Tirania consensului

    In concepţia ego-ului, iubirea se bazează pe consens. Ego-ul nu poate concepe ca iubirea să fie prezentă, atunci când doi oameni au păreri diferite. Însă, atâta timp cât nu eşti liber să fii sau să nu fii de acord cu aproapele tău într-o situaţie dată, nu poţi să-l iubeşti.
    Pe de altă parte, dacă un alt semen al tău se simte chemat să ia o poziţie controversată şi îţi cere sprijin, îl vei refuza? Poate că a-i oferi sprijin înseamnă că şi tu va trebui să-ţi asumi un risc, dar nu-i vei refuza binecuvântarea, doar pentru că decizia lui nu e agreată de toţi.
    Mai trebuie oare să-ţi amintesc faptul că a te dedica adevărului nu este un lucru agreat de toată lumea? Fiindcă asta înseamnă de multe ori a spune „Da”, atunci când alţii ar spune ,,Nu”, sau a spune ,,Nu”, atunci când alţii ar spune „Da”.
    Mulţi dintre voi nu-şi pot imagina că a spune „Nu” poate fi un gest de iubire, deşi e foarte uşor să spui „Nu” cu multă dragoste.
    Nu poţi să susţii un comportament despre care ştii că poate fi dăunător altei persoane. Şi nu vrei ca prietenii tăi să susţină un astfel de comportament când e vorba despre tine. Un prieten e cineva care e liber să fie de acord sau să nu fie de acord. Un prieten îţi va vorbi conform cu adevărul. S-ar putea ca el să perceapă situaţia corect sau incorect, dar lui nu-i este frică să-ţi spună ce gândeşte. Un prieten spune adevărul şi apoi îţi aminteşte că eşti liber să faci propria ta alegere.
    Aceasta este iubire în acţiune. Un prieten te iubeşte în mod egal şi când îţi spune „da” şi când îţi spune „nu”. El nu se reţine de la a-ţi da sfaturi şi nici nu încearcă să-şi impună propria părere.
    Un prieten doreşte să fie de ajutor. El te tratează cu respect şi demnitate şi îţi spune adevărul. Nu poţi fi prieten dacă nu eşti dispus să spui adevărul. Asta nu înseamnă că ai dreptate. A avea dreptate şi a fi onest nu sunt în mod necesar unul şi acelaşi lucru.
    Când eşti onest, dai maximum din ce poţi da în starea de conştientă în care te afli. Asta e tot ce se poate aştepta de la tine. Că sfatul tău este bun sau rău este irelevant. Dar onestitatea singură nu e suficientă.
    Onestitatea şi smerenia trebuie să meargă mână în mână.
    Smerenia ta îi spune aproapelui tău: „Aşa văd eu lucrurile. S-ar putea să am dreptate şi s-ar putea să mă şi înşel. Tu cum le vezi? La urma urmei, tu eşti cel care trebuie să facă alegerea.”
    O persoană smerită ştie unde să se oprească. Ea nu încearcă niciodată să uzurpe dreptul şi responsabilitatea altuia de a-şi lua propriile hotărâri, întrucât cauţi mereu să fii în consens, ai rareori experienţa iubirii fără condiţii. Consensul este suprema condiţie şi, prin urmare, suprema codependenţă sau complicitate. El spune: „Dacă ego-ul tău şi ego-ul meu sunt de acord, eu te voi sprijini.”
    Când două ego-uri sunt în consens ar trebui să fii prudent, căci este în natura ego-ului să separe, să divizeze, să se afle în conflict cu alte ego-uri. Aşa că, atunci când două ego-uri sunt în consens, poţi fi sigur că ele se solidarizează pentru a se opune altui ego.
    Acesta nu este un consens autentic, ci o alianţă temporară. De în-dată ce duşmanul comun este învins, alianţa încetează să mai servească unui scop şi fiecare ego se întoarce la propriul său program.
    Căutarea iubirii în cadrul consensului nu este o mutare foarte înţeleaptă. Ea îţi va aduce, inevitabil, o dezamăgire. Ai face mai bine să cauţi iubirea în disensiune. Adu-ţi aminte că v-am spus: „Iubeşte pe duşmanul tău.” N-am spus asta ca să vă şochez sau ca să vă pun în dificultate. Am spus asta pentru câteva motive importante. Mai întâi, ţi-e uşor să-ţi iubeşti prietenul. De cele mai multe ori prietenul este de acord cu tine şi te sprijină. Prin urmare, nu este greu să-l iubeşti.
    Dar duşmanul nu e de acord cu tine. El crede că nu ai dreptate, că greşeşti. El îţi vede slăbiciunile şi va face tot ce-i stă în putinţă ca să le exploateze. Dacă ai un punct slab, poţi fi sigur că el îl vede. Pe scurt, duşmanul tău nu e dispus să-ţi ofere circumstanţe atenuante. Prin urmare, el este cel mai bun învăţător al tău. Duşmanul îţi reflectă, ca o oglindă, tot ce nu-ţi place la tine însuţi. Îţi arată exact unde se află fricile şi nesiguranţele tale.
    Dacă asculţi ceea ce îţi spune duşmanul tău, vei şti exact unde trebuie să faci corecţia în tine însuţi.
    Numai cine ţi se opune în felul acesta poate fi un învăţător atât de eficient.
    De ce spun „iubeşte-l” pe duşmanul tău? îţi spun asta pentru că, dacă nu îl iubeşti, nu vei aprecia darul pe care el ţi-l aduce.
    Nimeni nu poate trece prin viaţă fără aliaţi şi fară adversari, deopotrivă. Un bun aliat este dispus să ţi se opună. Iar un bun adversar este cel mai bun aliat. Învăţând să-ţi iubeşti duşmanul, îţi demonstrezi bunăvoinţa de a te uita la toate locurile întunecate din mintea ta.
    Duşmanul tău este, pur şi simplu, o oglindă în care te uiţi până când – încet, încet – chipul supărat pe care îl zăreşti îţi zâmbeşte.
    Ca să te împaci cu duşmanii tăi, trebuie să înveţi să vezi atât prin ochii lor, cât şi prin proprii tăi ochi. Atunci vei dezvolta compasiunea şi vei trece dincolo de conflict. Reţine, nu trebuie să fii de acord cu duşmanii tăi, ca să te împaci cu ei. Dar trebuie să înveţi să-i iubeşti.
    Pacea nu vine prin consensul ego-urilor, pentru că ego-urilor le este imposibil să fie în consens. Pacea vine când iubirea şi respectul reciproc sunt prezente. Când iubirea este prezentă, duşmanul devine un prieten căruia nu îi este frică să fie în disensiune cu tine. Nu îl goneşti din inima ta, doar pentru că vede lucrurile diferit de tine, ci asculţi cu atenţie ce are de spus. Când îţi asculţi duşmanul la fel cum ţi-ai asculta prietenul, nu ego-ul tău e cel care ascultă.
    Spiritul dinăuntrul tău ascultă Spiritul dinăuntrul său.
    Cauza oricărui conflict uman este una simplă: fiecare parte o dezumanizează pe cealaltă. Fiecare o vede pe cealaltă mai puţin vrednică şi mai puţin valoroasă. Atâta vreme cât fiecare dintre părţi o percepe pe cealaltă în felul acesta, chiar şi cele mai simple detalii nu pot fi negociate. Dar dacă fiecare parte o să se manifeste faţă de cealaltă cu o atitudine plină de respect şi acceptare, chiar şi detaliile dificile vor fi rezolvate.
    Miracolele vin din iubire. Soluţiile care vin din minţi iubitoare sunt fără limite. Disponibilitatea de a iubi – de a considera că suntem egali – este esenţa ce susţine înfăptuirile tuturor miracolelor.
    Dintr-o diversitate de opinii apare acea opinie care îl cinsteşte pe fiecare în parte. Dar această opinie nu va fi accesibilă până când fiecare om în parte nu a fost auzit. Treaba voastră, prieteni, este să daţi fiecărei persoane şansa de a fi auzit aşa cum trebuie.
    Aceasta este esenţa democraţiei, care nu este numai un ideal spiritual, ci şi un proces viu ce respiră şi acţionează.
    Când acest proces este oprit, idealul devine viciat. Dar când procesul rămâne puternic – oricât de anevoios şi greoi pare el adesea – idealul nu poate să nu se manifeste.
    O societate ce tolerează diferenţele de opinii este o societate bazată pe demonstrarea practică a iubirii şi egalităţii. Cei ce caută consensul construiesc sisteme totalitare, în care libertăţile individuale sunt sacrificate şi in care întregul nu beneficiază niciodată de înţelepciunea părţilor. Astfel de sisteme sunt condamnate să eşueze.
    E nevoie de curaj pentru a nu fi în consens.
    E nevoie de înţelepciune şi prudenţă pentru a menţine un climat de egalitate, în care toate opiniile pot fi luate în considerare. Calea către adevăr nu a fost niciodată o cale uşoară. Şi, in mod cert, ea nu a fost una bazată pe soluţii de moment.
    Soluţia de moment pentru încheierea conflictului este exterminarea tuturor acelora cu care nu eşti de acord. Aici ţelul nu e de a iubi şi nici măcar de a-i înţelege, ci de a-ţi distruge duşmanii. Acesta a fost sistemul valoric prevalent pe planeta voastră, pe tot parcursul istoriei sale.
    Demersul democratic este un experiment nou şi curajos. El declară: „Să fie auzite toate vocile.” El salută diversitatea şi are încredere în valoarea esenţială a fiinţelor umane individuale. El îţi cere să-i iubeşti, să-i respecţi pe oponenţii tăi şi să înveţi de la ei. El porneşte de la presupunerea că inima şi mintea omenească sunt suficient de profunde şi de încăpătoare pentru a conţine toate aceste opinii. Într-adevăr, el îşi încredinţează întregul succes capacităţii tale de a lua în considerare puncte de vedere diferite şi, dacă este cazul, de a-ţi schimba părerea.
    Ideile totalitare şi fundamentaliste fac jocul fricilor tale. Ele creează mereu duşmani şi tot timpul caută să-i învingă. Ele susţin că există o parte care este bună şi o altă parte care este rea. Ele sunt suprasimplificate şi duale în modul lor de a percepe lumea.
    Dar calea compasiunii te provoacă să iubeşti şi să accepţi toate fiinţele ca pe egalii tăi. Ea nu face excepţii, întrucât ştie că a condamna o persoană înseamnă a le condamna pe toate. Nu este o cale uşoară, fiindcă ea recunoaşte că angajamentul tău faţă de egalitate va fi tot timpul contestat.
    Dacă e să demonstrezi adevărul, atunci trebuie să întâmpini fiecare contestare cu întreaga profunzime a angajamentului tău.
    Înţelege, prietene, că nu vei găsi iubire, dacă vei căuta consensul. Iubirea se află mult mai adânc decât atât. Pe măsură ce înveţi să l iubeşti pe cel care ţi se opune, vei găsi Sursa ce transcende judecata şi frica. În această Sursă suntem cu toţii uniţi ca egali, liberi să gândim şi să acţionăm în concordanţă cu ceea ce ne călăuzeşte.
(P.Ferrini)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: