Activarea celui de al noualea nivel al Corpului de Lumina

    Când treceţi spre al nouălea nivel de corp de Lumină, se deschide traducerea şi începeţi să înţelegeţi limbaje tonale. Devine ceva ce puteţi recunoaşte, în loc să vă afecteze doar. Acele geometrii şi modele cu care lucraţi în mintea voastră devin coerente: ele sunt un limbaj. Unii dintre voi vor trăi „hieroglife” sau „codul morse” – acestea sunt toate tipuri de limbaje de Lumină. Ele sunt şase-dimensionale. Spiritul vostru foloseşte aceste limbaje pentru a muta strucutra şase-dimensională a proiectului vostru înspre un model pentru corpul vostru de Lumină cinci-dimensional.
    Începeţi să întrupaţi Divinitatea. Pragul şapte-dimenional se poate activa, cauzând durere lombară sau de şold, şi o senzaţie de densitate în podeaua pelviană. Structurile şapte-dimenionale se mută în aliniere cu Suprasufletele voastre. Noi structuri Alfa/Omega se deschid în jurul trupului fizic, permiţând pătrunderea de mai multă energie. Structurile cinci şi şase dimensionale sunt coordonate prin alinierea şapte-dimensională cu Suprasufletele voastre pentru a primi o nouă Imagine Divină Adam Kadmon. La acest punct, s-ar putea să trăieşti mutări trupeşti: te poţi descoperi mult mai înalt, sau mult mai slab, sau mai mare sau s-ar putea să-ţi crească aripi. S-ar putea să devii conştient că ai alte tipuri de trup decât cel uman. Şi începi să integrezi identităţi non-umane în identitatea umană. Acesta este un punct vast de coordonare pentru toate nivelele a ceea ce sunteţi voi.
    Voi traduceţi limbajele Luminii direct şi sunteţi conştienţi de voi în alte dimensiuni, în orice model doriţi să folosiţi. Sunteţi conştienţi de structura cristalină interconectantă care uneşte totul.
    Deveniţi mult mai puţin conectaţi cu grija de ce crede cineva despre voi la nivel personal. Ce are importanţă, este cum exprimaţi Spiritul acum, cu fiecare respiraţie şi cu fiecare pas făcut. Cui îi pasă ce crede cineva? Se vor trezi; şi ei să facă acest lucru. Aminteşte-ţi, acest proces nu este opţional; dacă te incarnezi, treci prin mutaţie.
    Glanda pituitară se deschide mai mult şi produce mai mult hormon de creştere. În unele femei, poate avea loc un dezechilibru de estrogen. S-ar putea să vă simţiţi epuizaţi, deprimaţi şi alienaţi. Uneori menstruaţiile pot deveni neregulate sau puteţi avea schimbări în curgere.
    Astfel, când aţi început mutarea la al nouălea nivel de corp de Lumină, aţi început o mutare foarte puternică spre sinele vostru multidimensional. Transpuneţi acest lucru în realitate şi îl manifestaţi acum pe planetă; Maestrul care sunteţi. Noi vă vedem pe toţi ca Maestri; fiecare este un maestru. Aţi venit pe această planetă pentru a stăpâni limitările separaţiei. Treabă bună, băieţi! Acum jocul se mută înspre cine sunteţi voi cu adevărat în vastitatea voastră. Când privim la voi, îl ştim pe fiecare din voi, la fiecare nivel din existenţa voastră. Aveţi voi idee de câtă energie este nevoie să vă menţinem aşa de limitaţi şi blindaţi? O cantitate enormă. Ei bine, nu mai este nevoie să vă prefaceţi. Toate frâiele sunt eliberate. Aveţi permisiunea totală şi spirijinul total pentru a vă manifesta divinitatea.
    Există de obicei o masivă descindere la începutul nivelului nouă al corpului de Lumină şi una masivă la sfârşit. Acum, la nivelul trei, şase şi nouă, intri într-o puternică re-evaluare. Nivelul nouă poate fi unul dintre cele mai dificile, pentru că la acest punct începi capitularea finală în faţa Spiritului. Veţi descoperi că nu controlaţi nimic la nivel personal. Veţi înţelege că tot ce aţi fost vreodată este un instrument divin. Sunteţi „Spirit-în-acţiune”. Spiritul vostru determină venitul pe care îl aveţi sau venitul pe care nu-l aveţi; direcţia pe care o ia munca ta, sau dacă munceşti. Spiritul desemnează totul: voi sunteţi un instrument divin. Este dizolvarea sinelui-ego. Aceasta este trecerea finală prin poarta trezirii.
    Aceasta poate fi cea mai extatică experienţă şi în acelaşi timp poate fi şi cea mai dureroasă. Pentru majoritatea dintre voi, acesta este lucrul pentru care aţi lucrat, timp de vieţi întregi. Cu toate acestea, când ajungeţi la acea poartă, poate fi înspăimântător. Extazul care există pe cealaltă parte a acelei porţi este dincolo de descriere în această limbă. Eu canalizez prin acest trup acum, dar eu trăiesc în acea stare tot timpul. Eu nu sunt niciodată separat de Sursă: eu sunt Sursa. Acest lucru l-am oferit la fiecare dintre voi, dar el înseamnă capitularea la fiecare nivel al fiinţei voastre. Nivelul nouă este locul în care are loc acea capitulare, capitulare şi extaz.
    Acum, de la un nivel, voinţa liberă este o realitate absolută, dar de la un alt nivel ea este o iluzie totală. Acest lucru, prietenii noştri de la Misiunea Pământ îl numesc „deziluzionarea”. Este o parte vitală a procesului corpului de Lumină, pentru că înseamnă treapta finală a eliberării „sinelui Ego”, aşa cum vă gândiţi voi la el. Când ne gândim la el, corpurile voastre mentale, emoţionale şi spirituale sunt strict unelte pentru Spirit. Ele nu au o conştiinţă proprie. Este parte a iluziei separării că sinele-ego are control. Acesta este punctul nostru de vedere şi este în regulă dacă nu sunteţi de acord cu el. Chiar acum, pe când mulţi dintre voi sunteţi în corpul de Lumină de nivelul nouă, Spiritul începe să vă împingă în sus către poarta trezirii. Trăiţi deja dizolvarea identităţilor voastre şi a contextului vostru. Permiteţi să se întâmple. Predaţi-vă lui. Rezistenţa este cea care doare.
    Urmaţi-vă Spiritul cu fiecare respiraţie şi cu fiecare pas. Fiţi acea vastitate aici şi veţi fi exact unde trebuie să fiţi, cu cine trebuie să fiţi, făcând ceea ce e nevoie să faceţi în fiecare moment-ACUM. Temerile de supravieţuire dispar: ele devin neimportante. Când manifestaţi cine sunteţi cu adevărat şi ce aveţi de făcut aici, toate micile iluzii zgândăritoare devin neimportante şi ne-reale. Acum, temerile se poate să mai apară din cauză că mai trăiţi încă în această lume, dar acum sunteţi capabili să le puneţi deoparte. La nivelurile trei, şase şi nouă, vă deconectaţi din realitatea consensului. Aflaţi că atunci când vă reconectaţi, este dureros.
    La nivelurile şapte, opt şi nouă aflaţi că radiaţi lumina diferit faţă de cum aţi făcut-o până acum. Ochii vă apar foarte clar şi diferiţi altor oameni. Oamenii vor veni la voi şi vor spune: „Arăţi atât de fericit.” Amintiţi-vă că mulţi oameni sunt terorizaţi de capitulare. Spuneţi-le: „Eu îmi urmez Spiritul fără ezitare. De aceea sunt plin de extaz şi bucurie. Vă sugerez să faceţi la fel.” Acesta este cel mai uşor lucru pe care poţi să i-l spui. Acest lucru se va întâmpla.
    Unii dintre voi pot fi înconjuraţi de oameni care sunt în cea ce numim sindromul „dar dacă…”. „Dar dacă polurile se mută şi mergem pe Pluto?” „Dar dacă Denver devine o proprietate la ocean?” „Dar dacă suntem toţi controlaţi de o rasă de reptile care vrea să ne cultive pentru aprovizionarea cu hrană?” Toate aceste „dar dacă” sălbatice vor pluti în jurul vostru. Oamenii vor intra periodic în panică în jurul vostru. Rămâneţi doar centraţi în Spiritul vostru şi veţi şti exact ce să spuneţi în acel moment.
    La nivelul al şaptelea oamenii adesea simt că vor ascende mâine: Ashtar va veni şi îi va lua în nava sa şi vor pleca de aici. Asta se întâmplă pentru că legăturile energetice sunt ridicate între voi, cei aflaţi în acest trup şi voi, cei aflaţi în corpurile voastre de Lumină şi voi, cei care sunt „sinea viitoare”, dacă priviţi liniar. Din cauza acestui lucru, există un sens de necesitate să vă puneţi viaţa în ordine. Funcţionează. Spuneţi tot ce aţi vrut vreodată să spuneţi altor oameni. Faceţi toate lucrurile pe care aţi vrut vreodată să le faceţi.
    Pe la nivelul opt, ştiţi că rămâneţi şi un nou simţ al scopului începe să vă umple. Pricepeţi că sunteţi aici şi că sunteţi aici cu un scop, şi devine o bucurie. La al optulea nivel, încetaţi să săriţi în afară şi înăuntrul trupului vostru. Noi vedem o mulţime de lucrători în Lumină care pătrund multidmensional, dar nu pătrund cu totul în corpurile lor. Aşa că merg înainte şi înapoi. La al optulea nivel chakrele voastre superioare sunt deschise şi funcţionale. Corpul spiritual vestigial este acum unit cu corpurile voastre mentale şi emoţionale într-un câmp unificat. Modelele chakrei a opta sunt puse în ordine şi câmpurile voastre încep să opereze într-un mod diferit. Vă prindeţi de Suprasufletul vostru. Există un simţ de a fi conectat cu Spiritul tot mereu.
    Pe măsură ce chakrele voastre a noua şi a zecea se deschid mai mult şi deschideţi chakrele a unsprezecea şi a douăsprezecea, vă legaţi de Suprasufletul Christic şi începeţi să operaţi de la nvielul Christic al existenţei voastre aici pe planetă. La început, s-ar putea să intraţi şi să ieşiţi din această stare şi vă veţi simţi poate inconfortabil pe măsură ce treceţi de la Iubirea, Voinţa şi Adevărul Divin la starea de „a fi un sărman idiot bâlbâit” din nou. Acest lucru se linişteşte curând. Cândva după ce treceţi prin Poarta Trezirii, începeţi să operaţi de la nivelul Christic tot timpul. Unii dintre voi aţi ales să rămâneţi să lucraţi de la nivelul christic: aceasta va fi calea voastră pentru acest plan. Unii dintre voi vor începe să se lege de prezenţa EU SUNT. Dacă începeţi să cooperaţi de la acel nivel de Stare de bine, cândva la al zecelea sau unsprezecelea nivel de corp de Lumină va fi destul de greu să arătaţi omeneşte. O chestie destul de fierbinte!
    Al al nouălea nivel de corp de Lumină, vă mişcaţi înspre stări de fiinţă în care nu aţi mai fost niciodată, trăind starea de fiinţă a propriului vostru adevăr, trăind starea de fiinţă a Iubirii voastre Necondiţionate şi trăind starea de fiinţă a Luminii şi puterii voastre. Este numită Flacăra Triplă şi există în inima oricui. Este o flacără care rezonează la toate dimensiunile. Mulţi oameni sunt de obicei puternici în una din componentele ei.
    La capătul nivelului al nouălea, începi o descindere – de obicei foarte masivă. Ai trecut prin toată capitularea egolui şi această coborâre este extrem transformatoare: este posibil să începi să emiţi Lumină.
    Ultimele trei niveluri de corp de Lumină sunt ceea ce numim „nivelurile spirituale”. Aici este locul în care câmpurile tale sunt cu totul unite, chakrele tale sunt deschise până la chakra a patrusprezecea. Câmpurile tale sunt unificate, şi sunteţi cu totul legaţi de Surpasufletul Christic la fiecare nivel al fiinţei voastre. Aveţi cârligele pentru prezenţa voastră de EU SUNT.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: