Uşa către Prezenţa Divină

     Uşa către Prezenţa Divină se deschide prin inima ta. Ea se deschide prin bunătatea ta faţă de tine însuţi. Ea se deschide prin faptul că te accepţi cu blândeţe în fiecare moment. Ea se deschide prin însuşirea de către tine a propriei tale experienţe, prin faptul că vrei să fii prezent în orice se întâmplă în acest moment.
     Uşa către Prezenţa Divină se deschide prin faptul că-i accepţi cu blândeţe şi amabilitate pe ceilalţi, aşa cum sunt ei în acest moment. Ea se deschide prin voinţa ta de a fi cu ei, indiferent de ce gândesc sau simt, fără să-i judeci şi fără să încerci să-i îndrepţi. Ea se deschide prin atenţia şi binecuvântările cu care-i învălui, liber şi din inimă, pe toţi ceilalţi.
     Uşa către Prezenţa Divină se deschide prin simplul fapt că îţi aminteşti de Dumnezeu în orice moment. Ea se deschide, atunci când ştii că nu eşti singur, că fiecare decizie pe care o iei poate fi dată lui Dumnezeu. Uşa se deschide, atunci când nu mai e nevoie să te ocupi tu de viaţa ta. Când nu mai e nevoie să faci în aşa fel încât realitatea să se potrivească imaginii pe care ţi-ai făcut-o în privinţa felului în care ar trebui ea să arate. Ea se deschide, atunci când laşi la o parte tot ceea ce crezi că ştii şi vii către fiecare moment golit de aşteptări.
     Uşa către Prezenţa Divină se deschide, atunci când eşti pe deplin viu. Iar în acel moment, eşti alături de Dumnezeu.
     Eşti cel prin care Dumnezeu vorbeşte şi ascultă. Tu eşti acela.
     Dacă vrei să-L găseşti pe Dumnezeu, salută-L acum. Incetează de a-L mai căuta în cărţi sacre şi în practici religioase. Nu acolo îl vei găsi. Dacă vrei să-L găseşti pe Dumnezeu, deschide-ţi inima. Fii blând cu tine însuţi şi cu ceilalţi. Vezi judecăţile ca ceea ce sunt cu adevărat: piedici pentru pacea interioară şi pacea exterioară.
     Dumnezeu nu este o abstracţiune, ci o prezenţă vie în viaţa ta – pe care o poţi trăi ca experienţă. Dar El nu este ca orice altă prezenţă vie, deoarece nu are formă. Dacă vrei să înţelegi ce este Dumnezeu, gândeşte-te la cineva apropiat, care a murit. Persoana aceea nu mai are formă, dar esenţa ei rămâne alături de tine. Dumnezeu este esenţa tuturor fiinţelor. El este însuşi suflul prin care orice formă este animată. El este înţelegerea suprem cuprinzătoare, binecuvântarea supremă a iubirii asupra tuturor lucrurilor. Dacă te simţi aproape de un prieten, poţi să-ţi închipui cât de aproape te vei simţi de Dumnezeu, dacă nu ai mai opune rezistenţă experienţei tale. Incetează de a mai ţine dragostea în tine şi de a respinge dragostea celorlalţi. Incetează de a mai juca rolul de victimă. Incetează de a-i mai acuza pe ceilalţi pentru suferinţa sau durerea ta. Deschide-te pentru toţi. Lasă-i pe toţi să vină în tine. Insuşeş-te-ţi-i. Fii prezent. Spune adevărul despre durerea ta. Dă-ţi voie să simţi durerea celorlalţi, fără să încerci să-i îndrepţi. Fii prezent în toate privinţele. Iar El va fi cu tine, deoarece ai avut încredere în El. Ai avut încredere în perfecţiunea pe care ai intuit-o în viaţa ta şi în vieţile celorlalţi. Nu te-ai mai plâns şi nu ai mai acuzat. Nu ai mai găsit vină altora. Nu ai mai fost un puşti rănit şi furios. Nu ai mai încercat să pedepseşti lumea, pentru că te-a părăsit. Nu ţi-ai mai revărsat mânia, ci doar te-ai uitat în ochii Lui. Iar El ţi-a făcut cu ochiul şi ţi-a spus: „Bine ai venit acasă”.
     Te afli deja acasă, în dragostea lui Dumnezeu. Deja eşti aici. Acordă-ţi un răgaz pentru a fi prezent. Respiră şi fii aici, acum. Nu e nevoie de ritualuri elaborate, de rugăciuni şi meditaţii. Pur şi simplu, respiră şi fii.
     Fii în liniştea inimii tale. Lasă-ţi gândurile să vină şi să plece, până ce se deschide spaţiul dintre ele. Lasă-ţi sentimentele de nelinişte, plictiseală şi frustrare să vină şi să plece, până când în inima ta coboară o blândeţe, o răbdare cu tine însuţi, o iertare purtată de către fiecare respiraţie – înspre în afară şi înspre înăuntru. Lasă pacea să-ţi vină în inimă, de bună voie. Pe măsură ce permiţi spaţiului să existe, fară să fie nevoie să-l umpli, simte prezenţa care intră. Acesta este Spiritul lui Dumnezeu, starea de graţie, numeşte-l cum vrei. El rămâne în tine şi cu tine acum, pentru că ai lăsat în urmă toată zbaterea. Ai lăsat în urmă judecăţile şi rănile pe pragul acestui spaţiu sfânt ca pe nişte pantofi descălţaţi. Acum, în inima ta există numai iubire, numai binecuvântări. Şi, astfel, tu te afli în Dumnezeu şi El se află în tine. Aceasta este îmbrăţişarea divină.
     Din clipa în care ai gustat din bucuria absolută a acestei comuniuni, nu vei mai vrea să trăieşti fară ea. In fiecare zi vei găsi câteva momente pentru ca să respiri şi să fii, să laşi lumea să plece din mintea ta, să laşi pacea să-ţi intre în inimă. Nu vei face acest lucru din datorie sau din încercarea de a găsi aprobare, ci deoarece este o pură binecuvântare, îţi vei face timp pentru Dumnezeu în acelaşi mod în care-ţi faci timp pentru a-ţi îmbrăţişa iubitul/iubita noaptea. Pentru că te face să te simţi aşa de bine. Pentru că este o binecuvântare extraordinară.
     Asta, deoarece Dumnezeu este o prezenţă vie în viaţa ta nu ceva abstract. Deoarece El îţi oferă o relaţie continuă, o companie care trece dincolo de limitele formei. Atunci când toate celelalte dispar, prezenţa Lui rămâne cu tine. Asta deoarece tu şi cu El sunteţi o singură minte şi aceeaşi inimă atotcuprinzătoare.
Linistea inimii (P. Ferrini)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: