Dimensiunile

    Permiteţi-mi să vă descriu pe scurt dimensiunile variate sau planuri ale existenţei în modelul nostru. Noi folosim un model compus din 12 dimensiuni, iar voi care vă aflaţi aici într-un corp fizic, existaţi în dimensiunea a 3-a: este bazată pe materie.
    Dimensiunea a 4-a este ceea ce noi numim planul astral: aceasta este bazată pe partea emoţională. Împreună, acestea două compun ceea ce noi numim Lumea Creaţiei Inferioare ( dimensiunea I a – regn mineral; dimnesiunea a II a – regn vegetal; dimensiunea a III a – regn animal; dimensiunea a IV a – astrală). Acestea sunt dimensiunile în care se realizează jocul separării. Acestea sunt singurele dimensiuni unde iluzia binelui şi răului poate fi menţinută şi în care te poţi simţi separat de spirit şi unul faţă de celălalt. Deja sunteţi destul de pricepuţi la aceasta. Jocul separării a avut succes, dar acum este momentul ca el să ia sfârşit. Astfel, această planetă este într-un stadiu de ascensiune şi în acest moment vibrează la nivelele inferioare ale planului astral. Ca parte integrantă a procesului de ascensiune, toate dimensiunile vor fi înaintate către dimensiunile superioare şi vor înceta să existe.
    Doarece acum planeta vibrează la nivelul planului median-astral, îl percepeţi ca pe o stare de reverie. Nu eşti niciodată sigur dacă eşti treaz sau adormit. Continuităţile încetează. Apare sentimentul că în momentul în care le iei în mână sau le atingi, lucrurile se pot schimba. Pixul cu care scrii poate deveni un ciocan şi cândva această lipsă de continuitate nu te va mai deranja, aşa cum nu te deranjează să visezi. Vei observa că stările tale de visare se schimbă, astfel încât în momentul în care te trezeşti nu eşti sigur dacă eşti treaz. Vei deveni lucid în timpul visului, perfect conştient. Vei deveni cu totul conştient în momentul în care te deplasezi prin diferite realităţi şi toate vă vor părea la fel de reale cu cea în care vă aflaţi. Nu veţi mai avea senzaţia că există doar o singură realitate adevărată.
    De la dimensiunea a 5-a până la a 9-a este Tărâmul Median al Creaţiei, în modelul folosit de noi.
    Dimensiunea a V-a este cea a corpului de lumină, în care voi sunteţi conştienţi de voi înşivă ca maeştri şi fiinţe multidimensionale. În dimensiunea a 5-a sunteţi complet orientaţi spre spirit. Mulţi dintre voi aţi venit din acest plan pentru a fi slujitori ai Luminii aici.
    A VI-a dimensiune deţine schema ADN-ului creării tuturor speciilor, inclusiv al omenirii. Tot aici sunt înmagazinate limbajele luminii şi este alcătuită în principal din culoare şi tonuri. Este dimensiunea unde conştiinţa creează prin gând şi este unul dintre locurile unde voi lucraţi în timpul somnului. Poate fi dificil să îţi câştigi pâinea cu asta, pentru că nu puteţi să existaţi într-un corp dacă nu alegeţi să creaţi unul. Atunci când operaţi în dimensiunea a 6-a, sunteţi mai mult un „gând viu”. Voi creaţi prin intermediul conştienţei voastre, dar nu aveţi neapărat un vehicol pentru această conştiinţă.
    A VII-a dimensiune este cea a creativităţii pure, Lumină pură, sunet pur, geometrie pură şi expresie pură. Este un plan de un rafinament infinit şi este ultimul plan unde te percepi pe tine însuţi ca „individ”.
    A VIII-a dimensiune este dimensiunea minţii de grup sau a sufletului de grup, şi este locul unde poţi atinge baza părţii mai importante a ceea ce eşti. Este caracterizată prin pierderea sensului a ceea ce reprezintă „eu”. Atunci când călătoreşti multidimensional, este planul unde vei depune cel mai mare efort pentru a-ţi menţine conştiinţa laolaltă; pentru că voi sunteţi pur „Noi”, operând cu scopuri de grup. Aşa că ar putea părea ca şi cum te-ai duce să te culci sau ţi-ai pierde conştiinţa.
    În modelul folosit de „Noi”, a IX-a dimensiune este planul conştiinţei colective a planetelor, sistemelor stelare, galaxiilor şi dimensiunilor. Dacă vizitaţi această dimensiune, poate fi dificil să rămâi conştient.     Încă o dată, este foarte dificil să percepi sensul lui „Eu”, deoarece voi sunteţi atât de cuprinzători, încât totul este „Tu”. Imaginaţi-vă că sunteţi conştiinţa unei galaxii! Fiecare formă de viaţă, fiecare stea, planetă şi mintea de grup a fiecărei specii din ea se află chiar în voi.
    Dimensiunea a X-a până la a XII-a reprezintă Tărâmul Creaţiei Superioare. Dimensiunea a X-a este sursa Razelor, casa a ceea ce noi numim Elohim. Aici se alcătuiesc noile planuri ale creaţiei şi apoi sunt trimise la nivelele Creaţiei Mediane. La acest nivel poţi avea simţul a aceea ce înseamnă „Eu”, dar nu seamănă nici pe departe cu ceea ce voi sunteţi obişnuiţi din dimensiunea a III-a.
    Dimnesiunea a XI-a este cea a Luminii pre-formate – punctul de dinaintea creaţiei şi o stare de aşteptare prin excelenţă, asemănătoare cu momentul dinaintea unui strănut sau orgasm. Este tărâmul fiinţei numite Metatron, a Arhanghelilor şi a altor Akashii pentru acest sistem-Sursă. Există memorii Akashice planetare şi memorii Akashice, galactice, cât şi Akashice pentru un întreg sistem-Sursă. Voi vă aflaţi într-unul din multele sisteme-Sursă. De aceea vă oferim o descriere doar pentru unul din sistemele-Sursă – acesta. Dacă vă duceţi într-un alt sistem-Sursă, veţi trăi ceva cu totul diferit. Eu, ca Arhanghel, am casa de bază dimensiunea a XI-a.
    Dimensiunea a XII-a este Punctul Unic unde toată conştiinţa se ştie a fi Absolut Una cu Tot Ce Este. Nu există nici un fel de separare. Dacă pătrundeţi în acest nivel vă veţi da seama că sunteţi una cu Tot Ce Este, cu forţa creatoare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: