Calea intelepciunii lui Zamolxe (II)

    Frumusetea vietii tale să ti se arate pe chip (109).
    Zâmbetul pe buze să-ti vină din inimă (110).
    Priveste înainte, căci acolo îti este directia de mers (111).
    Fii activ cu sufletul, cu mintea si cu trupul. Asa fiinta îti va dăinui în bună stare (112).
    Poartă cu tine spiritul copilăriei si întreaga viată nu te vei simti bătrân. Bătrânetea înseamnă renuntarea la năzuintele vietii (113).
    Noi, neamul dacilor, suntem fiii si fiicele soarelui si ai luminii (114).
    Bărbatul luminează mintile prin ratiune, căci poate gândi profund si vorbi mintii (115).
    Fericirea se trăieste pe calea vietii nu la capătul drumului (116).
    La fiecare sapte zile să te odihnesti după ce ai muncit în celelalte zile (117).
    Cel putin o dată la sapte zile să aprinzi si să privesti focul sacru, care este legătura ta cu Domnul Dumnezeu (118).
    Domnul este în voi în primul rând. Pe acel Domn să-L treziti si atunci rugăciunea vă este împlinită (119).
    Doamne Dumnezeule adu-mi soarele Tău în inimă (120).
    Nu întrebati, la fiecare pas, ce aveti de făcut, căci asa veti face toată viata numai ce vă spun altii (121).
    Speranta întinereste (122).
    Să nu glorificati suferinta sub nici o formă, căci suferinta omului este desprinderea sa de inima Lui Dumnezeu (123).
    Traditiile străvechi ale înteleptilor titani, oamenii cei blajini din vechime, trebuie să le transmiteti urmasilor (124).
    Cerul ne face să căutăm, pământul să iubim, soarele să trăim, luna să visăm.
    Asa viata omului se împlineste (125).
    Omul echilibrat este parte din natură si asa va întelege cel mai bine ce sunt zeitătile ca puteri ale naturii (126).
    Învată să-L cunosti pe Domnul Cel Preaînaltul (127).
    Când vei cunoaste zeii atunci te vei trezi în plină constiintă creatoare (128).
    Aveti capacitatea de a fi partial zei, adică semizei, deoarece acolo unde există constiintă se află si identitatea acelei constiinte (129).
    Fiintele constiente sunt constiinta zeilor (130).
    Cel care ridică sabia, de sabie va muri, si cel care oferă sânge zeilor, de sânge va avea parte (131).
    Zeii sunt intermediarii ofrandelor făcute de cei buni pentru mentinerea binetii între oameni (132).
    Dumnezeu îl ajută pe cel îndrăznet în bine (133).
    Urmează-ti perseverent idealul (134).
    Chemati mereu la focul sacru reîntoarcerea prin reîncarnare a marilor suflete încărcate de ordine, armonie, adevăr, dreptate si iubire de oameni (135).
    Religia noastră hrăneste viata, că noi nu avem zei plăsmuiti, ci pe cei care au menire în trăirile noastre în frătie cu natura (136).
    Zideste-te în credintă. Încrederea unui singur om miscă muntii (137).
    A trăi cu scop divin este singurul mod de a vietui cu adevărat, de a simti din plin că esti viu (138).
    Întunericul nu există decât atunci când lumina nu se arată. Să luati seama că intunericul sufletului nu va exista atunci când voi vă veti cunoaste pe voi însivă (139).
    Să lăsati lumina divină să intre în voi si să vă transforme viata, că viata fără
lumină, credintă si demnitate nu merită trăită (140).
    Treptat lumea va fi curătită si însănătosită cu Focul Viu, Focul Vietii, Focul Lui Zamolxe (141).
    Nu uitati că natura, cu toti zeii si zânele ei, este sacră, îngrijind-o vă îngrijiti de voi (142).
    Botezul oamenilor se face cu apă vie, foc sacru si Duhul Întelepciunii care este Duhul Lui Dumnezeu (143).
    Marile taine ale vietii vor fi aflate doar de către cei vrednici de ele (144).
    Tine-ti visele vii, că asa se vor împlini. Optimismul atrage fapta împlinită. Fapta bună face viata omului bună (145).
    Credeti in puterea invocatiei. Desi invocatia este adresată zeilor, scopul ei este de a armoniza sufletul, mintea si trupul celui care o face si prin aceasta de a-l însănătosi si a-l tine sănătos pe acel om (146).
    Sunteti legati cu lumea întreagă. Sporiti-vă puterile cu puterile lumii (147).
    Armonia naturii si întelepciunea omului merg mână în mână (148).
    Cel mântuit este ca cel care se naste din nou în spirit, desi trupul în care se găseste sufletul lui îi este acelasi (149).
    Iubirea te poate salva de căderile cele mai grele (150).
    Cei care aduc pe oameni la întelepciune sunt purtătorii luminii Lui Dumnezeu (151).
    Duhul Lui Dumnezeu este Duhul Întelepciunii care este mai înalt decât Duhul Sfânt. Cine are Duhul Întelepciunii are si Duhul Sfânt (152).
    Nu faceti sacrificii sângeroase, nu oferiti nimic zeilor, că zeii nu au nevoie de ofrandele voastre, ci doar de credinta voastră în bine (153).
    Mintea bună coboară în inima cea luminată (154).
    Rugăciunea Mintii în Inimă conduce omul la renasterea în spirit, la transformare interioară si la devenirea omului întru fiintă constientă de propria-i existentă (155).
    Veti păstra vatra nemuririi dacilor arieni mereu aprinsă supraveghind aprinderea focurilor sacre la altarele zeilor (156).
    Primul pas către întelepciune este să poti simti linistea, apoi înveti să asculti si să tii minte lucrurile, iar pe cele bune să le folosesti. Numai după ce le ai pe acestea poti da din întelepciunea ta si altora (157).
    Nu-i copia pe altii, găseste-ti propria ta cale pe care să mergi plin de încredere întru împlinirea vietii (158).
    De-a pururea să tineti minte că noi dacii suntem Poporul Lui Dumnezeu (159).
    Durerea apare ca să te trezească la viată, să devii mai constient de calea pe
care să o urmezi. Acceptă această trezire si vei rămâne treaz (160).
    Învată să trăiesti natura ta interioară si din liniste îti va izvorî bucuria fără un motiv anume (161).
    Dacă vei urma multimea ajungi pierdut în multime. Adevărurile se revelă doar anumitor suflete (162).
    Doar Dumnezeu este adevărata realitate. Scânteia din sufletul nostru face parte din Dumnezeu (163).
    Focul sacru vine de la zei, îngerii veghetori au dat focul sacru oamenilor si datoria oamenilor este să-l mentină întru tinerea vietii în armonie (164).
    În prezenta focului sacru, oamenii se schimbă în bine. La focul sacru sufletele sunt purificate si umplute treptat de un duh al întelepciunii (165).
    Întelepciunea neamului este zidită în vorbele de duh ale poporului (166).
    Învată din greselile altora ca să nu ti se întâmple si tie la fel (167).
    Caută-i pe întelepti si vei învăta de la ei cum să fii întelept (168).
    Cei întelepti aleg simplitatea vietii (169).
    Să păstrati cultul strămosilor, să respingeti cultul mortilor (170).
    Când faci bine, la altii, e mai bine ca de asta să nu stie nimeni, ci doar Domnul. Mila fată de altii este mâna de ajutor pe care ti-o întinzi singur pentru când vei avea vreodată nevoie. Dar ia seama să nu dai ceva bun celui rău căci răsplata lui pentru tine va veni din răutatea lui (171).
     Pomana este bună, dar jertfa este rea (172).
    Atât cele bune cât si cele rele, ale fiintei noastre întregi, se revarsă din suflet (173).
    Femeile cele bune sunt cele care te fac să uiti de orice fel de suferintă (174).
    Cine vrea să fie iubit, să iubească, cine vrea să primească să dăruiască. Aceasta este legea vietii frumoase (175).
    Dacă vei părăsi iubirea vei uita si de scopul pentru care trăiesti (176).
    Când omul iese din legea divină umblă rătăcit în întunericul pe care-l întretine cu faptele întunericului (177).
    Idolii tăi, precum icoane si statui, sunt faceri de mâini omenesti si puterea lor vine din credinta ta în ei. Focul sacru este viu si curătă sufletul, pe când idolii doar încântă privirea (178).
    Prin orice poate omul cădea în viată, numai prin iubire nu (179).
    Pe tatăl si pe mama ta să îi cinstesti dacă ei urmează lumina Lui Dumnezeu, iar dacă ei se află cu mintea în întuneric să fugi de ei. Asa îti va fi bine si multi ani vei trăi (180).
    Ia seama că lucrurile lumii vin si pleacă, trăinicia există doar în sufletele oamenilor (181).
    Cunoaste-ti si construieste-ti arborele genealogic, pentru ca sufletul să nu-ti rătăcească prin familii străine (182).
    O iubire nerealizată este ca pierderea fiintei proprii. Este ca si cum L-ai văzut odată pe Dumnezeu si apoi ti s-au închis toate căile ca să-L poti zări iarăsi (183).
    Să nu ucizi pe nedrept (184).
    Află omul întelept după viata pe care o duce. Multi pot părea întelepti după vorbe, dar proba întelepciunii este viata trăită cu întelepciune (185).
    Mergi la omul întelept si ia sfat bun pentru viata ta. Cel întelept va cunoaste tulburarea din inima ta (186).
    Să aduci lumina divină în tine si asa vei găsi răspunsuri la problemele tale (187).
    Legile Lui Zamolxe se nasc si renasc din ele însele pentru că sunt legile vietii (188).
    Să luati bine aminte că Legea Domnului este viata nu Scriptura, care oricât ar fi ea de bună nu poate să fie mai presus de cuvântul viu. Viata în lumină este cuvântul viu al Domnului (189).
    Ia seamă să asculti de bătrânii întelepti.     Domnul îi răsplăteste cu lumină si ei strălucesc puternic înainte de a părăsi viata pământească (190).
    Pe toate câte cereti rugându-vă, să credeti că le-ati si primit, si le veti avea
(191).
    În fata Lui Dumnezeu toti oamenii sunt egali. Doar felul lor de a-L întelege pe Dumnezeu îi desparte (192).
    Păstrează-ti dreptul de a alege si fii liber (193).
    Nu-ti da pământul strămosesc străinilor că vei ajunge străin în glia străbună. Tu, omul Lui Zamolxe, să fii legătura între Cerul Lui Dumnezeu si Mama pământ (194).
    Iubirea să-ti fie temelia pe care să-ti trăiesti viata care să urmeze calea inimii si să asculte de vocea ratiunii (195).
    Femeia dă iubire inimii, căci poate intui adânc si vorbi sufletului (196).
    Virtutea înseamnă putere (197).
    Priveste adânc înăuntrul fiintei tale si acolo vei descoperi zeii si tainele lumii. Iar când privesti lumea stelelor te vei găsi pe tine (198).
    Hărnicia îti va face viată îmbelsugată si te vei bucura de rodul bratelor si mintii tale întru trezirea sufletului din tine (199).
    Ascultă ce-ti spune natura, urmează calea armoniei naturii (200).
    Bucuria simturilor este dată de la Dumnezeu pentru oameni. În trezirea simturilor Îl întâlnim pe Domnul (201).
    Renuntă la tot ce nu-ti aduce pace si multumire în viata. Calea suferintei nu duce la Dumnezeu (202).
    Armonizează-ti mintea si apoi poti pătrunde si în tainele inimii (203).
    Marile taine se găsesc în sufletul tău si le vei afla atunci când sufletul ti se va trezi (204).
    Viata omului este ca o grădină, dacă o îngrijeste este frumoasă ca florile din ea si grădina dă rod, iar dacă nu este îngrijită cade în paragină (205).
    Spune-ti EU SUNT în prezenta focului viu si asa poti intra pe poarta fiintării, a cunoasterii de sine (206).
    Dimineata când te trezesti să simti lumina Lui Dumnezeu cum intră în inima ta. Si ziua îti va fi plină de bucurii si vei fi multumit de ceea ce vei face (207).
    Calea zeilor e usoară pentru că este calea inimii. Păseste cu încredere pe ea site va duce la armoniile cerului de purpură (208).
    Să te feresti de cearta si de gâlcevile oamenilor (209).
    Răutatea oamenilor nu te va atinge dacă nu lasi să-ti intre în minte gândurile lor negre (210).
    Fii neclintit ca stânca atunci când întunericul altor oameni te împresoară si nu te lăsa ademenit de ei (211).
    Multe ne sunt date fără efort în lume, soarele aduce căldură, ploaia aduce
rod, păsările cânta. Oare ce motiv avem să nu fim fericiti în viata dată nouă de
către Dumnezeu? (212).
    Lucrul mâinilor tale să-ti fie temeinic, ori că faci pentru tine sau pentru oricine altcineva (213).
    Ascute-ti simturile si asa vei simti că trăiesti în lume (214).
    Când omul îsi trezeste memoria ancestrală dobândeste mari puteri (215).
    Frumusetea trupului este felul în care Dumnezeu ne arată bucuria de a trăi în trup. Frumusetea mintii omului este felul în care Domnul ne arată bucuria mintii în armonie. Iar frumusetea sufletului ne arată bucuria Lui Dumnezeu (216)”.
    Cele două sute saisprezece Legi ale Lui Zamolxe au fost duse în toată lumea de către preotii si cavalerii zamolxieni.
    Si multe popoare au luat întelepciune din aceste legi, atât cât au putut întelege.

6 comentarii (+add yours?)

  1. luizailiescu
    Aug 26, 2014 @ 18:26:26

    Reblogged this on luizailiescu.

    Răspunde

  2. Anghel Gheorghe
    Sep 17, 2014 @ 11:07:21

    Minunata invatatura a Bunilor nostrii va insoti calea sufletelor romanilor si in aceste vremuri toot mai tulburi si-i va aduce la dobandirea ETERNITATII NOASTRE

    Răspunde

  3. gheorghegantoi51
    Sep 18, 2014 @ 21:21:29

    Primele semne au jucat rolul intelegeri intre oameni poate sute de ani,primele ginduri au fost sa copieze natura in armonie,primele realizari au fost sa traiasca in pace cu aproapele si cred ca asa a aparut primele imaginatii despre o viata in armonie cu natura vie in unire cuenergia vie;. Subconstientul este creatorul corpului vostru si ii sta in putere sa vindece orice boala. Sugestionati-l in fiecare seaa cu ideea unei sanatati perfecte si el, fiind servitorul vostru fidel, se va supune.
    -. Orice gand constituie o cauza si orice situatie reprezinta un efect.
    -. Daca doriti sa scrieti o carte, o minunata piesa de teatru, sa tineti conferinte inspirate, sugestionati-va subconstientul cu putere, din tot sufletul si toata inima, si el va va raspunde cu siguranta.
    -. Sunteti asemenea unui capitan ce-si conduce locomotiva spatiala. Trebuie sa dati ordine potrivite (sugestii si imagini mentale) subconstientului care controleaza si guverneaza toate experientele vietii voastre.
    -. Nu spuneti niciodat: „Mi-e imposibil” sau “Nu am mijloace sa…”subconstientul va prelua aceste sugestii şi va face astfel incat sa nu puteti face ce v-ati propus. Afirmati mereu: “Imi sta in puteri sa fac orice datorita subconstientului meu.
    -. Legea ce sta la baza intregii manifestari este legea atractiei si credintei. Credinta este gandul permanent intretinut in mod constient. Respingeti cu fermitate orice gand ca cineva sau ceva v-ar putea face rau. Aveti incredere in uriasa putere asubconstientului de a va vindeca, inspira, revitaliza si imbogati.
    1-. Schimbati-va radical, in sens benefic, modul de a gandi; numai in acest fel veti influenta pozitiv destinul, spune ZAMOLXE(Asa este de la stramosii-stramosilor-stramosilor-,,,,,,,nostri,s-au practicat in alte conditii aceleasi sisteme de existenta si au fost aduse adaugari,alandala pentru a se stii cu adevarat de unde vin doar de cei initiati.(mit,se pare ca vine din ‘cod’semn’intuitie ,la;mister intuitie,timp);un exemplu viu a fost transformarea lupului in leu,ca actualitate la timp,adica in jur de sute de mii de ani.inpinzirea pamintului a fost facuta mai din vreme de perioada de mai sus,poatre chiar tripla,iar zonele propice facind rocada se poate spune ca;DIE ,un semn si cod arata pe unde este cercul raspindiri initiale,care se scurge ca timpul ,fara oprire , ca energia vazuta si mai putin vazuta decit in DACIA-INDIA-EGIPT,CA UN CICLU IN VALURI PE NIVELE DE VIBRATII SI IMPLEMENTAREA FACUTA IN FIECARE PUNCT A DAT NASTERE LA SCINTEI LA CERCURI IN CERCURI TRECATOARE).ACEST SUBCONSTIENT ESTE DE LA MAMA PRIMARA A ENERGIEI CREIATA DE TATAL(„SE SAM” INSEAMNA IN VIATA’ MAMA’,IAR IN SUD UNDE ESTE SOARE ,ESENTA IN TARAMUL CONTINUATOR”DUH,ADICA TOTUL UNIT IN CRUCE DIN CERC.

    Răspunde

  4. baciul
    Oct 21, 2014 @ 20:44:13

    cautatima

    Răspunde

  5. baciul
    Oct 21, 2014 @ 20:49:00

    salutari fratii mei va iubesc¬¬¬¬¬¬¬

    Răspunde

  6. vall mann
    Feb 20, 2016 @ 19:28:41

    Zamolxe ! Calea spre nemurire. Tine calea LUI si luminat vei fi ! Adevarati DACI se cunosc usor dupa lobul urechilor .

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: