Rugaciuni pentru vindecare

Rugăciune pentru a găsi un suflet pereche
Doamne Dumnezeule,
Te rog pe Tine şi pe îngerii iubirii să mă ajutaţi să am o relaţie minunată de dragoste cu sufletul meu pereche. Vă rog să mă îndrumaţi să-mi găsesc sufletul pereche, să mă ajutaţi să-l întâlnesc şi să ne bucurăm unul de altul cât mai curând. Vă cer ajutorul pentru a crea condiţiile să pot avea această minunată relaţie sufletească chiar acum. Vă rog să mă ajutaţi să-mi vindec orice blocaje mentale, trupeşti sau emoţiona le, care m-ar face să mă tem de iubirea cea mare. Vă rog să mă ajutaţi să aud şi să urmez îndrumările divine ce-mi vor permite să găsesc şi să mă bucur de această relaţie sufletească. Ştiu că sufletul meu pereche mă caută cu aceeaşi ardoare cu care şi eu îl caut pe el. Amândoi Vă rugăm să ne ajutaţi să ne întâlnim, să cunoaştem şi să acceptăm binecuvântările marii iubiri.
Mulţumesc.

Rugăciune pentru vindecarea unei relaţii de iubire existente
Preacurata Stapana, pururi Fecioara, in vremea necazului nostru acopera-ne pe noi cu Acoperamantul aripilor tale, iar in vremea neputintelor si batranetilor noastre, fii mijlocitoare noua catre Fiul tau si Dumnezeul nostru. Sa nu biruie rautatile lumii anii vietii noastre, iar sfarsitul sa nu ne gaseasca cumva in afara Acoperamantului tau cel sfintit. Amin

Doamne Dumnezeule,
Te rog pe Tine şi pe îngerii tăi să mă ajutaţi să-mi vindec iubirea. Doresc să mă eliberez de orice neiertare faţă de mine şi faţă de partenerul meu, şi-i rog pe îngeri să mă cureţe de orice mânie sau resentiment chiar acum. Vă rog să-l ajutaţi pe partenerul meu şi pe mine să ne vedem unul pe altul cu ochii iubirii. Vă rog să faceţi astfel încât toate efectele greşelilor noastre trecute, prezente şi viitoare să fie anulate. Vă rog să faceţi astfel încât eu şi partenerul meu să putem avea armonie, farmec, prietenie, respect, onestitate şi să fim marea iubire unul pentru celălalt. Vă rog să ne reînnoiţi dragostea. Mulţumesc.

Rugăciune către îngeri pentru vindecarea de suferinţă
Doamne Dumnezeule,
Ştiu că iubitul meu/iubita mea decedat/ă este acasă la Tine în ceruri. Te rog să veghezi asupra lui/ei astfel încât să se înalţe către iubirea Ta. Te rog să trimiţi îngeri să-l/să o ajute să se simtă fericit/ă alături de fiinţele cere şti. Te rog să-mi trimiţi şi mie îngeri şi să mă ajuţi să scap de tristeţe şi de suferinţă. Ajută-mă să mă vindec de senzaţia de apăsare pentru a putea reveni la viaţa pe care iubitul meu/iubita mea o doreşte pentru binele meu. Te rog să-mi trimiţi un semn din cer, ca să ştiu că iubitul meu/iubita mea este în mâinile Tale. Amin.

Rugăciune pentru conceperea unui copil
Doamne Dumnezeule,
Avem atâta dragoste de dăruit, iar soţia mea şi eu dorim să împărtăşim dragostea noastră unui copil. Te rugăm pe Tine şi pe îngerii Tăi să ne ajutaţi să concepem un copil. Vă rugăm trimiteţi unul dintre cele mai strălucitoare şi mai fericite suflete în viaţa noastră şi lăsaţi-l să devină copilaşul nostru. Mulţumim.

Rugăciune pentru vindecarea relaţiilor dintre părinte şi copil
Doamne Dumnezeule,
Te rog să ne ajuţi, pe copilul meu şi pe mine, să avem o relaţie armonioasă. Te rog să ne ajuţi să vindecăm orice temeri care ne împiedică pe copilul meu şi pe mine să ne manifestăm dragostea unul faţă de celălalt. Te rog, ajută-l pe copilul meu să se concentreze şi să fie fericit. Te rog, ajută-l pe copilul meu să mă accepte pe mine şi felul meu de a fi. Îţi cer Ţie şi îngerilor Tăi să-l ajutaţi pe copilul meu să se elibereze de orice neiertare şi de orice resentiment. Te rugăm, ajută-ne să avem o relaţie apropiată şi plină de iubire. Amin.

Rugăciune pentru problemele de comportament ale copilului
Doamne Dumnezeule,
Te rog, ajută-mă să-mi înţeleg copilul. Îţi cer să-l înconjuri pe copilul meu cu iubire, înţelepciune şi inteligenţă. Te rog, ajută-l pe copilul meu să înţeleagă şi să accepte responsabilitatea pentru comportamentul său. Te rog să-l călăuzeşti pe copilul meu să facă alegeri inteligente bazate pe iubire şi nu pe teamă. Te rog pe Tine şi pe Arhanghelul Mihail să-l eliberaţi pe copilul meu de orice legături sau blocaje care ar putea să-l împiedice să fie fericit. Mulţumesc.

Rugăciune pentru vindecarea relaţiilor de familie
Doamne Dumnezeule,
Ştiu că celălalt membru al familiei mele şi eu avem amândoi îngeri păzitori. Îi rog pe aceşti îngeri păzitori să ne ajute să ne vindecăm problemele şi neînţelegerile. Vă rog, ajutaţi-ne să ne eliberăm de orice mânie sau neiertare.
Fie ca toate efectele greşelilor noastre să se risipească şi să fie uitate de oricare din/re cei implicaţi. Te rog, ajută-mă să las deoparte orice judecată faţă de mine sau faţă de alţii. Te rugăm ca îngerii noştri păzitori să ne dea cât se poate de limpede îndrumările Tale, ştiind că voia Ta pentru noi e pace. Mulţumesc.

Rugăciune pentru un membru al familiei
Doamne Dumnezeule,
Te rog să-l ajuţi pe acest membru al familiei mele să aibă un sentiment de pace şi fericire chiar acum. Te rog să-i mai trimiţi şi alţi îngeri să-l însufleţească. Te rog, înconjoară întreaga noastră familie cu încă o dovadă a iubirii Tale divine. Ajută-ne să ne eliberăm şi să avem credinţă şi încredere. Te rog, dă-ne un semn al iubirii Tale pentru ca astfel să ne eliberăm de temerile noastre. Mulţumesc pentru toată dragostea Ta vindecătoare.

Rugăciune pentru un prieten care se stinge
Doamne Dumnezeule,
Ştiu, în adâncul sufletului meu, că prietenia mea cu _______ va lua sfârşit. Te rog să mă ajuţi să accept această trecere cu bună-cuviinţă şi cu pace. Te rog pe Tine şi pe îngerii Tăi să mă ajutaţi să fiu deschis şi afectuos, faţă de mine şi faţă de prietenul meu. Te rog ajută-mă să fiu consecvent cu mine însumi, astfel încât acţiunile mele să pornească din dragoste şi nu din teamă, din sentimente de vinovăţie sau din obligaţie. Te rog, întăreşte-1 pe prietenul meu ca să putem accepta amândoi această schimbare cu seninătate şi speranţă.

Rugăciune pentru atragerea de noi prieteni
Doamne Dumnezeule,
Mă văd acum înconjurat de prieteni iubitori cu care am multe lucruri în comun. Pot să simt prezenţa unor noi prietenii cu suflete care au acelaşi tipar mintal, şi Te rog să-i ajuţi să manifeste această perspectivă. Călăuzeşte-mă, Te rog, să întâlnesc oameni noi, care sunt desăvârşiţi, de înaltă spiritualitate, cu conştiinţă sănătoasă şi veseli. Te rog, ajută-mă să ştiu că merit dragostea şi atenţia acestor noi prieteni. Mulţumesc foarte mult.

Rugăciune pentru probleme privind somnul
Doamne Dumnezeule, Creatorul meu,
Te rog, ajută-mă să am un somn odihnitor şi sănătos în această noapte. Te rog să permiţi îngerilor mei păzitori să vegheze la nordul, sudul, estul şi vestul casei mele în timpul nopţii. Văd casa mea înconjurată de lumina albă divină a iubirii Tale protectoare. Doresc să las toate grijile şi neliniştile mele în seama Ta şi a îngerilor Tăi, pentru a scăpa de povara sufletului meu în această noapte. Te rog să tri1fliţi îngeri mângâietori la căpătâiul meu, pentru a mă putea bucura de un somn minunat. Amin.

Rugăciune pentru motivaţia de a fi în formă
Doamne Dumnezeule,
Te rog ajută-mă să fiu motivat să-mi îngrijesc cât mai bine trupul. Te rog, ajută-mă să-mi respect hotărârea de a face exerciţii, de a mânca numai hrană sănătoasă şi de a mă odihni suficient. Ajută-mă, Te rog, să am încredere în capacitatea mea de a obţine şi de a păstra o formă fizică bună. Călăuzeşte-mă, Te rog, să cunosc cele mai bune căi de a ava grijă de mine. Dacă motivaţia mea ar scădea sau aş fi ispitit să amân, te rog, ajută-mă să-mi întăresc hotărârea. Mulţumesc şi Amin.

Rugăciune pentru vindecarea dedării la patimi sau vicii
Preaiubite Doamne Dumnezeule, Duhule Sfânt şi voi îngerilor,
Ştiu că poftele mele către patimi şi vicii sunt de fapt o aspiraţie către iubirea divină. Vă rog, ajutaţi-mă să simt că sunt plin de iubirea Voastră veşnică. Doresc să înlătur orice temeri care m-ar putea împiedica să conştientizez iubirea Voastră. Vă rog să îndepărtaţi de mine credinţele, convingerile, tiparele, sentimentele şi gândurile care mi-ar putea declanşa pofte le. Călăuziţi-mă, Vă rog, către oameni, situaţii şi experienţe care îmi întăresc hotărârea de a trăi fără patimi şi vicii. Las toate poftele şi năzuinţele mele în seama Ta, Doamne Dumnezeule, şi Te rog să-mi trimiţi îngerii Tăi care să mă înconjoare cu lumina sănătăţii şi a păcii. Te rog să mă ajuţi acum şi întotdeauna. Amin.

Rugăciune pentru normalizarea greutăţii şi poftei de mâncare
Doamne Dumnezeule,
Astăzi mi-am stabilit intenţia ca pofta mea de mâncare să se îndrepte doar spre alimente şi băuturi sănătoase şi uşoare. Doresc să elimin orice temeri care m-ar putea face să mănânc mai mult decât e nevoie. Ştiu că mă călăuzeşti în orice clipă a vieţii mele, chiar şi atunci când mănânc şi beau. Te rog să mă binecuvântezi în continuare cu înţelepciunea şi cu pacea Ta divină, astfel încât toate hotărârile privind alimentele şi băuturile să vină doar de la eul meu superior. Mulţumesc şi Amin.

Rugăciune pentru sănătatea unei persoane iubite
Preaiubite Doamne Dumnezeule,

Îţi mulţumesc că l-ai trimis pe Arhanghelul Rafail şi pe îngerii vindecători la căpătâiul iubitului meu/iubitei mele _________________________
Acum văd că Tu, Sfântul Duh şi Arhanghelul Rafail mă îmbrăţişaţi cu dragostea voastră. Îmi închipui că iubitu meu/iubita mea_______________ zâmbeşte şi se simte bine. Ştiu că, într-adevăr, iubitul meu/iubita mea _________________se simte bine acum şi te rog să continui să-l/s-o ajuţi astfel încât să avem sănătate şi pace sufletească în viaţa noastră de zi cu zi. Facă-se voia Ta!

Rugăciune pentru vindecarea conflictelor la locul de muncă
Doamne Dumnezeule,
Dorinţa mea cea mai profundă este să fiu fericit în timp ce muncesc şi îţi cer ajutorul astfel încât să-mi pot găsi liniştea la locul de muncă. Te rog, ajută-mă să fiu înţeles şi să mă înţeleg cu fiecare om cu care intru în contact. Te rog, eliberează-mă de orice temeri care ar putea declanşa conflicte la locul de muncă. Te rog pe Tine şi pe îngeri să mă îndrumaţi către responsabilităţile şi sarcinile de muncă ce răspund intereselor şi deprinderilor mele. Mă vizualizez acum că mă simt fericit atunci când mă trezesc dimineaţa să merg la muncă, şi vă cer ajutor ca această viziune să devină realitate. Amin.

Rugăciune pentru a ne afla scopul vieţii
Tuturor celor care veghează asupra mea,
Se pare că mi-am uitat scopul divin al vieţii şi vă cer ajutorul să-mi pot reaminti motivul pentru care am ales să vin aici în acest moment. Doresc să elimin toate temerile care mă împiedică să-mi amintesc scopul vieţii, inclusiv teama de succes şi de eşec. Ştiu că sunt în stare să-mi îndeplinesc misiunea şi vă r:er să mă îndrumaţi în continuare să ştiu ce cale mi-ar încânta inima. Vă rog, ajutaţi-mă să cunosc diferenţa dintre bucurie,şi teamă pentru a putea să mă implic profund în acţiuni importante care să slujească celorlalţi şi mie să-mi aducă bucurie. Vă mulţumesc mult.

Rugăciune pentru o nouă slujbă
Doamne Dumnezeule, Creatorule,
M-ai călăuzit să-mi găsesc o nouă slujbă şi te rog să mă ajuţi să observ uşile pe care le-ai deschis pentru mine acum. Cer ca semne foarte clare şi evidente să mă îndrume către o nouă slujbă, în care talentele şi interesele mele să fie folosite în moduri cât mai utile. Te rog să mă ajuţi să ştiu că merit o nouă slujbă minunată şi să elimin orice manifestare de nervozitate în cursul interviului în vederea angajării. Cer ca alţi îngeri să-mi stimuleze încrederea şi curajul şi să rămân centrat pe cunoaşterea sigură pe care mi-o trimiţi mie acum. Amin.

Rugăciuni pentru mai multe oportunităţi de afaceri
Doamne Dumnezeule, Sfinte Duh, maeştri elevaţi şi îngeri,
Fie ca toţi cei care ar putea primi binecuvântările produselor şi serviciilor oferite de afacerea mea să fie călăuziţi să mă contacteze astăzi. Voi primi cu braţele deschise noi oameni şi noi oportunităţi în viaţa mea. Doresc să elimin orice gânduri, tipare sau credinţe negative care m-ar determina să-mi „sabotez” noile oportunităţi. Vă rog să mă ajutaţi să ştiu că merit să fie mai bine acum. Mulţumesc.

Rugăciune pentru vindecarea efectelor stresului
Doamne Dumnezeule, Arhanghele Rafail şi Arhanghele Mihail,
Se pare că stresul mă afectează puternic şi am nevoie de ajutorul vostru. Vă rog să mă eliberaţi de presiunile pe care eu însumi mi le-am impus. Arhanghele Rafail, te rog să mă acoperi cu energia şi cu harul tău vindecător pentru ca trupul meu să anuleze efectele stresului. Arhanghele Mihail, te rog să tai şi să îndepărtezi efectele negative şi gândurile de teamă, inclusiv legăturile care îmi secătuiesc forţele. Doresc să elimin orice deprinderi de auto-pedepsire, de urgenţe în timp, şi orice alte sisteme care creează situaţii stresante. Ştiu că am suficient timp şi suficientă energie, într-adevăr, şi vă cer să mă ajutaţi să trăiesc această stare acum. Vă mulţumesc, Amin.

Rugăciune pentru vindecarea unui animal de companie
Doamne Dumnezeule,
Te rog pe Tine, pe Arhanghelul Rafail şi pe îngerii vindecători să-l înconjuraţi pe animalul meu preferat cu harul şi energia iubirii voastre divine. Vă rog să-mi ajutaţi animalul preferat şi pe mine să simt pacea şi liniştea, pentru ca vindecarea să aibă loc. Te rog, fă o minune, fiindcă eu ştiu că toate sunt deja vindecate în ochii Tăi. Te rog, ajută-mă să am credinţă şi încredere pentru a putea simţi iubirea Ta eu însămi şi animalul meu preferat acum. Mulţumesc.

Rugăciune pentru un animal pierdut
Doamne Dumnezeule,
Ştiu că nimeni şi nimic nu poate fi pierdut vreodată cu adevărat, căci tu eşti pretutindeni şi poţi vedea orice şi pe oricine. Afirm că nimic nu e pierdut în ochii lui Dumnezeu. Te rog pe Tine, pe Arhanghelul Mihail, pe Arhanghelul Rafail, pe îngerii naturii şi pe îngerii mei
păzitori să mă ajute să-mi regăsesc animalul preferat acum. Îi rog pe îngerii păzitori ai,animalului meu preferat să-mi trimită un semnal, pentru a-l putea găsi. Acum mă calmez, ştiind că Dumnezeu, îngerii şi eul meu superior comunică deja cu animalul meu preferat. Mulţumesc.

Rugăciune pentru linişte financiară
Doamne Dumnezeule,
Ştiu că eşti izvorul tuturor lucrurilor mele bune şi mi le trimiţi pe toate căile. Te rog, ajută-mă să scap de teama care mă împiedică să primesc darurile Tale. Te rog, ajută-mă să simt emoţiile păcii, recunoştinţei şi securităţii financiare şi să ştiu că sunt copilul Tău, căruia îi trimiţi mari binecuvântări. Rămân acum deschis călăuzirii divine, care mă îndreaptă către situaţii, oameni şi oportunităţi, care sunt o parte din planul Tău pentru liniştea mea financiară. Văd şi simt acum că eu şi toţi ceilalţi suntem complet asiguraţi din punct de vedere financiar şi inima mea este plină de recunoştinţă şi de bucurie faţă de universul îmbelşugat pe care L-ai creat. Mulţumesc. Amin.

(Doreen Virtue)

3 comentarii (+add yours?)

  1. liliana
    Sep 12, 2013 @ 22:36:10

    Multumim pentru acest ajutor!

    Răspunde

  2. Lupul Alb
    Sep 13, 2013 @ 20:42:28

    Cu mare drag,

    Răspunde

  3. maymaryus
    Iun 19, 2014 @ 11:28:32

    Pace și iubire, as dori și eu un picuț de ajutor, simt ca ceva rău s-a legat de viata mea, în ideea ca: m-am chinuit foarte mult sa îmi țin familia financiar , pe care am format-o la o vârstă destul de frageda,zic eu, aveam 23 de ani,și muncit și muncesc din greu pentru fiecare bănuț, dar nu am parte de ei, nu înțeleg motivul, sunt în străinătate de aproape 3 ani și nu am nici un ban strâns, și muncesc zilnic, în fiecare săptămână apărea ceva sau cineva sa îmi ia câștigul,sunt plătit săptămânal, ceva nu e bine, în atât timp sa nu ma pot bucura de munca și bănuțul meu. Dorința mea ar fi dacă aveți o ruga sau un sfat cu care sa ma ajutați sa dezlipesc acest rău de viata mea, știu ca cea mai puternica ruga e cea din sufletul meu, dar binecuvântarea voastră da aripi rugii mele către Dumnezeu.
    Mulțumesc mult, PACE ȘI IUBIRE

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: