Activarea celui de al şaptelea Nivel al Corpului de Lumină

    La al şaptelea nivel de corp de Lumină, începi să intri în stadiile emoţionale ale corpului de Lumină: concentrarea pe nivele din ce în ce mai profunde de deschidere în chakra inimii. Pe măsură ce te deschizi în inimă, un sentiment de legătură cu planeta se deschide: acel sentiment că te îndrăgosteşti de această planetă, în care simţi că „dacă nu îmbrăţişez copacul acela, pur şi simplu nu pot rezista. Trebuie să îmbrăţişez copacul acela”. Există un fel jucăuş care începe să se deschidă la al şaptelea nivel de corp de Lumină. Devii ceva mai copilăros în felul în care lucrezi.
    La cest punct, dacă ai blocaje în trupul emoţional, încep cu adevărat să iasă la iveală, pentru că, pe măsură ce te mişti spre exprimarea divinităţii şi vastităţii tale, tot ce blochează acea vastitate începe să se desfacă. Unele sunt distractive; altele nu. Depinde de cât de multă strânsoare vrea să păstreze trupul mental. Dacă trupul mental este sincronzat, eliberarea este de obicei rapidă şi uşoară.
    S-ar putea să observi că devii mult mai emotiv decât vreodată înainte, şi pe măsură ce te mişti prin aceste nivele, afli că emoţiile tale devin copilăreşti: când eşti trist, plângi; când eşti supărat, strigi; când eşti fericit, râzi. Exprimi extazul. Exprimi orice emoţie care curge prin corpul tău emoţional în acel moment. Începi să operezi în ACUM mult mai mult decât vreodată înainte. Căci vezi tu, în jocul karmei, corpul tău mental trăieşte în viitor; întotdeauna trăieşte în „cum ar fi dacă”. Corpul emoţional trăieşte în trecut, fixat pe ceea ce ai trăit înainte. Astfel, rareori trăieşti exact ce se întâmplă în faţa ta. La al şaptele nivel de corp de Lumină, începi să-l trăieşti pe ACUM. Suficientă sincronizare a avut loc între câmpurile tale, ca să începi să ai perioade lungi de existenţă totală în prezent – şi te simţi cu adevărat bine.
    Pe măsură ce corpul emoţional îşi leapădă toate modelele vechi, s-ar putea să însemne că va trebui să-ţi completezi relaţiile cu o serie de oameni. Prin faptul că ai renunţat la toate acele imagini ale realităţii din corpul mental şi că acum lepezi ataşamentele emoţionale din trupul emoţional, înseamnă că relaţiile tale cu alţi oameni încep să se schimbe foarte repede. În nivelurile al şaptelea, optulea şi al nouălea de corp de Lumină, relaţiile tale personale se transformă în ceva ce numim „transpersonale”. Asta înseamnă că ele nu sunt bazate pe ataşament emoţional: ele încep să se bazeze pe faptul, care depinde de măsura în care spiritul tău te ghidează, pentru a fi cu acea persoană în orice moment dat. Este un mod foarte diferit de legătură.
    Când cineva este la nivelul al nouălea de Lumină, operează de obicei în acest fel mai tot timpul. Uneori, s-ar putea să le pari „rece” oamenilor, pentru că nu ai cârligele emoţionale şi nu există intensitate. „Eu nu te pot manipula. Nu mă pot agăţa de tine.” Oamenii se pot supăra foarte tare. Aceasta este o parte naturală a procesului corpului de Lumină, pe măsură ce treci de la existenţa în relaţii karmice la relaţii non-karmice, bazate pe Spirit.

    În corpul de Lumină de nivelul şapte, chakra inimii se deschide pentru o funcţionare mult mai profundă decât până acum. Mulţi oameni trăiesc dureri în piept; probabil că nu este angină. Nu simţi la fel ca la un atac de cord, pentru că se simte ca şi cum ar fi în centrul corpului tău, radind în afară. Este o deschidere a porţii chakrei inimii. Dacă eşti într-o stare meditativă şi vrei să treci în multidimensional, poţi să treci de-a dreptul prin propria ta chakră a inimii.
    Pe această planetă, chakra inimii are o membrană în ea, pe care o numim Porţile Edenului. Cu toţii ştiţi de povestea drăguţă despre Adam şi Eva care au fost goniţi dincolo de porţile Edenului şi că există un înger cu o sabie de foc, ce păzeşte intrarea, să nu se poată întoarce. Acest lucru este o membrană în chakra inimii, care te reţine să treci în multidimensional. Înseamnă că ea menţine acest joc. Nimic din lucrurile care au loc pe plan fizic nu pot trece dincolo de nivelul astral, deci nu poate afecta nimic altceva. O parte a felului în care procedezi este să închizi o parte a chakrei inimii, aşa încât să nu poţi avea experienţe multidimensionale. Acea membrană este deschisă acum, în fiecare de pe planetă. Chakra inimii îşi mută funcţionarea şi începe să se deschidă spre nivele din ce în ce mai adânci. Poţi călători în orice dimensiune prin chakra inimii: toate sunt cuprinse în tine. Chakra inimii modifică funcţionarea şi începe să devină predominantă faţă de celelalte chakre.
    Felul în care majoritatea chakrelor sunt reprezentate este conic, îngustate în centru şi rotindu-se. Ei bine, şi ele se transformă. Mai întâi dobândesc o formă sferică şi radiază în toate direcţiile deodată. Apoi, dacă chakra inimii devine predominantă, totul începe să se deschidă, iar sistemul chakrelor trece în ceea ce numim chakra unificată. Este un câmp de energie unificat. Se simte minunat. Când faci ceva cum este meditaţia Chakrei Unificate, îţi ajuţi procesul de trup de Lumină.
    Asistând această convergenţă a chakrelor, asişti de asemenea acele corpuri de energie – cel emoţional, mental şi spiritual – că încep să convergă. Ele converg într-un câmp unificat. La al şaptelea nivel de corp de Lumină, acele chakre străpung spre stări unificate în care nu au mai fost până acum. Şi începi să devii conştient că atunci când apar temeri legate de supravieţuire, sau ai emoţii blocate, înseamnă că aceste câmpuri au ieşit din unitate. Este o iluzie, deşi se simte realitate. Tot ce trebuie să faci este să realiniezi şi să re-unifici corpurile şi teama dispare.
    Unificarea chakrelor este foarte importantă pentru creşterea ta întru corpul de Lumină, pentru că îţi permite să mânuieşti orice cantitate de energie (indiferent cât de vastă) prin forma fizică, fără nici o daună: întregul câmp îl ţine. Vei avea puncte când vei deschide o parte mai vastă a ta însăţi şi, dacă chakrele tale nu se mişcă într-un mod unificat, vei simţi ca şi cum ţi-ai fi pus degetele într-o sursă de electricitate. E ca şi cum ai avea o bobină doar pentru 20 de volţi, dar tocmai au trecut 400 prin trupul tău. Atunci când foloseşti chakra unificată, nu ţi se mai întâmplă aşa ceva; poţi să lucrezi cu ea la toate nivelele.

    Glandele pineală şi pituitară încep să se deschidă în al şaptelea nivel de corp de Lumină, şi poţi trăi o presiune în frunte sau la spatele capului.
    Când glanda pituitară funcţionează la nivelul ei mai înalt, nu vei îmbătrâni sau muri. Astfel, foarte adesea, de pe la nivelul al şaptelea de corp de Lumină, oamenii încep să pară foarte tineri. Întreaga lor energie se schimbă în jurul feţei şi ridurile dispar. Glanda pineală operează într-un fel multidimensional. Unul din lucrurile povestite este senzaţia unui spărgător de gheaţă, de durere ascuţită exact în creştetul capului. Mulţi dintre voi aţi auzit despre ceva numit al treilea ochi. Ei bine, există ceva numit al patrulea ochi, exact pe creştetul capului; este vederea voastră multidimensională. Este localizată acolo unde este locul moale, locul care nu se întăreşte niciodată la majoritatea dintre voi. Pentru unii dintre voi, acel ochi se deschide uşor; este doar vederea voastră multidimensională şi se deschide doar când este timpul. Pentru alţii dintre voi, se simte ca şi cum ar încerca să se deschidă, dar se loveşte de ceva. S-ar putea să fie o structură plasată în corpul eteric. Când aceasta este îndepărtată, veţi observa că acest ochi se deschide.
    Începeţi să aveţi aceste experienţe cam ciudate. S-ar putea să începeţi să fiţi conştienţi de voi înşivă în alte dimensiuni sau conştienţi de voi înşivă în alte trupuri de pe planetă, lucru care este foarte distractiv. Le numim concurente. Mulţi dintre voi au douăsprezece, prezenţe ale Sinelui vostru în alte corpuri din această realitate paralelă, pe această planetă chiar acum, trăind vieţi cu totul diferite decât poate trăiţi acuma. Deveniţi puţin mai conştienţi de voi înşivă în alte corpuri. La început, când acest lucru se întâmplă, oamenii cred că îşi aduc aminte de vieţi trecute şi s-ar putea să fie aşa. Dar cel mai adesea sunt de obicei conştienţi de sine în aceeaşi realitate paralelă. O mulţime dintre voi au câteva incarnări în trupuri de delfin şi de balene. Astfel că s-ar putea să aveţi imagini fulgerătoare de existenţă în apă sau o fluiditate de mişcare prin şi în jurul corpului vostru pe care nu aţi avut-o în mod normal într-o formă umană. Bineînţeles, delfinii şi balenele sunt alte specii individuale însufleţite pe această planetă. Ei sunt de asemenea lucrători în Lumină. Ei aşează grilele mentale de grup pentru această planetă.
    În corpul de Lumină de nivelul şapte, cele mai multe fiinţe operează destul de mult patru-dimensional în conştiinţa lor: „Nu numai că voi ascede mâine, dar am de gând să vindec această planetă. Eu voi salva de unul singur această planetă şi pe voi toţi prostuţii de pe ea. Am să fac asta. Am să vă trag pe toţi în Lumină. Am să vă protejez de voi înşivă şi am să vă salvez de karma voastră. Şi am de gând să vă salvez de forţele întunecate.” Fiinţele din corpurile de Lumină de nivelul şapte au de obicei identiatea de a fi vindecător sau un trezitor sau o persoană care se salvează pe sine, îi salvează pe alţii sau salvează planeta. De fapt, ei fac monade karmice. Trebuie puţin timp să realizezi că atât de multe părţi din tine există încă în dualitate. S-ar putea să ceri ca planeta sau oamenii să fie bolnavi ca să îi poţi vindeca, sau pierduţi, ca să îi salvezi, sau adormiţi, ca să îi poţi trezi. Este necesar ca oamenii să nu fie cu totul funcţionali.
    La nivelul şapte, dezvoltaţi cunoaşterea faptului că toate fiinţele sunt Maestri multidimensionali. S-ar putea să fie Maestri care explorează divinitatea sau s-ar putea să fie maestri care explorează limitarea, dar cu toatea acestea sunt maestri. Toţi fac exact ceea ce vor să facă şi sunt în ordine. Dacă o persoană a dus o viaţă în care a protejat mereu şi a avut mereu grijă de toţi din jur, aceasta este o revelaţie profund eliberatoare. Atunci devine în regulă să le permiţi pur şi simplu procesul lor.

    Acesta este un timp în care cele mai multe fiinţe trec printr-o cantitate uimitoare din ceea ce se numeşte semnificaţie spirituală şi ambiţie spirituală. În trupul fizic, imagini ale realităţii despre cum suntem complet separaţi de Dumnezeu sunt menţinute de stări profunde de ruşine sau vină. Atunci când oamenii încep să aibă acces la cine sunt ei multidimensional şi nu au integrat trupul fizic, încearcă să îi nege imaginile despre realitate. Fiinţele vor adopta adesea forme şi reguli spirituale. Ele încearcă să spună, să poarte şi să facă toate lucrurile spirituale „corecte”, să mănânce toate mâncărurile „corecte” şi să suprime sau să nege orice parte din ei sau din alţii care nu se potriveşte cu idealurile lor. Corpul mental este obişnuit să urmeze forme şi reguli. El încearcă din greu să găsească o formă pentru lucrarea Spiritului.
    Semnificaţia spirituală este un mecanism de apărare a corpului mental împotriva sentimentelor de ruşine şi nemernicie conţinute în trupul fizic. „Sunt avansat spiritual (şi tu nu eşti). Eu sunt unul din cei 144.000 luptători curcubeu (şi tu nu eşti). Eu voi ascede sâmbăta viitoare (şi tu nu). Voi merge în rai (şi tu nu).” Semnificaţia spirituală este exclusivistă prin natura ei.
    Ambiţia spirituală este o apărare a corpului mental împotriva sentimentelor de vină şi incompetenţă conţinute în corpul fizic. Fiinţele care sunt scufundate în acestea se vor sfâşia în încercarea de a manipula alţi oameni pentru a lucra cu programul lor. Totul trebuie să fie „cel mai bun”, „cel mai înalt”, „cel mai avansat”. Adesea, o diferenţă de opinie sau o implicare că nu ştiu ceva este luată ca un atac asupra calităţii lor de Maestri. Este caracterizat de o satisfacţie rozătoare şi o aşezare a vinei: „Eu am această viziune minunată şi dacă tu doar intri în programul meu, aş putea continua cu Scopul meu Divin. Este vina ta că nu trăiesc în ceruri pe Pământ.” „Imaginile tale de sărăcie blochează Curgerea Divină. Este vina ta că sunt falit.” „De ce nu ai creat asta în realitatea ta? (Te rog să negi ce se întâmplă cu tine, astfel încât să mă simt confortabil. Dacă ai fi mai avansat spiritual, nu s-ar fi întâmplat. Aşa, doar tu eşti de vină.)”
    Semnificaţia spirituală şi ambiţia spirituală sunt apărări puternice ale egoului. Pe măsură ce Spiritul revelează tot mai mult din ceea ce sunteţi cu adevărat ca şi Maestri divini multidimensionali, corpurile mentale şi emoţionale doresc să îmbrăţişeze acest lucru ca un adevăr personal, definindu-l şi ataşându-se de el. Corpul fizic este de obicei neştiutior de revelaţie sau pur şi simplu nu crede. Toţi au aceste forme de apărare la un moment dat la nivelele şapte, opt şi nouă.
    În corpul de Lumină de nivelul şapte, mulţi oameni cad într-un model de stare maniaco-depresivă spirituală. Acum declară: „Eu sunt o fiinţă divină, multidimensională!” şi imediat îşi proclamă nemernicia: „Nu pot să fac nimic cum trebuie!” Ei sar între sentimentele de Unitate multidimensională şi sentimentele de separare menţinute în fizicalitatea lor. Paradoxul de a fi atât de vast şi de asemenea de a fi într-un corp finit, bazat pe materie este nimic mai puţin decât un miracol. Trecerea între cele două extreme este o încercare de a rezolva paradoxul. Nu poţi. Încearcă să ţii ambele poluri în acelai timp. Permite amândorura să fie cu totul prezente. Spre sfârşitul trupului de Lumină de nivelul şapte sau cel puţin cândva pe la corpul de Lumină de nivelul nouă, oamenii încep să înţeleagă acest proces şi găsesc că a trăi în centrul paradoxului este o stare extatică.

    Ai început prin a-ţi urma Spiritul. Atunci când eşti în al şaptelea nivel de corp de Lumină, este acel simţ al ajungerii din urmă. Începi să operezi din Spirit în viaţa de zi cu zi. Afli că intri şi ieşi din frici de supravieţuire.Ai zile când eşti copilăros şi iubeşti totul şi îţi merge bine şi alte zile când „eşti în hău” cu frica şi supravieţuirea. Simţi că sunt doi de tine. Veţi afla, pe măsură ce progresaţi prin aceste trepte de corp de Lumină, că dualitatea cade. Aflaţi că „voi” vă petreceţi tot mai mult şi mai mult din timpul vostru într-o stare de extaz. Şi aflaţi că că puteţi funcţiona în acea stare.
    Una din temerile majore ale corpului mental prin această tranziţie este: „Dacă devin o fiinţă multidimensională, nu voi putea să funcţionez pe planul fizic”. Vei afla că îţi petreci tot mai mult timp fiind conştient de tine în alte dimensiuni şi alte corpuri pe planetă. Este bine. Poţi încă să funcţionezi în acea stare; ai nevoie doar de practică.
    Începi să activezi. Întreaga ta percepţie începe să se mute şi în meditaţiile tale poţi să „ trăieşti” în alte dimensiuni. Poţi de asemenea să „te trăieşti” în alte trupuri de pe planeta asta. S-ar putea să ai fulguraţii de existenţă în timp simultan, unde eşti atât de ACUM, încât eşti toate „ACUM”-urile deodată. Acest lucru este foarte incitant când se întâmplă, pentru că atunci devii conştient de probabilităţile şi posibilităţile tuturor lucrurilor pe care le faci. Vezi toate acele linii de forţă care pornesc de la tine. Devii mai conştient de conexiunile tale cu alţi oameni şi de cât de profundă este conexiunea ta cu spiritul în orice moment dat.
    Am mai atras atenţia din când în când că la nivelul nouă de corp de Lumină, sentimentul predominant este „voi ascende mâine; am plecat de aici”. Eşti legat de părţi din tine care sunt deja în corp de Lumină, părţi din viitoarea ta sine. Şi acest lucru îţi uşurează realizarea scopului. Vei sorta repede totul din viaţa ta şi vei afla cu adevărat ce este important pentru tine: „Ei bine, oricum plec de aici, aşa că aş putea să fac ce vreau. Aş putea foarte bine să mă distrez; aş putea foarte bine să fac ceea ce-mi face inima să cânte.”
    Înveţi ce face ca inima ta să cânte, ce te bucură cu adevărat. Când treci la nivelul opt al corpului de Lumină, afli că tot ce îţi face inima să cânte este direct legat de Scopul tău Divin pe această planetă şi că eşti o parte din Plan. La nivelul opt de corp de Lumină, realizezi că „Măi, să fie, nu voi pleca de aici mâine. Sunt aici pe termen lung”. Ai un simţ tot mai profund de scop şi serviciu. Vrei să faci orice trebuie pentru a asista această planetă să ajungă în Lumină.
(primit prin e-mail)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: