,,Timpurile se schimbă, iar noi ne schimbăm împreună cu ele.”

    Noi suntem aici spre a învăţa lecţia Omeniei, spre a demonstra că suntem Oameni şi mai presus de toate trebuie să înţelegem că suntem fii şi fiice de Dumnezeu. Raiul este la îndemâna noastră, este în noi, în inimile noastre. Trebuie doar să vrem să îl materializăm, să îl transpunem în realitate.
    Dumnezeu mă inspiră să vă dau un singur sfat: popoare, oameni, uniţivă întru desăvârşire, împăcaţi-vă cât mai bine, iertaţi-vă şi cheltuiţi cât mai mult din energiile rămase pentru a atinge eliberarea în Dumnezeu şi fericirea veşnică. Faceţi totul acum şi aici, în această viaţă şi nu amânaţi desăvârşirea spirituală pentru o reîncarnare. Făcând tot ceea ce vă stă în putinţă ţinând cu stăruinţă, fiecare dintre voi se poate mântui. Pentru a grăbi zidirea Noului Ierusalim construiţi-vă pe voi din dragoste şi curăţenia şi din Duh Sfânt, vieţuind în fapte bune pentru ca în acest fel să daţi prilej ca spiritul din voi să se arate în inima voastră din care să dea afară neadevărul, egoismul şi patima distrugerii care atunci când cresc peste măsură, duc la nimicirea omului. În viitor, la această zidire spirituală va fi mult de lucru.
    Lăcaşul închinării sublime ce se va oferi drept pildă întregii lumi se va realiza prin eforturile însumate ale celor aleşi şi puri. Oamenii simpli şi drepţi în inima lor, plini de dragoste pentru Dumnezeu vor fi mult mai grabnic spiritualizaţi, dacă ei vor trăi intens sufleteşte, consacrând celor materiale o mai mică atenţie. Totdeauna cei săraci în dorinţe vor fi bogaţi în mulţumiri. Preafericiţi vor fi cei care vor trăi în duhul Dumnezeiesc. Mai ales aceştia vor vedea că simplitatea şi puritatea vieţii nu înseamnă sărăcie interioară, ci este din contra, o nebănuită comoară spirituală.
    Cei simpli şi buni deţin o superioritate sufletească nebănuită. Multe sunt enigmele sufletului omenesc şi acestea sunt foarte greu de descifrat pentru acela care nu recurge la cunoaşterea de sine. Fiinţa umană nu-şi poate descoperi Creatorul şi nu-i poate înţelege câtuşi de puţin opera, decât dacă se descoperă pe sine în străfundurile tainice ale fiinţei sale. Pentru a ajunge la divina desăvârşire, fiecare om trebuie să urmărească să se cunoască cât mai bine pe sine. Toate acumulările materiale dispar odată cu moartea fizică a omului, în timp ce însuşirile spirituale şi experienţele omului se adună în spirit pentru veşnicie.
    Credinţa de nezdruncinat în Supremul Divin este secretul existenţei nemuritoare în spirit. Credinţa face ca puterea lăuntrică a fiinţei să devină nemărginită ajutând-o să se desăvârşească prin unirea cu Dumnezeu în eternitate. Prin credinţa binefăcătoare, fermă, omul poate atinge fericirea divină.
    Iisus spune: „De veţi avea credinţă numai cât un grăunte de muştar, toate le veţi împlini, şi veţi zice muntelui acesta să se arunce în mare, muntele se va arunca”. În aceste cuvinte ni se descoperă taina puterii credinţei.
    Adevărul este că în timpurile care vor veni, pe tot globul, puţini vor fi oamenii care vor avea credinţă, iar aceia care nu vor avea credinţă vor fi dinainte morţi, deşi vor continua să trăiască trupeşte, fiindcă ei vor înceta să mai aibă legătura conştientă cu Dumnezeu.
    Cel ferm în credinţa sa, chiar şi când există trupeşte, constată că toate minunile îi sunt cu putinţă şi astfel ajunge să se dezlege de materie şi legile ei, devenind atotputernic prin trăirea sa spirituală, care îl va revela chiar şi pe Dumnezeu.
    Prin puterea credinţei binefăcătoare apar darurile lui Dumnezeu în om. Prin puterea credinţei omul se simte de ce trebuie să facă binele şi ajunge sorească cu ardoare, acţionând astfel cât mai des, asemenea Creatorului său.
    Graţie credinţei sale neobişnuite, infinitele puteri cereşti îi vin totdeauna în ajutor şi de la acest punct viaţa lăuntrică a omului începe să fie din ce în ce mai fericită. Prin intermediul poporului ales, Bunul Dumnezeu va vorbi oamenilor de pe tot pământul trimiţându-i pe cei aleşi din mijlocul acestui popor în ajutorul celorlalte fiinţe omeneşti, pentru a le ajuta să se ridice la o viaţă superioară şi la desăvârşirea dumnezeiască. Pentru Tatăl Ceresc orice suflet omenesc este foarte scump, deoarece în centrul acestuia sub forma SPIRITULUI, se află o scânteie din Dumnezeu.
    Dacă omul va ajunge să creadă cu tărie că toate puterile şi ajutorul îi vin de la Dumnezeu, atunci el supune întreaga sa fiinţă Divinului. Abia atunci viaţa spirituală a omului scoate la iveală izvoare nesecate de dăruire şi dragoste şi o mulţime de însuşiri alese cum ar fi supunerea, umilinţa, evlavia, sârguinţa, bunul simţ, recunoştinţa, respectul, nădejdea. Toate acestea şi multe altele înfloresc prin credinţă. Căci altfel, cum vei iubi ceea ce nu există şi cum te vei supune, dacă nu ai ferma convingere a existenţei acelei Puteri Divine căreia i te supui, sau faţă de care vrei să-ţi arăţi recunoştinţa? Mulţi spun că nu au credinţă, dar într-un asemenea caz, de fapt, ei mărturisesc credinţa lor negativă, distructivă.
    În asemenea cazuri, existenţa credinţei contrare este dovedită chiar prin negaţie. Gradul de credinţă al fiecăruiui om creşte sau scade prin manifestarea acesteia în diferite împrejurări.
    Din scrumul, suferinţele şi încercările tuturor schimbărilor martorii neafectaţi şi supraveţuitorii vor căuta cu multă fervoare calea de apropiere de Bunul Dumnezeu, pe care l-au neglijat mai mult sau mai puţin atâta amar de vreme. Cu toţii se vor convinge atunci că nu există religia adevărului, realizând că doar cunoaşterea Adevărului îi eliberează, făcându-i să se reintegreze în Absolutul Divin pentru a deveni Una cu Dumnezeirea. Abia atunci omul va realiza că se află îmbrăţişat de Dumnezeu şi că Dumnezeu este viu, etern atotputernic şi atotştiutor în fiecare om în parte, sub forma spiritului divin.
    Adevărul, sub toate formele lui, reprezintă de fapt Cuvântul lui Dumnezeu. Noi nu ne putem schimba atât timp cât minţim sau alterăm realitatea. A trunchia sau a îmbrăca Adevărul într-o formă conformă cu timpurile în care trăim, nu reprezintă Adevăr, ci, din contră, denotă şiretenie, parşivitate, interes, minciună.
    Noi nu avem voie să facem nici o acţiune prin care putem prejudicia un suflet. Nu avem voie să îl minţim, să îl înşelăm, să îl chinuim, să îl omorâm sau să profităm de încrederea sau iubirea sa. Noi trebuie să facem totul spre a ne ajuta semenii, ai sprijini, ai ghida şi, mai presus de toate, trebuie să îi iubim. Numai atunci când la baza acţiunilor noastre va sta iubirea vom putea spune că acţionăm în Legea Tatălui. Timpurile care vor veni ne sunt date nouă spre a conştientiza aceste lucruri şi spre a ne apropia din nou de Dumnezeu. Din păcate, de generaţii ne depărtăm de El şi acest lucru ne-a adus în punctul în care ne găsim astăzi.
    Principala noastră sarcină este să ne trezim şi să devenim activi. Să ne asumăm rolul de co-Creatori ai viitorului şi să cerem Divinităţii să ne deschidă calea pe care vrem să păşim. Acum noi suntem cei ce hotărâm încotro ne îndreptăm. Nu are rost să ne rugăm, să implorăm, să cerşim salvarea, viaţa. Nu ne mai ascultă nimeni. Nu mai este timp. Trebuie să ne luăm destinul în propriile mâini şi să arătăm acest lucru prin faptele noastre. Eu le doresc tuturor să aibă această putere interioară.
(primit prin e-mail)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: