Floriile


     Cu o saptamina inainte de serbarea Invierii Domnului, in calendarul crestin ortodox se serbeaza Duminica Floriilor, numita in popor si Floriile (de la latinescul floralia sau florilie, sarbatoarea florilor). Este o sarbatoarea care ne aminteste intrarea triumfala a Domnului in Ierusalim, inainte de Patimi. Este o serbare veche, primele mentiuni despre aceasta sarbatoare de origine ierusalimiteana provin din secolul IV. Sfintul Epifanie a scris doua predici la aceasta sarbatoare, iar pelerina apuseana Egeria a descris modul cum se sarbatoarea aceasta duminica la Ierusalim, spre sfirsitul secolului IV, cind a vizitat Tara Sfinta.
     In vechime, Duminica Floriilor era inceputul saptaminii numite a Pastilor. De aceea era numita si Duminica aspirantilor sau a candidatilor la botez, pentru ca in aceasta zi, cei ce urmau sa fie botezati mergeau cu mare solemnitate, la episcop, spre a-i cere sa fie admisi la botez, iar acesta le dadea sa invete “Crezul”. Se mai numea si Duminica gratierilor, pentru ca, in cinstea ei, imparatii acordau gratieri. Inca din secolul al IV-lea, in biserici se aduc ramuri de salcie, care sint binecuvintate si impartite credinciosilor, in amintirea ramurilor de finic si de maslin, cu care multimile au intimpinat pe Domnul la intrarea Sa triumfala in Ierusalim si pe care credinciosii le poarta in miini ca semn al biruintei impotriva mortii, cistigata de Domnul prin invierea lui Lazar, savirsita cu o zi mai inainte (Simbata Floriilor sau a lui Lazar) si apoi prin Invierea Sa insusi. In vechime, atit la Bizant, cit si la curtile domnesti din Tarile Romanesti, sarbatoarea Floriilor se praznuia cu mare solemnitate. Luau parte imparatii (domnii) cu demnitarii lor, carora li se imparteau faclii aprinse ca si la Pasti. In seara acestei duminici incep in biserici frumoasele slujbe ale deniilor din saptamina Sfintelor Patimi.

     Semnificațiile spirituale ale intrării lui Iisus în Ierusalim
     Sarbatoarea Floriilor reconstituie parțial atmosfera marii sărbători pascale. Înainte de a intra în Ierusalim, Christos l-a înviat pe Lazăr; această minune, ce prefigurează învierea lui Iisus, simbolizează învierea viitoare a neamului omenesc.
     În interpretarea Sfinților Părinți, asina reprezintă poporul iudeu, în timp ce mânzul simbolizează neamurile care urmau să fie chemate la credință.
     Dar sfântul Ignatie Brancianinov vede în mânzul asinei și altceva: acest mânz îl întruchipează pe omul obișnuit, mânat de pofte, lipsit de libertatea sa spirituală, legat de obișnuința îngustă a vieții trupești. Însă urmând cuvântul lui Christos, omul părăsește viața profană, marcată de păcat și este îmbrăcat, ca în niște haine apostolesti, în cunoașterea lui Christos. Atunci pe el se așază Domnul, revelându-i-se și sălășluind în spiritul lui, precum a făgăduit: „Cel care are poruncile Mele și le păzește, acela este cel care Mă iubește; și cel ce Mă iubește pe Mine, iubit va fi de Tatăl Meu, și îl voi iubi și Eu pe el și Mă voi arăta lui. De Mă iubește cineva, cuvântul Meu va păzi; și Tatăl Meu îl va iubi pe el, și la el vom veni și locaș la dânsul vom face.” (Ioan 21, 23)Astfel, Christos se așază în sufletul omului care și-a însușit învățătura lui plină de înțelepciune și îl aduce în împărăția lui Dumnezeu, Ierusalimul ceresc.
     Pentru fiecare dintre noi, intrarea lui Iisus în Ierusalim este, totodată, o prefigurare a intrării în Ierusalimul ceresc. Ramurile tinere de finic și de măslin, cadrul primăvaratic, prezența mânzului imaculat și a copiilor care strigă „Osana” în templu – toate acestea sugerează imaginea plină de puritate a lumii transfigurate, reînnoită prin har divin, prefigurare a împărăției cerurilor. Prezența la acest moment de sărbătoare a făpturilor necuvântătoare (asina și mânzul ei) precum și a ramurilor înmugurite, vestesc, ca și la nașterea Domnului, reunificarea creației și sfințirea a tot ceea ce a fost insuflat cu viață de duhul lui Dumnezeu.

     Iată cum descrie Gottfried Mayerhofer semnificația intrării Domnlui Iisus în Ierusalim în Predicile Domnului, lucrare scrisă prin dicteu divin:
„Intrarea Mea în Ierusalim are o semnificaţie spirituală mult mai mare decât cred oamenii. Ea simbolizează apropierea Mea de umanitate şi reprezintă adevărata consacrare a oamenilor şi a spiritelor.[…]
     Din punct de vedere spiritual, această intrare în oraş are următoarea semnificaţie: dorinţa Mea este să-Mi fac sălaş din inima omului. Acolo doresc Eu să fiu adorat şi iubit, prin respectarea învăţăturii Mele. Aşa cum templul din Ierusalim a fost construit ca o Casă a lui Dumnezeu, întru slava Mea, fiind împodobit cu ornamente de o mare splendoare şi având o măreţie deosebită, la fel, oamenii ar trebui să-şi împodobească inimile şi sufletele cu toate virtuţile spirituale pe care ar trebui să le posede în calitatea lor de imagini spirituale ale Mele, create iniţial după chipul şi asemănarea Mea.
     Templul din Ierusalim a fost un edificiu de o mare splendoare materială, dar menirea lui a fost aceea de a găzdui slava spirituală. Menirea omului este să devină o fiinţă aflată la graniţa dintre două lumi: cu picioarele pe solul material, dar cu privirea şi cu inima orientate către cerul spiritual. Această purificare de planul material şi această orientare către cel spiritual reprezintă misiunea omului (şi a tuturor celorlalte spirite) în această lume. Mi-am asumat Eu Însumi această misiune, iar acum a sosit rândul vostru.”

     Obiceiuri creștine de Florii
     În această zi, denumită şi Duminica Stâlpărilor, se aduc în biserică și se sfinţesc, prin rugăciune şi stropire cu agheasmă, ramuri înmugurite de salcie (stâlpări), care apoi se împart credincioșilor. Aceste ramuri simbolizează biruinţa asupra morţii prin învierea lui Lazăr și prevestesc totodată învierea lui Christos.
     În tradiţia populară există credinţa că însăşi Maica Domnului a binecuvântat salcia, după ce aceasta s-a transformat într-o punte, ajutând-o pe Fecioară să treacă peste apa unui râu.
     Sâmbăta Floriilor, ziua învierii lui Lazăr, mai este cunoscută în popor și sub numele de Moșii de Florii, zi în care sunt comemorați cei care au părăsit lumea fizică. În seara din ajunul sărbătorii Floriilor, amintind de ieșirea oamenilor în întâmpinarea lui Iisus pe drumul Ierusalimului, în unele locuri se organizează un pelerinaj sau o procesiune, care pornește întotdeauna de la o biserică și se sfârșește la o (altă) biserică. Acest pelerinaj, simbol al vieții noastre trecătoare în această lume, ne invită la un pelerinaj mai profund, interior, al sufletului ce înaintează spre mântuire, spre adevărata noastră cetate nepieritoare din ceruri.
     Pelerinajul de Florii este în același timp o mărturisire a credinței, un semn al aspirației de a căuta sfințenia, o trăire fraternă a tuturor celor care se alătură pentru a-l urma în spirit pe Iisus, un prilej de a medita asupra vieții noastre ca trecere, o binecuvântare pentru cetate și o bucurie a sărbătorii spirituale. Din seara aceasta la biserică încep deniile, cele mai frumoase şi mai mişcătoare slujbe şi cântări de peste an. Evocând patimile lui Christos, ele ne invită să-l urmăm în spirit pe drumul crucii, care pentru noi este un drum al vieţii, al iertării şi al mântuirii.

     Obiceiuri populare de Florii
     Există foarte multe obiceiuri populare legate de sărbătoarea Floriilor. Prezente pe tot cuprinsul țării, nu sunt lipsite de particularități zonale pline de culoare.
     În ziua de Florii, oamenii merg cu crenguțe de salcie la biserică, pentru a-L întâmpina tainic pe Iisus. Aceste crenguțe sfințite sunt puse apoi la icoane. Există credința că este bine ca ele să fie păstrate până la următoarele Florii. Rămurelelor de salcie sfințite li se atribuie numeroase virtuți magice, protectoare și terapeutice. Astfel, ele sunt puse la ferestre, la uși sau la porți pentru a oferi protecție întregii case și familii, ferindu-le de rele, de evenimente neplăcute și chiar de duhurile necurate.
     În unele părți ale țării, locuitorii de la sate se încing cu ramurile de salcie peste mijloc, pentru a fi apărați de boli și pentru a deveni mai robuști. Bătrânele se încingeau cu salcia ca să nu le mai doară șalele. Exista și obiceiul ca părinții să-și lovească ușor copiii cu nuielușa de salcie, când veneau de la biserică, pentru a crește sănătoși și înțelepți. Virtuțile protectoate ale rămurelelor de salcie sunt invocate și pe vreme rea: în unele sate, mâțișorii erau aruncați în curte sau erau puși pe foc când începea să bată grindina sau când se pornea furtuna, pentru a împrăștia norii.
     Sărbătoarea Floriilor marchează, de asemenea, reînvierea naturii, explozia exuberantă a vieții sub toate formele ei, salcia fiind și un simbol al fertilității și al fecundității.Astfel, țăranii, convinşi de efectul miraculos al mugurilor de salcie, îi îngroapă sub brazdă, pentru a avea o recoltă bogată. Tot la sat, animalelor le sunt date să mănâce câteva ramuri de salcie sfințite pentru a se înmulți și a fi sănătoase tot anul. De asemenea, crenguțele sfințite sunt agățate în jurul pomilor fructiferi și al butucilor de vie pentru a le asigura un rod bogat. În popor există credința că abia în această perioadă pomii prind putere să rodească și, de aceea, nu se plantau pomi înainte de Florii, de teamă ca aceștia să nu rămână fără rod.
     În ziua de Florii, stupii erau și ei împodobiți cu ramuri de salcie sfințite, ca albinele să se bucure de binecuvântarea divină.Tot în această zi, într-un pom înflorit se agață mărțișorul primit de 1 martie și alături de el haine și zestrea fetelor de măritat, pentru a se aerisi. În noaptea de Florii, în unele zone, fetele își pun sub pernă busuioc, spre a deveni mai frumoase și mai sănătoase și pentru a se mărita în acel an.
     Un alt obicei este ca la miezul nopții să se fiarbă busuioc în apă și cu această fiertură să te speli pe cap, pentru a avea un păr sănătos și frumos. Altfel, însă, în Muntenia se credea că cei care se spală pe cap în ziua de Florii vor albi, devenind asemeni copacilor care înfloresc în aceasta duminică.
     Sărbătoarea Floriilor, strâns legată de învierea miraculoasă a lui Lazăr, include și obiceiuri dedicate defuncților. Astfel, în această zi se curăță mormintele, se împodobesc, se agață de cruci rămurele de salcie și se fac pomeni pentru odihna sufletească a celor care au plecat din această lume.

     Colinde de Florii
     În sâmbăta lui Lazăr există obiceiul cântecelor de Paști. În aceste cântece se povestește despre moartea și învierea lui Lazăr, înviere care o anunță pe cea a Domnului nostru Iisus Christos. Atunci fetele merg să colinde împodobite cu coronițe din salcie si primesc ouă pe care le roșesc apoi de Paști.
În zona de sud, în sâmbata Floriilor se mergea cu “Vaiul”, colind care inițial a fost un imn religios.
Alte câteva credințe legate de sărbătoarea Floriilor:
– cel care se împărtașeste de Florii are mari șanse să i se împlinească orice dorință își va pune atunci;
– în această zi se crede că înfloresc urzicile și apoi nu mai sunt bune de mâncat, de unde și o altă denumire dată acestei sărbători: nunta urzicilor;
– se spune că vremea din ziua de Florii se va repeta în prima zi de Paşti;
– se credea că cine nu serbează ziua lui Lazăr se va umple de pistrui.

     Lazărul, Lăzărelul sau Lăzărița
     În Sâmbăta Floriilor (Sâmbata lui Lazăr), în zonele din sudul țării, se practica datina Lăzărelului, ceremonial popular structurat dupa modelul colindelor, dedicat unui străvechi zeu al vegetației. Obiceiul, prezent într-o zonă sud-est europeană mai largă, își are originea într-o formă tracă de cinstire a lui Dionysos, practicată de vechii greci la începutul primăverii.
     Obiceiul era practicat numai de către fete, care colindau în mici cete, una dintre ele – Lăzărița – fiind îmbrăcată mireasă (cu rochie albă și coroniță de flori pe cap). Pe o linie melodică simplă, este povestită drama eroului vegetațional: el pleacă de acasă cu oile sau cu caprele, se cațără în copac pentru a da frunză animalelor, cade și moare, găsit după o îndelungă căutare de surioarele sale, este adus acasă, spălat în lapte dulce, îmbrăcat în frunze de nuc, pentru a învia apoi, metamorfozându-se în flori.
     În unele zone, se spune că Lăzărelul ar fi căzut din copac gândindu-se la plăcintele pe care mama lui le pregătea acasă și de aceea, în această zi, sunt oferite de pomană “plăcințelele lui Lazăr”.Asemeni zeiței romane Flora, Lazărul sau Lăzărelul este asociat renașterii vegetației și începutului unui nou ciclu calendaristic.
     Așadar, sărbătoarea Floriilor reprezintă în tradiția poporului român un moment încărcat de semnificații profunde, fiind o sărbătoare închinată miracolului vieții, atât al celei fizice cât și al celei spirituale, un moment al reînnoirii. În această zi, să ne deschidem inimile pentru a pătrunde în acest timp sacru, dens de grație divină, în care cerurile coboară atât de aproape de lumea noastră încât dacă noi oamenii nu am simți, pietrele ar vorbi!
Nu în ultimul rând, în această zi sunt sărbătoriți toți cei care poartă nume de flori.
La multi ani!

1 comentariu (+add yours?)

  1. Garfield Collado
    Apr 17, 2011 @ 19:24:44

    Hello i have to say thanks so much this data brought to us was so important, i precisely enjoyed every piece of this information it has absolutely helped me.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: