteni. Neştiind pe care să o prefere cel mai mult, ea va oferi acum aceeaşi iubire divină şi egală tuturor, ei toţi fiind copiii şi expresiile individualizate ale lui Dumnezeu. Aspectul astral exterior al fiinţelor dragi fiind acolo mai mult sau mai puţin transformat, în funcţie de dezvoltarea a noi calităţi în perioada ultimei încarnări, fiinţa astrală îşi va folosi intuiţia fără greş pentru a-i recunoaşte pe aceia care i-au fost dragi în alte planuri de existenţă şi să îi întâmpine în noua lor casă astrală. Deoarece fiecare atom al creaţiei este înzestrat cu o individualitate nepieritoare, prietenii astrali sunt recunoscuţi cu uşurinţă, indiferent care ar fi noua lor aparenţă astrală, la fel cum, pe pământ, identitatea unui actor transpare foarte clar, indiferent de deghizarea sa sau de machiajul folosit.
     Fiinţa astrală trăieşte cu mult mai mult timp decât pe pământ; convertită în timp terestru, durata vieţii medii a unei fiinţe astrale obişnuite ar fi de la 500 la 1.000 de ani. Dar la fel cum anumite specii de arbori trăiesc în lumea fizică mai mult de 1.000 de ani şi aşa cum există pe pământ yoghini în vârstă de mai multe sute de ani, în timp ce mulţi oameni nu depăşesc vârsta de 60 de ani, tot aşa anumite fiinţe ale astralului trăiesc cu mult mai mult decât altele. Vizitatorii lumilor astrale care nu s-au eliberat în întregime de karma fizică stau în astral mai mult sau mai puţin timp, în conformitate cu karma lor pământeană care, după o perioadă specifică, îi readuce înapoi pe pământ.
     În momentul în care trebuie să-şi abandoneze corpul de lumină, sau altfel spus, să se reîncarneze din nou într-un corp pământesc fizic, fiinţa astrală nu este pradă chinurilor morţii. Cu toate acestea, multe dintre aceste fiinţe astrale resimt o anumită nelinişte la gândul că, la un anumit nivel de evoluţie, trebuie să-şi schimbe învelişul astral pentru un corp cauzal mult mai rafinat. Lumea astrală este lipsită de morţi accidentale, de boli şi de bătrâneţe. Aceste trei flageluri sunt specifice numai Pământului, unde omul nu se identifică, în general, decât cu corpul fizic, care îşi datorează în mod exclusiv existenţa aerului, hranei şi somnului.
     Moartea fizică este semnalată de oprirea respiraţiei şi descompunerea celulelor corpului. Moartea astrală se manifestă prin dezintegrarea „biotronilor” (prana) din care este alcătuită fiinţa astrală. După moartea fizică, omul pierde conştiinţa învelişului său carnal şi devine conştient de un nou corp subtil, specific lumii astrale. Prin urmare, moartea fizică face ca fiinţa să se nască în astral, iar moartea astrală face ca fiinţa să se reîncarneze în lumea terestră. O fiinţă trece astfel de la conştiinţa unei naşteri şi a unei morţi astrale la conştiinţa naşterii şi a morţii fizice. Aceste cicluri alternative de renaşteri astrale şi reîncarnări pământene constituie soarta inevitabilă a tuturor acelora care nu au atins încă eliberarea spirituală. Descrierile scripturale ce se referă la aşa-zisele „ceruri” şi „infernuri” trezesc uneori în om amintiri profunde ale experienţelor în paradisiacele tărâmuri astrale, ca şi în dezolantul loc de şedere terestru…
     „Spiritul individual este esenţialmente cauzal. Corpul cauzal serveşte drept matrice fundamentală celor 35 de idei-forţă concepute de Dumnezeu, din care El formează mai apoi corpul astral, compus din 19 elemente subtile, şi corpul fizic, alcătuit din 16 elemente fizice.
     Cele 19 elemente ale corpului astral se împart în trei grupe principale: mentale, afective şi prana-ice (biotronii). Cele 19 componente ale sale sunt respectiv: 1. inteligenţa, 2. egoul, 3. sentimentul, 4. mentalul(conştiinţa simţurilor); cinci instrumente de cunoaştere, replicile subtile ale simţurilor fizice: 5. miros, 6. gust, 7. văz, 8. pipăit, 9. auz; cinci instrumente de activitate: 10. procreaţie, 11. excreţie, 12. vorbire, 13. mers, 14. abilitate manuală; cinci instrumente ale forţei vitale corespunzând diferitelor funcţii ale corpului: 15. cristalizare, 16. asimilare, 17. eliminare, 18. metabolism, 19. circulaţie. Acest compus subtil astral alcătuit din 19 elemente subtile supravieţuieşte morţii corpului fizic, care este compus din 16 elemente grosiere, metale şi nemetale.
     Dumnezeu elaborează în sânul propriei Sale esenţe idei-forţă pe care le exteriorizează în sui-generis vise. Astfel se manifestă la nesfârşit Visul Cosmic, creator, în întreaga bogăţie inepuizabilă a formelor şi aspectelor sale relative.
     Din sânul celor 35 de categorii de gândire ale corpului cauzal, Dumnezeu extrage 19 elemente subtile ale corpului astral şi cele 16 elemente grosiere ce alcătuiesc corpul fizic. Condensând tot mai mult forţele vibratorii, Dumnezeu creează mai întâi corpul astral şi după aceea corpul fizic. În conformitate cu principiul relativităţii, prin care Unitatea Primordială se separă într-o infinitate de forme ce păstrează caracteristicile totului, cosmosul cauzal şi corpul fiinţei cauzale se deosebesc de cosmosul şi corpul astral; cosmosul fizic şi corpurile fiinţelor fizice se disting la rândul lor de celelalte forme ale creaţiei, datorită frecvenţelor diferite de vibraţie ale aspectelor care le compun.
     Corpul carnal este un vis obiectiv, stabil al Creatorului. Dualitatea este caracteristică existenţei terestre: sănătate – boală, plăcere -durere, iubire -ură, câştig – pierdere. În lumea fizică cu trei dimensiuni oamenii sunt limitaţi de materia inertă. Atunci când voinţa lor de a trăi este zdruncinată de boală sau de alte cauze, survine moartea şi greul veşmânt carnal cade temporar. Cu toate acestea, spiritul rămâne în continuare întemniţat în corpul astral şi în cel cauzal. Dorinţa (fizică, astrală şi cauzală) este forţa fundamentală de coeziune care leagă cele trei corpuri. Puterea dorinţelor nesatisfăcute este garanţia sclaviei omului.
     Dorinţele fizice îşi au rădăcina în egoism şi în plăcerile grosiere şi limitate ale simţurilor fizice. Ele exercită o atracţie cu mult mai mare decât dorinţele rezultând din ataşamentele astrale sau din percepţiile cauzale.
     Dorinţa astrală este o bucurie a vibraţiilor. Fiinţa astrală se bucură de eterata muzică a sferelor, de fascinantul spectacol al creaţiei astrale, desfăşurat într-o uluitoare bogăţie şi diversitate de lumini mereu schimbătoare. Ea gustă, respiră sau atinge lumina. Dorinţa astrală este legată de capacitatea fiinţei astrale de a crea toate obiectele şi experienţele ca forme mirifice de lumină divers colorate sau ca proiecţii condensate ale viselor şi gândurilor.
     Dorinţa cauzală se satisface prin percepere supramentală. Fiinţa aproape în întregime eliberată spiritual, care nu mai are drept înveliş exterior decât corpul cauzal, vede întregul univers ca fiind obiectivarea ideilor-forţă ale Creatorului Absolut; fiinţa cauzală poate „materializa” orice, atât în lumea astrală, cât şi în cea fizică, numai printr-un act de voinţă şi gândire. Iată de ce senzaţiile fizice chiar foarte plăcute legate de corpul fizic grosier sau chiar fericirea astrală nesfârşită apar destul de grosolane şi sufocante pentru aceste suflete de o mare sensibilitate. Fiinţa cauzală îşi epuizează dorinţele manifestându-le instantaneu. Acea fiinţă care nu are drept veşmânt decât voalul ultrarafinat al corpului cauzal este cu uşurinţă capabilă să manifeste şi să insufle viaţă chiar unor universuri fizice sau astrale, după exemplul divin al Creatorului Absolut. Orice creaţie fiind făcută din textura visului cosmic, spiritul având drept haină numai finul voal cauzal posedă o imensă putere creatoare.
     Un spirit, fiind invizibil prin natura sa, nu poate fi pus în evidenţă decât prin prezenţa unui corp fizic, astral sau cauzal, care totdeauna ne dovedeşte că încă mai există dorinţe fizice, astrale sau cauzale nesatisfăcute.
     Atâta timp cât spiritul individual este încătuşat într-unul, două sau trei corpuri-conteinere, închise bine cu sigiliul ignoranţei şi dorinţelor nesatisfăcute, acesta nu se poate încă scufunda în Oceanul Spiritului. Când ciocanul morţii sfărâmă receptaculul fizic grosier, celelalte două învelişuri, astral şi cauzal, subzistă încă, împiedicând spiritul să realizeze unirea conştientă cu Viaţa Omniprezentă. Atunci când înţelepciunea purifică definitiv spiritul de toate dorinţele, această putere dezintegrează şi ultimele două învelişuri. Micuţul spiritul uman se manifestă liber, în sfârşit; devine una cu Plenitudinea Nemărginită…

     Lumea cauzală este de o subtilitate extrem de mare, îmi explică învăţătorul meu. Pentru a o înţelege, ar trebui să se deţină o imensă putere de concentrare mentală, permiţând să se vizualizeze, închizându-se ochii, atât cosmosul fizic, cât şi cosmosul astral în întreaga lor imensitate -aeronava astrală luminoasă şi micuţa sa cabină solidă sau fizică – ca existând doar în gândire. Dacă prin această concentrare mentală supraomenească s-ar reuşi să se convertească sau să se transforme doar în idei pure cele două cosmosuri, cu întreaga lor complexitate, astfel s-ar putea atinge lumea cauzală, ce există la linia de demarcaţie dintre materie şi spirit. Atunci am conştientiza clar întreaga creaţie – solide, lichide, gaze, electricitate, zei, oameni, animale, plante sau microbi – ca forme specifice ale conştiinţei divine, într-un mod asemănător precum un om poate să închidă ochii şi să-şi spună că el există, deşi corpul său fizic îi este invizibil ochilor săi fizici, nefiindu-i prezent în minte decât ca idee.
     Tot ceea ce o fiinţă umană poate face numai în minte, fiinţa cauzală o face instantaneu in realitate. Inteligenţa umană cea mai vastă şi imaginativă ne permite, doar în minte, să îmbrăţişăm simultan un câmp foarte vast de idei, să trecem, cu o viteză superioară aceleia a luminii, din planetă în planetă, rostogolindu-ne în abisuri fără fund, evoluând întocmai ca o cometă între galaxii, pentru a ne pierde aproape instantaneu în nesfârşita lor puzderie de stele. Entitatea cauzală se bucură permanent de o şi mai mare libertate, putând, fără eforturi, să-şi obiectiveze imediat gândurile sau aspiraţiile sale, fără ca să întâmpine vreun obstacol fizic material ori astral şi vreo limitare karmică.
     Din perspectiva conştiinţei cauzale, cosmosul material nu mai este deloc compus din „electroni”, precum lumea astrală nu mai este alcătuită din „biotroni” sau „prana”, cele două lumi apar ca fiind constituite în realitate din infime particule ale gândirii divine, modelate şi diferenţiate de către maya, sau legea relativităţii, ce separă doar în aparenţă Noumenul (lucrul în-sine) de fenomenele Sale perceptibile.
     Sufletele lumii cauzale se recunosc între ele ca fiind puncte individualizate ale Spiritului plin de bucurie; gândurile lor sunt singurele obiecte care le înconjoară. Fiinţele cauzale percep că diferenţa dintre corpurile şi gândurile lor constă în simple idei. La fel cum un om care închide ochii poate vizualiza clar şi continuu o lumină albă strălucitoare sau o sferă luminoasă de culoare albăstrie, tot aşa entitatea cauzală, numai prin simpla gândire, recepţionează impresii vizuale, auditive, gustative, olfactive sau tactile absolut reale; ea creează orice energie, fenomen sau lucru şi îl poate face să dispară prin extraordinara putere a minţii sale cosmice. Naşterea şi moartea se realizează numai în gândire, în lumea cauzală. Fiinţele cauzale absorb numai ambrozia cunoaşterii în eternitate înnoită. Ele îşi potolesc setea din izvoarele păcii, străbat căile încă nestrăbătute ale percepţiilor de tot felul, plutesc în nesfârşitul Ocean al beatitudinii divine. Iată, strălucitoarele lor corpuri mentale străbat nenumăratele planete create de Spirit, bule proaspete ale universului, stele ale înţelepciunii, vise ale nebuloaselor de aur ce expansionează pe fondul azuriu al Infinitului ce îmbrăţişează Totul! Multe sunt fiinţele care rămân timp de mii de ani în cosmosul cauzal. Prin tot mai profunde stări de extaz, spiritul pe deplin eliberat se detaşează apoi şi de micul său corp cauzal, îmbrăcându-se cu imensitatea cosmosului cauzal. Ca nişte valuri oceanice individuale, toate – idei, putere, iubire, voinţă, bucurie, pace, intuiţie, calm, stăpânire de sine şi concentrare – se topesc într-un singur Ocean Binecuvântat, pururea plin de fericire. Sufletul nu mai trebuie să experimenteze bucuria sa ca pe un val individualizat de conştiinţă, ci este scufundat în Oceanul Cosmic Unificator, care conţine toate aceste valuri – râsul, emoţiile, fiorurile eterne. Atunci când Spiritul a sfărâmat gogoaşa de mătase a celor trei corpuri pentru a scăpa în mod definitiv de principiul relativităţii, el devine Fiinţa inefabilă, veşnic existentă. Priveşte fluturele Omniprezenţei, cu aripile împodobite de stele, de luni şi de sori! Spiritul expansionat în Supremul Spirit al lui Dumnezeu rămâne izolat într-un târâm de lumină fără lumină, de întuneric fără întuneric, de gânduri fără gânduri, îmbătat de extaz, scufundat în Visul Divin al creaţiei cosmice.”
     Un spirit în deplină libertate!
     Atunci când Spiritul s-a smuls în sfârşit iluziei celor trei corpuri,(…) el devine Una cu Infinitul, fără a pierde totuşi nimic din individualitatea sa. Cristos a dobândit eliberarea supremă, definitivă, înainte chiar să se fi născut ca Isus. În trei faze ale trecutului său, simbolizate prin cele trei zile ale morţii şi ale învierii sale pe pământ, El a atins desăvârşirea care i-a permis ascensiunea în Spirit.
     Atât timp cât omul nu a dobândit eliberarea ultimă sau finală, el trece prin nenumărate încarnări terestre, astrale sau cauzale pentru a se dezbrăca gradat, în mod succesiv, de cele trei corpuri ale sale. Un Spirit divin, un Maestru astfel eliberat poate acum să aleagă între a se întoarce, pe pământ ca profet sau mare înţelept, pentru a readuce pe ceilalţi oameni la Dumnezeu, sau (…) poate să rămână în sânul cosmosului astral.
În această lume astrală, un mântuitor ia asupra sa o fracţiune a karmei locuitorilor săi , ajutându-i astfel să completeze ciclul lor de încarnări în sânul cosmosului astral, pentru a se înălţa către sferele cauzale. La fel, un spirit complet eliberat poate să pătrundă în universul cauzal pentru a ajuta fiinţele de acolo să-şi scurteze timpul de exil în corpul cauzal şi a atinge astfel Eliberarea spirituală Absolută…

     Karma fizică sau dorinţele pământeşti trebuie să fie complet epuizată pentru a permite fiinţei umane să rămână definitiv în sfera astrală. Două categorii de fiinţe locuiesc în acestă lume. Aceia care încă mai au o karma fizică şi care trebuie să se reîncarneze într-un corp fizic, grosier, pentru a-şi plăti datoria lor karmică, pot si clasificaţi, după moartea lor umană, ca vizitatori temporari ai astralului.
     După moartea astrală, fiinţele care încă nu şi-au ispăşit karma lor pământeană nu sunt admise în sfera cauzală, superioară, a ideilor; asemenea fiinţe trec alternativ din lumea fizică în lumea astrală, în mod succesiv, conştiente doar de cele 16 elemente grosiere ale corpului fizic sau de cele 19 elemente subtile ale corpului lor astral. Dată, după ce şi-a pierdut corpul fizic, fiinţa prea puţin sau deloc dezvoltată din punct de vedere astral rămâne scufundată chiar şi aici pentru majoritatea timpului în letargicul somn al morţii, neputându-se bucura deloc de splendorile indescriptibile şi de fericirile lumii astrale. În urma acestui repaus în astral, un asemenea om recade în planul fizic material, iar prin renaşteri succesive şi călătorii astrale, devine gradat conştient de structura subtilă şi de realităţile sferelor astrale.
     Locuitorii permanenţi ai universului astral sunt numai aceia care, în întregime eliberaţi de aspiraţii materiale, fizice, nu mai au deloc nevoie să se întoarcă într-o formă fizică grosieră. Aceste fiinţe privilegiate mai au numai karmă astrală şi cauzală de rezolvat. La moartea astrală, ele trec în lumea cauzală, infinit mai subtilă şi mai rafinată. La capătul unui anumit interval de timp prevăzut de către legile cosmice, o asemenea fiinţă evoluată abandonează învelişul cauzal ţesut din vibraţii ale gândirii, pentru a se reîntoarce din nou pe (…) o altă planetă astrală superioară, ca să ispăşească acolo, într-un nou corp astral, ceea ce mai rămăsese din karma sa astrală…
     Majoritatea locuitorilor pământului, pe care viziunile paradisiace, sublime, născute din meditaţie profundă nu i-au făcut încă să intuiască indescriptibilele trăiri beatifice ale vieţii astrale, se grăbesc, după moartea astrală, să se reîntoarcă la minusculele plăceri meschine, limitate şi grosiere ale acestei planete; la fel, nenumărate sunt fiinţele astralului care, în timpul trecerii lor prin sferele cauzale, ca urmare a dezintegrării normale a învelişului lor astral, rămân totuşi inconştiente faţă de extazurile spirituale superioare şi, poftind la fericirea astrală mai vulgară, aspiră să se înapoieze cât mai repede în paradisul astral. Ele vor trebui să îşi îndrepte greaua karma astrală înainte de a obţine dreptul de rezidenţă permamentă în lumea cauzală, ţesută din vibraţii elevate şi beatifice ale gândirii, pe care doar un voal subţire o mai separă de Creatorul Suprem.
     Singură numai fiinţa pentru care nu mai există deloc tentaţia plăcerii astrale, de care s-a detaşat definitiv, poate să rămână pentru totdeauna în universul cauzal. După ce şi-a terminat de fructificat karma sa cauzală, sau germenele dorinţelor din trecut, spiritul abandonează definitiv ultimul voal al ignoranţei şi, ieşind din vehicolul cauzal, se contopeşte pentru totdeauna cu Cel Etern… Întrepătrunderea celor trei corpuri se dezvăluie în multe moduri în tripla natură a omului (…). Pe pământ, în stare de veghe, omul este mai mult sau mai puţin conştient de cele trei vehicule ale spiritului său divin. Atunci când el primeşte impresii olfactive, gustative, vizuale, tactile sau auditive, corpul fizic este acela care este cel mai mult utilizat şi angrenat. Vizualizarea mentală sau orice act de voinţă provin şi sunt în strânsă legătură cu corpul astral. Învelişul cauzal se exprimă mai ales prin gândire pură şi elevată, în cadrul introspecţiei şi mai ales în meditaţia profundă divină; ideile geniale îi vin omului care este obişnuit să intre în contact cu corpul său cauzal. În acest sens, putem vorbi de categoriile generale umane: „materialist”, „voluntar” şi „intelectual”, în funcţie de predominanţa în fiinţa umană a corpurilor fizic, astral sau cauzal.
     Un om se identifică cu corpul său fizic aproximativ 16 ore pe zi. În timpul somnului cu vise el rămâne în corpul său astral, creînd spontan, fără eforturi, obiectele, situaţiile sau fiinţele, într-un mod caracteristic fiinţei astrale. În somnul profund, lipsit de vise, el îşi deplasează centrul conştiinţei sale sau simţul eului în corpul cauzal; acest somn este profund reconfortant şi unificator. În timpul viselor, cel care doarme este în contact cu corpul astral, nu şi cu cel cauzal: tocmai de aceea acest somn nu este în întregime odihnitor…
(sursa necunoscuta)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: