Calea intelepciunii lui Zamolxe

    Si Marele Lup Alb a fost multi ani Marele Preot, Bătrânul Întelept…
Era pace în toate tinuturile locuite de daci si Marele Lup Alb mai lucra încă la scrierea Legilor Lui Zamolxe, Legile Vietii, pe care Zamolxe le primise de la
Zâna Vesta pe timpul când El stătuse lângă focul sacru dacic.(…)
    Se stia că Legile Lui Zamolxe erau cuvintele de aur ale întelepciunii omenesti, o scriptură a iubirii de oameni, o lege a strămosilor si a obiceiului pământului.
    Si la acea vreme Marele Lup Alb a scris două sute saisprezece legi. Odată oamenii l-au întrebat: „De ce sunt două sute saisprezece legi? De ce nu sunt mai multe sau mai putine?” Si Marele Lup Alb a răspuns: „Am scris aceste legi ca să-l cinstim pe Pitagora că el credea în puterea numărului două sute saisprezece (…)
    Si luati aminte că Legile Lui Zamolxe sunt întelepciunea dată oamenilor de către îngerii veghetori, oamenii veniti din stele, cei care au trăit pe vremea lui Eno, trimisul cerului cu vorbe bune pentru oamenii acelor vremuri. Voi să tineti minte că Legile Lui Zamolxe nu vor pieri niciodată. Neamul nostru le va tine mereu în suflet, si chiar dacă uneori nu vor mai fi scrise nicăieri aceste legi vor fi vii în inimi de lumină”.
    Si iată cum Marele Lup Alb a scris Legile Lui Zamolxe:
    Dumnezeu este CEL CE ESTE în nemărginire si vesnicie. Noi oamenii I=am dat multe nume CELUI CE ESTE, după mintea noastră. Dar EL cu
adevărat nu are nume (1).
    Domnul Dumnezeu îsi are fiintarea în Focul Viu. Si cu Focul Viu Domnul zămisleste sau pierde lumi. Dumnezeu, creatorul a tot ce există, se află în cerul de purpură si este Focul Viu care a existat dintotdeauna în lumină sacră (2).
    Omul a fost creat de Dumnezeu pornind de la o scânteie a spiritului Lui. Si scânteia a intrat în materie, s-a îmbrăcat cu materie si treptat a evoluat în fiinte care seamănă din ce în ce mai mult cu Dumnezeu. Fiintele sunt în devenire în Dumnezeu, cresc în constiinta de sine până când o ating pe cea a Lui Dumnezeu în care se mistuie (3).
    Domnul trăieste în multe lumi si atâta timp cât ESTE, EL creează necontenit. Domnul se revelă prin creatia Sa si prin sinele fiintelor.Fiintele cu putere mai mare a mintii Îl cunosc mai bine pe Dumnezeu. Existenta pe care o creează mintea omului nu are limitări întocmai ca si cea creată de mintea Lui Dumnezeu (4).
    Tot ceea ce există este creatia Lui Dumnezeu. Dumnezeu este unul si omul să nu-si facă dumnezei după mintea sa (5).
    Pentru noi oamenii, Dumnezeu este si Tată si Mamă pentru că Îl privim ca pe CEL care ne-a creat corpurile si mintile si sufletele (6).
    Creatorii cei mai mari sunt acele fiinte cu minti ceresti, căci trezvia lor este cea care le dă puterea de a crea alături de Domnul Dumnezeu, Foc Viu din cerul de purpură (7).
    Mintea omului nu are limitări de gândire, astfel că realitatea pe care mintea sa o creează nu are limitări. Gradul de discernământ al omului cerne participarea sa în universul nelimitat. Dar în viata proprie omul să-si stabilească limitările potrivite unui timp anume datorită urmelor trecutului lăsate în viata sa (8).
    Dumnezeu se revelă si prin Sinele omului. Regulile de a trăi ale omului sunt date de întelepciunea cunoasterii sale. Toate fiintele îsi fac regulile de a trăi pe cât pot ele să înteleagă din lumina Lui Dumnezeu (9).
    Lumina urmează lumina, întunericul urmează întunericul. Să urmezi lumina Domnului Zeu si să nu iei în desert numele Lui (10).
    Ca fiinte umane suntem legati cu întreaga lume prin corp, minte si suflet. Ne creăm o retea de interdependente mai mult sau mai putin controlate. Energiile corpului ale mintii si ale sufletului se pot transforma una în alta (11).
    Prin puterea mintii totul devine posibil. Însă credinta este cea care dă putere mintii omului (12).
    Să simti nemărginirea din tine precum este preaplinul Lui Dumnezeu (13).
    Lumea este ceea ce crezi tu că este; gândurile tale sunt cele care ti-au făcut viata asa cum este (14).
    Oamenii care se află în jurul tău sunt rezultatul credintei tale în vietile lor alături de a ta (15).
    Lumea existentă este rezultatul intersectiei lumilor zămislite de mintile cu puteri creatoare (16).
    Gândurile tale atrag realitatea pe care o trăiesti; dacă ele sunt pozitive atunci vor crea o realitate pozitivă, iar dacă sunt negative asa îti va fi si lumea în care vietuiesti. Omul îsi schimbă viata prin a-si schimba modul în care gândeste (17).
    Visele îi par omului realitate si realitatea îi pare vis. Toate câte sunt, sunt si vis si realitate. Realitatea pentru tine este ceea ce tu trăiesti, omul să fie atent la ce i se potriveste pentru viata pe care si-o construieste din gânduri statornice (18).
    Puterea care uneste este mai mare decât cea care desparte. Cel întelept caută armonia în oameni. Puterea fiintelor vine dinăuntrul lor (19).
    Gândul întelept, iesit din lumina sufletului, trebuie urmat de vorbă si faptă pentru ca el să se împlinească (20).
    Urmati lumina sufletului din voi, iar dacă o dati si altor oameni ea nu se împutinează, ci străluceste si mai tare (21).
    Mintea cea ascunsă (sinele de jos), mintea cea cu care esti treaz (sinele de mijloc) si mintea sufletului (sinele de sus), sunt tărâmurile în care omul trăieste (22).
    În ACUM se află toată puterea vietii. Puterea lui ACUM depinde de puterea constiintei prezentului. Fiintele există cu adevărat doar într-un prezent continuu, care se schimbă clipă de clipă. Schimbând gândul ACUM se schimbă si realitatea prezentului si pasul următor către viitor (23).
    Puterea omului vine întotdeauna dinăuntrul său si tot ceea ce creează omul este rezultatul folosirii puterii sale lăuntrice (24).
    Prin manifestarea atentiei (năzuintei) către trecut trăim în trecut, pe când folosind-o spre viitor trăim în viitor; dar când atentia are directia către prezent, numai atunci trăim cu adevărat realitatea (25).
    Oamenii se deosebesc esential prin puterea mintii fiecăruia dintre ei (26).
    Frica paralizează puterea omului (27).
    Vinovătia slăbeste energia omului si-i năruie viata (28).
    Să nu cazi în patimi, să-ti înfrânezi pornirile cele care te ostoiesc de vlagă (29).
    Dumnezeu creează cu întelepciune din iubire. Iubirea, pasărea cu aripi de foc, este taina vietii (30).
    A iubi înseamnă a fi în Dumnezeu si a fi fericit, căci iubirea este măsura fericirii si intensitatea de a trăi (31).
    Crescând în iubire, omul creste în Dumnezeu (32).
    A fi îndrăgostit înseamnă a fi în Dumnezeu (33).
    Începutul întelepciunii este iubirea de Dumnezeu, iar ruina întelepciunii este frica de Dumnezeu (34).
    Iertarea îl vindecă în primul rând pe cel care iartă (35).
    Urmele trecutului se manifestă în prezent datorită amestecului lor cu realitatea prezentului (36).
    Puterea prezentului poate prevala asupra predestinării trecutului. Omul cu constiinta prezentului slăbeste sau sterge influenta trecutului manifestată prin obiceiuri si tipare create de minte si mentinute în memorie (37)
    Omul a fost creat pentru a cunoaste lumina divină si prin ea el să se ridice la cerul de purpură al Lui Dumnezeu (38).
    Schimbând gândul acum se schimbă si realitatea prezentului; omul unde gândeste acolo se pomeneste (39).
    Slăbind trăirea în prezent, se slăbeste esenta fiintei, de aceea pentru a întări fiinta este bine să trăim în prezent (40).
    Să învătăm să deosebim adevărul de iluzie. Când omul nu mai face diferenta între propriul suflet si egoul fals atunci el îsi făureste iluzii si vise nedefinite legate de cele văzute si auzite (41).
    Energia curge într-acolo unde o directionează atentia (năzuinta) care arată calea intentiei (42).
    Lumea omului se creează din energia directionată. Puterea omului se manifestă într-acolo unde se îndreaptă năzuinta mintii (43).
    La focul sacru se creează o realitate care trezeste puterea mentalului colectiv al celor care privesc focul (44).
    Înainte de a actiona, omul să se adune în sine, să-si drămuiască puterea si abia atunci să-si îndrepte năzuinta către ceea ce vrea să realizeze. Si astfel va fi ajutat de energiile corpului, ale mintii si ale sufletului, puteri care se pot transforma una în alta (45).
    Împlinirea este măsura adevărului, căci pomul după roade se cunoaste si omul după fapte (46).
    Lumea este ceea ce cred mintile fiintelor că este. Gândurile fiintelor atrag realitatea pe care ele o trăiesc. Fiintele îsi pot schimba viata dacă îsi schimbă gândurile care sunt urmate de fapte (47).
    Dacă opiniile si credintele tale nu dau rezultate bune si-i fac pe oamenii buni să sufere, renuntă la ele, căci ele sunt manifestări ale lipsei luminii din sufletul tău (48).
    Faptele sunt măsura adevărului gândurilor tale (49).
    Dumnezeu dă dreptul la viată (50).
    Asa ne spune Domnul Dumnezeu: Zeii sunt puterile care există în lume, orice întruchipare a lor nu poate tine loc acestor puteri. Iar dacă îti faci chip pictat sau cioplit, sau ceea ce crezi tu că este asemănare cu zeii-putere, tine minte că tu nu te închini la pictura sau chipul cioplit, sau la orice asemănare pe care o dai acelor puteri în mintea ta, ci venerezi puterile Mele arătate oamenilor (51).
    Dumnezeu este Cel care vede prin lumina ochilor sufletului tău, căci Dumnezeu este în timp si în afară de timp, El este în existentă si în afara existentei (52).
    Creând în iubire, omul creste în Dumnezeu. Iubirea este măsura fericirii fiintelor (53).
    Noi oamenii suntem alcătuiti în felul nostru din frumusete si nesfârsire, iar natura întreagă este marea operă a Lui Dumnezeu (54).
    Întunericul este lipsa luminii. Lumina urmează lumina, întunericul urmează întunericul. Lumina este ordine, întunericul este dezordine (55).
    Tu omule esti templul viu al Lui Dumnezeu. Iar când îti faci temple cu mâinile tale, ele sunt doar trepte ca tu să păsesti către Dumnezeu si să aduci iubirea ta ofrandă Lui Dumnezeu cu mânile întinse spre focul sacru (56).
    Omul există cu adevărat doar într-un prezent continuu, care se schimbă clipă de clipă. Prin constiinTa trăirii în prezent se pot sterge tiparele curgerii vieTii dintr-un trecut care predispune (57).
    Experienta eternitătii depinde de intensitatea trăirii mentale, în clipa de acum se poate afla toată eternitatea lumii si atunci timpul dispare (58).
    Să nu poftesti la bunul altuia sau să-ti însusesti orice bun dacă nu ti se cuvine (59).
    Să vă cresteti copiii în legea strămosească că numai asa neamul vostru va dăinui (60).
    Iubirea zideste si întelepciunea înalta (61).
    Gândurile plăcerilor trăite orientează omul către făgasul acelor trăiri (62).
    Popoarele care-si sacralizează istoria vor dăinui mult timp (63).
    Pacea lumii este punerea împreună a păcii din mintile oamenilor (64).
    Si iertati că asa si Tatăl Cel din ceruri vă va ierta vouă greselile (65).
    Averea, cea mai de pret, omul o tine în inimă în legătura lui cu Dumnezeu, si astfel nu i-o poate lua nimeni (66).
    Robia mintii se naste din necunoastere. Năzuieste la a sti si cunoasterea te va face liber (67).
    Singurul lucru care-l poate salva cu adevărat pe om este iubirea. În iubire se află izvorul năzuintelor celor bune (68).
    Să urmezi dreptatea si să nu mărturisesti strâmb împotriva nimănui (69).
    Fii cumpătat în cele ce faci si temeinic în lucrarea mâinilor tale (70).
    Drumul suferintei nu este drumul iubirii. Pe treptele suferintei nu urci ci cobori, căci treptele acestea nu formează scări înspre cer ci spre adâncurile întunericului (71).
    Să te înfrânezi să agonisesti lucruri care nu-ti folosesc si să dai lucrurile care îti prisosesc (72).
    Atât lumina cât si întunericul sunt eterne si nemărginite în fiintarea lor. Doar lumina există cu adevărat, căci întunericul este lipsa luminii (73).
    Ridicându-te mai presus de lumină si de întuneric, asa vei întelege de pe acele înăltimi de unde a luat fiintă chiar Domnul Dumnezeu (74).
    Când omul are cunoasterea de sine, atunci va putea să vadă lumina sufletului si asa se va mântui (75).
    Împărătia Domnului este înlăuntrul vostru si ea vi se face cunoscută atunci când omul se cunoaste pe sine însusi (76).
    Dacă Dumnezeu ar fi avut ceva de ascuns fată de om nu i-ar fi dat gândul de a cunoaste (77).
    Cunoasterea, ca si lumina, este de natură divină (78).
    Tainele Domnului vor fi aflate doar de acei oameni care sunt vrednici de ele (79).
    Temelia pe care s-a construit vesnicia este iubirea. Din această esentă divină este creat si omul (80).
    Omul se împlineste prin dragostea sa de Dumnezeu (81).
    Ia seama că oricând vei fi la strâmtoare să chemi numele tainic al Domnului care este ZAM. Dar numai cei care cu adevărat caută lumina vor putea avea marea putere dată de acest nume (82).
    Să nu uitati vreodată de focul sacru dacic si de sufletele străbunilor. Asa inimile voastre nu vor fi cuprinse niciodată de lanturile robiei (83).
    Să aprindeti focuri sacre pe oriunde veti fi si asa vă veti păstra sănătosi si însănătosi, iar duhurile întunericului s-or duce de la voi (84).
    La focul sacru se ard impuritătile care atârnă greu pe sufletul omului. Priviti flăcările si gânditi-vă la tot ceea ce doriti să faceti pentru vietile voastre (85).
    Uită-te la natură cum se reînnoieste în fiecare an. Tot asa să-ti înnoiesti si tu mereu fiinta si să te îmbraci cu un nou vesmânt de viată (86).
    Vitalitatea este o realitate a gradului de constientizare a existentei sufletului. Desi vitalitatea este dată de suflet, ea se exprimă si prin minte si prin trup (87).
    Cel ce-L slujeste pe Domnul ia din lumina Lui nesecată si nemărginită si astfel va fi puternic si întelept (88).
    Când lumina divină vă va merge direct în inimi, atunci rodul ei este umplerea cu duhul întelepciunii. Iar cine are duhul întelepciunii are totul (89).
    Aduceti copiii vostri la lumina focului sacru si acolo să-si tină ochii deschisi si să-l privească. Si asa vor creste să ajungă oameni întelepti (90).
    Focul sacru este dat oamenilor ca mijloc de legătură cu zeii (91).
    Aduceti-vă aminte mereu să vă bucurati la întâlnirile cu zeii si asa să stiti că lumina există în inimile voastre (92).
    Si tineti minte că ceea ce spuneti în prezenta focului sacru dacic Le spuneti zeilor, Lui Dumnezeu si Domnazânei (93).
    Iubirea vindecă (94).
    Întelepciunea este marea cale către Dumnezeu si ea se înfiripă prin sperantă, iubire si adevăr. Constiinta iubirii este întelepciunea care-l apropie pe om de Dumnezeu (95).
    Din lumina din noi oamenii, ne modelăm lumea frumoasă care ne înconjoară (96).
    Acceptând zeii si zânele, nu facem altceva decât să-i descoperim în noi, în armoniile firii noastre (97).
    Nu există legătură între zeitătile noastre si idolatria. Noi nu ne închinăm la idoli, ci venerăm viata (98).
    Cercetează universul, privind stelele (99).
    Lumea care se vede si cea care nu se vede este rezultatul intersectiei lumilor create de toate mintile fiintelor din acel spatiu (100).
    Oricine poate să cadă în cursul vietii, dar cei întelepti se pot ridica iarăsi prin puterea mintii lor (101).
    Dacă tu poti crede, toate-i sunt cu putintă celui care crede (102).
    Fiintele se deosebesc esential prin puterea mintilor lor (103).
    Cât priveste îngrijirea de sine, a mintii si a trupului, trebuie să o dăm în primul rând sufletului si atunci si capul si restul trupului deopotrivă or s-o ducă bine (104).
    Preotul aflat pe Calea Lui Zamolxe trebuie să cunoască tainele cerului si ale pământului (105).
    Fii responsabil de faptele tale (106).
    Fă faptele bune cu discernământ si vei rămâne în lumina spiritului (107).
    Omul este propriul său stăpân (108).

1 comentariu (+add yours?)

  1. Trackback: Calea intelepciunii lui Zamolxe | Lupul Alb | radupopescublog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: