Deschiderea înspre divin

    Până nu vei înţelege că oricine este bun, îţi va fi greu să găseşti bunătate în tine însuţi sau în alţii. Eşti obişnuit să găseşti binele alături de rău. „Acesta e bun, acela e rău.” Aşa arată modul tău de a te judeca pe tine şi de a-l judeca pe aproapele tău. El nu îţi va aduce niciodată pace.
Aproapele tău nu este bun sau rău – şi nici tu, de altfel. Amândoi sunteţi numai buni. Nu există rău în voi…
    Lumea ta e un complex de gânduri şi gesturi negative, amestecate cu gânduri şi gesturi pozitive. Lumea ta este o lume a umbrelor, o lume a întunericului şi a luminii, combinate.
    Totuşi, întreaga lume pe care o trăieşti este alcătuită numai din gânduri. Dacă ai putea elimina gândirea negativă din mintea ta, ai trăi într-un gen de lume cu totul diferit…Poţi începe să creezi această lume nouă, înţelegând că în tine sau în semenul tău nu există nimic rău, ci numai bine. Frica de rău este cea care face „răul” să pară real. Toată negativitatea se naşte din frică. Însuşi conceptul de „rău” este un gând al fricii. Prin urmare, ce altceva mai există, pe lângă bunătatea ta, care este dreptul tău câştigat prin naştere?
    …Viaţa ta e alcătuită din bunătate asaltată de îndoială şi frică…..De câte ori nu-ţi contestă ele perceperea bunătăţii aproapelui tău?…Dacă vezi pe altcineva ca fiind rău, ai îngăduit îndoielii şi fricii să se întoarcă în mintea ta…Te deschizi către divinitate, atunci când vezi propriul tău bine şi pe cel al aproapelui tău ca fiind unul şi acelaşi…Nici unul dintre copiii lui Dumnezeu nu poate fi rău. În cel mai nefericit caz, el este chinuit. .. Dar el nu este rău.
    Da, chiar atât de adânc trebuie să meargă compasiunea ta. Nu există fiinţă umană care să nu merite iertarea ta. Nu există fiinţă umană care să nu merite iubirea ta…Ţi-am spus adevărul. Nu e în interesul tău să-l denaturezi.
    Dacă ţi-e greu să ierţi şi să iubeşti pe cineva, spune-o. Nu-l condamna, ca să-ţi justifici propria slăbiciune.
    Dacă eşti cuprins de frică, spune adevărul. Adevărul aduce întotdeauna sănătate mintală. Doar cel cuprins de frică judecă pe altul. Ai trecut tu dincolo de strânsoarea fricii? Dacă nu, atunci recunoaşte-ţi frica. Dacă îţi recunoşti frica, nu îi vei judeca pe ceilalţi, deoarece vei ajunge să înţelegi că frica îţi distorsionează întotdeauna percepţia.Recunoaşte-ţi frica şi fii sincer cu tine şi cu ceilalţi.
    Mărturiseşte: „Sunt cuprins de frică acum şi de aceea nu pot vedea corect.” Renunţă la judecăţile pe care vrei să le faci, căci ele nu sunt altceva decât un atac lipsit de sens împotriva cuiva a cărui bunătate nu o poţi vedea…
    Spune adevărul: „Iisuse, nu-l pot vedea corect pe acest seamăn al meu, deoarece îl judec. Ajută-mă să mă dezbar de judecăţile mele şi să înţeleg ce frici sunt scoase la iveală în mine de către comportamentul său.”
    Fiecare judecată pe care o faci despre aproapele tău vădeşte cu mare precizie ceea ce urăşti sau nu poţi accepta la tine însuţi. Nu urăşti pe altcineva, decât în cazul în care îţi aduce aminte de tine însuţi.Iată de ce, orice încercare de a justifica mânia, frica sau judecata eşuează lamentabil. Este pur şi simplu o tentativă de a acuza pe altcineva pentru propria ta greşeală. O încercare lipsită de onestitate. De responsabilitate.
    Ai mijloacele de a pune definitiv capăt judecăţii, dar încă mai vrei s-o justifici. De ce? Fiindcă nu-ţi poţi recunoaşte greşeala. Preferi să suferi, decât să admiţi că ai făcut o greşeală. Preferi să pretinzi că eşti perfect, decât să recunoşti că, în cazul ăsta, eşti un învăţăcel. Ce orgoliu de neînţeles! Cum pot lua de mână pe cineva care, în pofida durerii sale, insistă că e perfect?…
    Ceea ce te privează de iubire este insistenţa că faci ceea ce trebuie, atunci când, de fapt, nu faci…Îţi spun că nu poţi număra de câte ori faci ceea ce trebuie, sau ceea ce nu trebuie pe durata călătoriei tale pământeşti. Această lume este o şcoală şi ai venit aici ca să inveţi…
    Fii smerit, prietene. Te afli aici ca învăţăcel şi trebuie să accepţi că aşa stau lucrurile, dacă e să-ţi însuşeşti lecţiile pe deplin. Dacă nu recunoşti că ai făcut o greşeală, nu te pot ajuta s-o corectezi…
    Nu încerca să fii perfect, prietene. Este un ţel nepotrivit. Numai cei care aleg să sufere mult şi din greu doresc să fie perfecţi. Doreşte, în schimb, să recunoşti fiecare greşeală pe care o faci – ca să poţi învăţa din ea. Perfecţiunea vine spontan şi fără efort, numai atunci când spui adevărul, când renunţi la dorinţa de a-i impresiona pe alţii, când îţi abandonezi falsa mândrie….
    Nu îi judeca pe cei ce nu sunt gata să-şi recunoască greşelile. Recunoaşte-le, pur şi simplu, pe ale tale şi dă restul lui Dumnezeu.
    Împărtăşeşte altora din experienţa ta, dar nu căuta să Ie-o impui, căci nu ştii ce nevoi au alţii şi nu e treaba ta s-o ştii.
    Aminteşte-ţi de ceea ce este bun în aproapele tău. Aminteşte-ţi de ceea ce este bun în tine însuţi. Lasă toate fricile şi judecăţile să se disipeze, acolo unde se ivesc. Recunoaşte-ţi greşelile şi fii tolerant faţă de greşelile pe care le fac alţii.
Paul Ferrini

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: