Kyilkhor (II)

    Intreaga lume, cu toata intunecimea ei, cu haosul formelor sale, nu este altceva decat un Kyilkhor, construit inconstient. Fiintele nu-i mai afla cheia, de aceea ele au avut de pierdut. Kyilkhorul a devenit mai puternic decat ele si acum le tortureaza. Lascivitatea si jinduirile fiintelor produc imagini josnice si aceste imagini, prin puterea imaginatiei lor lipsita de control se umplu de elixirul vietii. Demonul incepe sa traiasca, devine independent si il arunca in sclavie pe creatorul sau. Kyilkhorul trebuie slujit pana la degradarea totala a trupului si trebuie slujit si dupa traversarea prin morti, in alte si alte trupuri noi, caci acest moloch al pasiunii este insatiabil. Slabiciunea si nestiinta creeaza Kyilkhorii fricii, ai bolilor si mortii, care absorb materia lasata fara paza a celor mai valoroase forte creative, pe care le intorc ca pe niste arme impotriva omului cazut in capcana.
    Daca dobandesti cheia crearii si distrugerii Kyilkhorului, ai dobandit, odata cu ea, si cheia eliberarii tale proprii si a biruirii lumii.
    Acum te las din nou singur. Vei fi numai tu. Ai cotit singur pe un drum separat. Ai creat singur. Trebuie sa revii tot singur. Toate crizele si toate solutiile finale il gasesc singur pe invatacel.
    Ai grija. Fii puternic si curajos. Fii statornic. Gandeste-te ca nu mai poti face cale intoarsa. Te afli in mijlocul oceanului misterelor. Trebuie sa ajungi la celalalt mal.
    Depinde de tine daca strabati aceasta etapa a drumului in secole, in ani sau in luni. Dar nu cumva sa iei sangele Kyilkhorului! Demonul va deveni cu adevarat terifiant atunci cand va fi invizibil. Trebuie sa-i stingi existenta cu un stilet care sa-i strapunga toate cele trei trupuri. Trebuie sa-l arzi intr-un foc care sa-l distruga in toate cele trei lumi.
    Dupa ce l-ai anihilat, la tine se vor intoarce forte mult mai puternice decat cele de care ai dispus vreodata pe calea ta terestra si aceste forte iti vor fi slugi ascultatoare…’’
    Urmara saptamani grave, inspaimantatoare. In zadar incercam sa-l desprind de la sursa puterii mele, nu reuseam sa fac aceasta operatie. Tot ce distrugeam in fiinta lui cu mari eforturi, timp de zile intregi, se refacea in cateva ore din fortele mele absorbite de el. Daca incepeam sa sper vazandu-i decaderea, acest lucru il revigora, daca imi pierdeam increderea cand il vedeam mai vioi el devenea si mai puternic. A fost o munca de Sisif. Trecura mai multe luni pana cand reusii sa raman indiferent fata de schimarile starii sale. Atunci am ramas multa vreme la acelasi nivel. Nu decadea si nu castiga. Traia ca o imagine oglindita, mecanica, se misca alaturi de mine, iar poruncile mele concentrate nu-i diminuau forta vitala.
    Rezistenta lui ma arunca in disperare si astfel fui nevoit sa lupt pe doua fronturi, impotriva pesimismului meu si impotriva creaturii dusmanoase si reticente. Stiam ca daca raman mai prejos fata de oricare dintre acesti inamici, sunt pierdut.
    Chiar si sanatatea a inceput sa ma paraseasca. Tensiunea neincetata in care traiam imi zdruncina nervii. Imi pierdui pofta de mancare si somnul. Slabii. Lumea exterioara inceta sa existe pentru mine. In focusul constientului meu se mutase Kyilkhorul, ca o idee fixa tot mai poruncitoare, tot mai detestata si mai vie. Nimic nu mai era realitate in afara de el. (…)
    Cate n-am incercat ca sa zavorasc poarta dintre mine si Kyilkhor, sa incetez a mai fi donatorul in aceasta transfuzie de sange spiritual continuu si fortat! Nimic nu era de folos, iar echilibrul greu stabilit, echilibrul indiferentei, amentinta sa se destrame. In mine, limitele erau asaltate de iritare si de o furie mognita, periculoasa. Simteam ca nu-i mai pot tine piept prea multa vreme, si ca ura ucigasa ma va coplesi, iar eu il voi ucide. Voi infige un pumnal in trupul sau cald, plin de viata, ii voi scurge sangele, chiar daca acest lucru va insemna propria mea moarte. In trupul meu slabit, prin reteaua vuiinda, tremuratoare a nervilor, indemnul descreierat, jinduitor irupea ca o dorinta de nebiruit: sa termin odata cu el! Sa-l strang de gat sau sa-l sfasii cu mainile goale. Ma amenintau panica si prabusirea totala si aceasta stare mizera a mea il hranea pe el, il facea mai increzator, mai puternic, mai plin de superioritate. Imi dadeam seama ca trebuie sa incetez lupta. Nu reuseam sa gasesc cheia cu care sa il separ de mine. Orice zagaz ridicam intre mine si el, legatura tainica prin care forta vitala circula intre noi nu se obtura.
    Stiam prea bine ce anume am de pierdut. (…) Kyilkhorul ma biruia. Dorinta lui de a porni pe propira cale, pornirile sale ucigase se implineau. Ma va ucide ca sa traisca el, iar eu, odata cu acest trup, voi pierde conditiile fructuase din castelul Grotte, ii voi pierde pe parintii mei, iar memoria mea nu va mai pastra etapele caii parcurse. Voi incepe totul de la inceput, tatonand orbeste, cu neliniste arzatoare, iar faptele Kyilkhorului vor cadea in raspunderea mea. Am evocat un monstru si eliberez il lume. Am dat materie, personalitate si nume, unui complex orb de forte, care dincoace de orice experienta, urmareste doar trairile fruste, caci inteligenta lui a ramas la mine. Nu are decat trup, o populatie de elementali, o comunitate demonica, burdusita de sange, densificate in materie, cu o vointa centrala avida catre posibilitatile planului senzual – pulsional. Dar daca nu-i dau timp sa ma ucida el, ci o fac eu, situatia mea va fi si mai rea, caci el se va instala in mine. Ma va forta sa fac tot ce vrea el, sau ma va impinge in dementa, fara ca acest lucru sa slabeasca macar putin legatura dintre noi. (…)
    – Cum ar putea ucide cineva care nu exista?! Auzi-i cu claritate, vocea distincta a celui ce medita in camera oglindita si care era alter-egolul meu. De ce afirmi si crezi ca el exista? De ce te cramponezi de o idee eronata? Ai uitat ca ceea cel face invincibil e credinta ta?! Credinta ta este elixirul lui… Retrage-ti-o si el va fi din noi materie moarta. Neaga-l !
    Se revarsa in mine o noua putere, o senzatie de eliberare si o recunostiinta nemarginita.
    Respiratia mi se elibera. Imi atintii privirea asupra Kyilkhorului intre degetele nemiloase ale caruia se zbatea trupul meu aservit.
    – Ce himera ridicola ma sugruma? Ce monstru ma ameninta, ce umbra ma face sa fug? Imi napustii eu gandurile asupra lui. Viata ta nu e decat un fum, abur si nor, din care doar imaginatia mea a alcatuit o formatiune de sine statatoare. Dar acum voi inceta aceasta joaca a umbrelor pe care o faceam cu mine insumi. Paraziti elementali, imprastiati-va! Retrag forta, caldura si materialul liant cu care v-am modelat. Revoc orice miscare din afara mea. Retrag firele cu care v-am legat. Tu nu ai nici o independenta! Nu ai sange, caci sangele meu iti da viata. Nu ai respiratie, caci in tine pulseaza respiratia mea. Nu ai nici atata vointa cat sa-ti ridici mainile, pentru ca singura vointa mea actioneaza in tine. Toate acestea ti el retrag. Ce mai ramane din tine? Materia moarta. Te-am imprumutat si acum te dau inapoi. Du-te la postamentul tau si incremeneste in pozitia pe care ti-a poruncit-o cel ce te-a creat!
(M.Szepes)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: