Momentul si circumstantele mortii sunt intotdeauna perfecte

    Eu cred asta. Dar cum poate un parinte al unui copil care a fost violat, mutilate si omorat, sa numeasca circumstantele unei asemenea morti ca fiind ,,perfecte’’? Cum accepta, cei care i-au vazut pe cei dragi lor disparand in 11 septembrie, o asemenea moarte ca fiind ,,perfecta’’?
    Ceri extrem de mult! Asta intinde credulitatea celor mai multi oameni la limita absoluta.
    Am spus deja ca elegant designului vietii este ca cea a unui fulg de zapada. Pare aproape prea perfect pentru a fi credibil, prea bun pentru a fi adevarat. Totusi, iti spun: Alinarea celor nefericiti se va afla in cunoasterea deplina a perfectiunii lui Dumnezeu.
    Dumnezeu este perfect, mereu si etern. Acum iti mai ramane un singur lucru de inteles: cine si ce este ,,Dumnezeu’’.
    Ti-am spus, iar si iar, in conversatiile noastre – si iti voi spune aici si acum, inca o data si pentru ultima oara:
    DUMNEZEU si VIATA sunt unul si acelasi lucru.
    De aceea, cand spun ca ,,Dumnezeu este perfect’’, spun ca Viata este perfecta. Si asa si este.
    ,,Sistemul’’ ramane in echilibru perfect cu el insusi. Toate lucrurile se petrec la momentul lor perfect si in modul lor perfect. Nu intotdeauna e posibil sa vezi aceasta, sa o percepi din perspective extreme de ingusta a experientei umane. Aceasta este o limitare a lumii fizice. Este o limitare care poate fi, totusi, depasita.
    Multi ,,profeti’’ si ,,intelepti’’ au depasit aceasta limitare a perceptiei alegand o perspectiva diferita, privind viata intr-un mod nou. Totusi, mesajele lor sunt deseori ignorate. Intuitiile lor sunt frecvent minimalizate. Adesea, ei insisi sunt condamnati. Si astfel, orbul continua sa conduca alti orbi, pentru ca voi nu vreti sa-I ascultati pe cei care vad.
    De aceea, cei care au urechi de auzit, sa auda:
    Imperfectiunea e imposibila, in Imparatia lui Dumnezeu.
    Da, dar aici, pe Pamant?
    ,,Aici pe Pamant’’ ESTE Imparatia lui Dumnezeu. Nu exista loc care sa nu faca parte din acea imparatie.
    Vezi tu, noi avem totul ,,separat’’ – aici, pe Pamant. Noi am zis ca viata pe Pamant este incercarea si durerea ce ne permit sa intram IN Imparatia lui Dumnezeu. Si credem ca moartea e calea pe care intram.
    Nu exista cale pentru a intra in Imparatia lui Dumnezeu. Acesta nu e un loc in care intri, sau din care iesi. Este un loc in care ESTI mereu. Este singurul loc in care poti fi.
    Cu siguranta, uneori nu pare asa.
    Asta pentru ca nu-ti amintesti cine esti si nu-i tratezi pe ceilalti ca pe cine sunt ei. Daca ai face-o, ai experimenta Raiul pe Pamant. Ai fi Acasa cu Dumnezeu, oriunde. Si intotdeauna.
    Exista vreun loc in care oamenii sa poata vreodata sa ,,se prinda’’ de asta?
    Conversatii ca asta sunt un mod. Nu tine aceasta conversatie pentru tine. Asigura-te ca ajunge in cat mai multe maini posibil. Impartaseste-o lumii.
    Dar, mai intai, du intelesul acestui mesaj in adancul propriei tale vieti. Vezi-L pe Dumnezeu in toti si in tot – si vezi totul ca fiind perfect.
    Ai mentionat asta mai devreme, cand am vorbit despre oamenii care se simt victimizati. Ai sugerat sa ne schimbam perspectiva si sa vedem totul ca fiind perfect – chiar si atunci cand, in termini umani, este evident ca nu-i asa.
    Mai ales atunci cand nu este. Asta, pentru ca o asemenea cunoastere va va aduce pacea in mijlocul tulburarii, odihna in spatiul oboselii, iertarea in momentul in care ar putea aparea resentimentul si mania, si o dragoste de viata mai mare decat ati experimentat vreodata inainte.
    Cauta perfectiunea in fiecare moment. Caut-o. Staruitor. Cu credinta. Sa stii ca este acolo si o vei gasi, numai daca privesti mai profund.
    Acum iti aduci aminte cand am zis, destul de devreme in aceasta conversatie, ca am avea o alta oportunitate de a explora aceasta idée de ,,perfectiune’’ si ca urma sa-mi dai TU MIE un exemplu pentru aceasta? Ei bine, te voi ruga acum sa-mi spui povestea lui Billy, de la atelierul tau.
    Stiam eu. Am stiut atunci ca asta era ceea ce voiai sa aduci in discutie. Este primul lucru la care m-am gandit, cand ai inceput sa vorbesti despre asta.
    Bun. Atunci spune povestea.
    Sigur.
    Helen era unul dintre cei nouazeci si sapte de participanti la una din taberele mele de Re-Creare de Sine, tinuta in saptamana dintre Craciun si Anul Nou, in fiecare an din ultimii zece. In seara finala a taberei, inainte de ritualul nostrum de hotarari pentru Noul An, Helen a ridicat mana si a cerut un microfon.
    ,,Am auzit multe in aceasta saptamana, despre faptul ca Dumnezeu ne este cel mai bun prieten, ca Dumnezeu este minunat si iubitor si ca toti ar trebui sa avem o conversatie cu Dumnezeu in fiecare zi’’, a inceput ea. ,,Ei bine, daca as avea o conversatie cu Dumnezeu, i-as spune ca sunt foarte suparata pe El.’’
    ,,Nu-i nimic’’, am spus eu. ,,Dumnezeu poate sa suporte asa ceva. Dar tu?’’
    ,,Nu’’, a spus ea, iar vocea ii tremura.
    ,,Deci, mai precis, de ce esti asa de suparata pe Dumnezeu?’’
    Helen a tras aer in piept. ,,Acum apoape douazeci si unu de ani, noi am adoptat un baietel. Am incercat sa concepem un copil timp de cinci ani, dar fara success. Se parea ca nu vom fi niciodata parinti. Ceasul meu biologic aproape se oprise. Asa ca, l-am adoptat pe Billy.
    Trei saptamani mai tarziu, am descoperit ca eram insarcinata. Am avut copilul, alt baiat, si i-am crescut pe amandoi ca fiind ai mei, desi i-am spus primului nostru fiu, cand s-a facut mai mare, ca era adoptat. Am vrut sa fim onesti cu el. I-am spus ca il iubim la fel ca sip e fratele lui, si stim ca actiunile noastre i-au aratat aceasta.
    Billy avea opt ani. Probabil ca impartasise in mod inocent aceste informatii cu unii colegi, pentru ca intr-o zi a venit de la scoala, foarte suparat. Fusese tachinat in curtea scolii ca nu avea mama. Stiti cum sunt copiii. Uneori pot fi foarte cruzi. I s-au spus lucruri de genul: ,,Billy e atat de urat, incat nici maica-sa nu l-a vrut.’’ In orice caz, el a venit acasa atat de ranit si chiar furios, dorind sa stie de ce mama lui l-a abandonat – si cerand sa afle cine e si sa o vada imediat.
    M-am simtit ingrozitor, desigur. Intai, pentru chinul si durerea prin care vedeam ca trece Billy, si apoi pentru mine insami. Eram trista pentru ca, desigur, simteam ca eu sunt mama lui Billy. Stateam acolo si imi aminteam noptile in care ii schimbam scutecele, il ingrijeam cand era bolnav si toate celelalte lucruri pe care le fac mamele, si mi se rupee inima ca Billy nu ma mai vedea ca fiind,,Mamica’’ lui, ca nu se mai gandea la mine astfel.
    Dar am inteles – a trebuit sa inteleg – si i-am promis ca, atunci cand va fi mai mare, daca inca va mai dori, isi va intalni mama. As fi facut tot ce se poate sa o gasesc si sa aranjez intalnirea dintre ei.
    Atunci a parut sa fie in ordine pentru Billy, dar nu a trecut niciodata peste suparare. A pastrat acea furie tot restul copilariei si chiar in anii adolescentei, care au fost foarte dificili pentru noi. Toti am trecut peste aceste lucruri, dar pentru nimeni din familia noastra nu a fost usor – si, in mod sigur, nu pentru mine.
    Cand Billy a mai crescut, am vorbit din nou despre intalnirea cu mama sa si am facut intelegerea ca, atunci cand va implini optsprezece ani, o voi cauta, daca el inca va mai dori aceasta. Si n-a trecut an in care sa nu-mi reaminteasca de acea promisiune.
    In sfarsit, aniversarea celor optsprezece ani a sosit. In acea zi, Billy a fost ucis intr-un accident de motocicleta.’’
    Aici a fost un suspin colectiv din partea participantilor la tabara. Brusc, energia lui Helen s-a preschimbat in furie.
    ,,Acum vreau sa-mi spui tu mie’’, a izbucnit ea ,,ce fel de Dumnezeu iubitor ar putea lasa sa se petreaca asa ceva, chiar cand Billy era gata sa-si intalneasca mama, chiar cand tatal sau si cu mine eram gata sa reconciliem tensiunea pe care dorinta lui arzatoare o plasase asupra relatiei noastre. Vreau sa-mi spui, de ce ar face Dumnezeu asta?’’
    O tacere de plumb s-a lasat in incapere. Eu am inghetat. M-am uitat fix la Helen pentru un moment, apoi am inchis ochii si m-am interiorizat. Mi-am auzit gandurile.
    ,,Deci, Doamne, asta e. Nu stiu ce sa spun in cazul asta. Trebuie sa ma ajuti.’’
    Brusc, ochii mi s-au deschis, mintea mi se revarsa. Am spus cuvintele pe care le auzeam in cap, inainte de a avea posibilitatea sa le judec sau sa le corectez.
    ,,Billy a murit in acea zi, pentru ca era ziua in care I se promisese ca isi va intalni mama – si asa a facut. In acea zi, mama sa nu se afla pe acest Pamant.’’
    Audienta a suspinat din nou.
    Cineva a soptit un ,,Da’’ apasat.
    Altcineva a izbucnit in plans.
    Am continuat.
    ,,Nu exista accident si nimic nu are loc din coincidenta. Tie ti-a fost daruit un fiu biologic, chiar daca nu puteai sa concepi sip area ca nu vei putea sa o faci vreodata, pentru ca exista un plan- un plan mai vast – in functiune. Ti s-a dat acest dar special, care era fiul tau biologic, in schimbul bunavointei tale de a-l lua pe Billy, de a-I darui o casa, de a-l iubi si a-l creste ca pe copilul tau, si de avea grija de el, pana cand era pregatit sa-si intalneasca mama naturala si ea ar fi fost pregatita, de asemenea.
    Ziua mortii lui Billy a fost cea mai fericita zi din viata lui. Recunostinta lui pentru tine, pentru ca l-ai adus pana in acel moment, este eterna. Ea iti invaluie inima chiar si acum si creeaza o legatura eternal intre voi.
    In designul Vietii exista perfectiune. In fiecare circumstanta si experienta umana. In orice conditie. Noi avem oportunitatea de a o observa. Aceasta este si eliberarea noastra. Salvarea noastra. Sfarsitul suferintei si a durerii noastre.’’
    Fata lui Helen s-a schimbat imediat. Plina de manie doar cu cateva momente inainte, acum stralucea. Intregul ei corp parea eliberat de orice tensiune. Pentru prima data de mult timp, parea relaxata. Lacrimile ii curgeau pe obraji, chiar si in timp ce zambea, cu o stralucire care a umplut camera.
    Am spus aceasta poveste pentru ca vreu ca toata lumea sa stie ceea ce Helen si toti ceilalti participant la acea tabara stiu acum. Exista o ,,formula magica’’, ce ne-a fost data din ceruri. Este o formula cu care toata tristetea, toata mania, tot negativismul din jurul oricarei experiente umane se dizolva. Este o formula usor de tinut minte si are doar doua cuvinte:
    VEZI PERFECTIUNEA.
    A, dar functioneaza oare? Functioneaza ea cu adevarat?
    In noaptea de Anul Nou, Helen mi-a inmanat o notita pe care a scris-o cu o seara inainte, cand s-a intors in camera ei dupa o plimbare sub cerul clar si rece din Colorado.
    Ca si Robert Frost si Lisel Mueller, si ea a recurs la poezie, pentru a descrie frumusetea cunoasterii sale.

Am venit aici cu o inima impovarata,
O inima ce se temea sa planga.
Sunt aproape trei ani de cand Billy a plecat
Si nu mi-am putut lua ramas bun.
Am stat, singura, langa mormantul lui
Si nici nu am putut sa plang.

Am avut o intelegere, i-am spus eu
M-ai lasat secata si fara cuvinte.
Sunt aproape trei ani de cand Billy a plecat.

Si Dumnezeu nici macar n-a incercat
Sa aline aceasta durere, sa-mi vindece inima.
Sa-mi dea lacrimi sa plang.

Si-apoi, Dumnezeu a vorbit, El a subliniat
Ca si daca ar fi incercat,
Inima mea era inchisa si nu putea s-auda
Suspinul sau bland, dincolo de timp.

Si chiar daca a fost doar vocea lui Neale
Cea care a adus mesajul din inalt,
Siritul meu a auzit cuvintele lui Dumnezeu
Si-acum ochii mei pot plange.

M-am plimbat in aceasta noapte-nstelata.
E, in sfarsit, timpul sa incerc
Sa gasesc bucuria de a-mi elibera fiul.
E timpul sa-mi iau ramas bun.

Si chiar atunci, o stea cazatoare…
-a dansat pe cer.

    Nicio moarte nu e in van, si toate mortile aduc un mesaj celor care parasesc Pamantul, dar si celor care raman.
    E o poveste minunata. Ea ilustreaza perfect felul in care fiecare calatorie prin Continuumul Spatiu/Timp e proiectata sa aduca fiecarui suflet o experienta speciala si cum timpul si circumstantele fiecarei ,,morti’’ sunt intotdeauna perfecte.
    Cu siguranta vad cat de ,,perfect’’ a fost ca acest tanar si-a parasit corpul atunci, pentru ca el a spus ca a vrut sa-si intalnesca si sa-si cunoasca mama biologica – iar dorinta i-a fost implinita prin intermediul mortii sale.
    Ceea ce nu vad este cum a fost ,,perfect’’ ca a trebuit ca torul sa se desfasoare in acest mod – si sigur nu vad cum a avut acest tanar ,,experienta speciala’’ pentru care a venit aici.
    Billy a venit aici sa experimenteze intreaga viata starea de frustrare si apoi sa moara intr-un accident de motocicleta, doar ca sa-si intalneasca, in sfarsit, mama? Sa fim seriosi!
    Nu presupune ca poti sti sau poti ghici din ,,fapte’’, care este calea unui suflet. Nu poti cunoaste delicatele intreteseri co-create de toate Fiintele Binecuvantate, implicate in experienta de viata povestita mai inainte. Billy a venit aici pentru a servi TOATE planurile.
    Toate planurile?
    Au fost multe suflete care au interactionat si au co-creat aici – asa cum sunt in fiecare moment al vietii, pretutindeni. In acest caz, acele suflete au inclus tanarul de pe motocicleta, mama sa biologica, mama adoptiva, tatal adoptiv si fratele sau – ca si sufletul persoanei care conducea vehiculul care l-a lovit si l-a ucis.
    Dar asta nu spune nimic despre alte suflete, unele dintre ele indepartate, cum ar fi tatal biologic al tanarului, prietenii si rudele tuturor acestor oameni si – esti pregatit pentru asta? – TU si oamenii din grupul tau.
    Fiecare are un plan, care este servit…
    Moartea fiecarei persoane serveste intotdeauna planul fiecarei persoane care e constienta de acea moarte. Din aceasta cauza ei sunt constienti de ea. Astfel, nicio moarte (si nicio viata), nu este vreodata ,,pierduta’’. Nimeni, niciodata, nu moare ,,degeaba’’.
(Neale D Walsch)

Anunțuri

2 comentarii (+add yours?)

  1. niros
    Iul 03, 2012 @ 21:36:28

    moartea este o mireasa deosebit de frumoasa si vine doar atunci cind trebui si nu ar trebui sa ne temem de ia cum nu se temeau nici stramosi nostri geto-daci cindva intrun moment de singuratate al vieti mele mi-am citit personal descintec pt moarte si pot sa spun ca am dormit deosebit de bine nu la fel au patit si cei care ai mei fiind mau considerat un ratacit un nimeni probabil frumoasa mireasa cu ochii de gheata si lupul alb venisera sa ma sprijine

    Răspunde

  2. Codrin
    Iul 04, 2012 @ 20:27:50

    foarte frumos

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: