Sansara si Nirvana

Ajungand la fluviu, il ruga pe batran sa-l treaca dincolo si, odata ajunsi pe celalalt mal, coborara din barca, iar el ii spuse batranului:
– Mult bine ne faci tu noua, calugarilor si pelerinilor, pe multi dintre noi i-ai trecut fluviul. Nu cumva esti si tu, luntrasule, in cautarea caii celei drepte?
Siddhartha grai, iar ochii sai batrani zambeau.
– Se cheama ca tot o mai cauti, o, preacinstitule, cu toate ca ai ajuns la varsta asta inaintata si cu toate ca porti vesmantul calugarilor lui Gautama.
– Asa este, sunt batran, grai Govinda, dar tot n-am incetat sa caut. Nu voi inceta niciodata sa caut, se pare ca aceasta imi este menirea. Dar, dupa cate mi se pare, si tu ai cautat. Nu vrei sa-mi spui si mie macar un cuvant, preacucernice?
Siddhartha grai:
– Ce-as putea sa-ti spun eu tie, preacinstitule? Poate doar ca tu cauti prea mult? Ca din cauza cautarii nu ajungi sa gasesti nimic?
– Cum asa? intreba Govinda.
– Cand cineva cauta, zise Siddhartha, se intampla foarte lesne ca ochiul sau sa nu mai vada decat lucrul pe care il cauta, sa nu mai fie in stare sa gaseasca nimic sis a nu se mai poata lasa patruns de nimic, tocmai pentru ca nu se mai gandeste decat la ceea ce cauta, pentru ca are un tel, pentru ca e fascinate de telul acesta. A cauta inseamna sa ai un tel. A gasi inseamna sa fii liber, sa ramai deschis, sa nu ai niciun tel. Tu, preacinstitule, se pare ca esti, intr-adevar, un cautator caci, urmarindu-ti telul, nu vezi unele lucruri care se afla chiar sub nasul tau….

dsc_6656

In dimineata urmatoare, la vremea cand trebuia sa-si continue calatorie, Govinda grai, cu oarecare sovaiala, urmatoarele:
– Inainte de a-mi vedea mai departe de drum, ingaduie-mi, Siddhartha, inca o intrebare. Ai cumva invatatura? Ai credinta sau o certitudine pe care o urmezi, care te ajuta sa traiesti si sa savarsesti numai lucruri drepte?
Siddhartha grai:
– Tu stii, dragul meu, ca eu inca de pe cand eram tanar, de pe vremea cand traiam amandoi printre penitenti, in padure, ajunsesem sa nu mai am incredere nici in invataturi, nici in invatator si le intorsesem spatele. Si asa am ramas. Totusi, de atunci incoace, am avut multi invatatori. O curtezana frumoasa mi-a fost multa vreme invatatoare, un negustor bogat mi-a fost si el invatator, la fel si niste jucatori cu zarurile. Odata, invatator mi-a fost unul dintre adeptii ratacitori ai lui Buddha, care a vegheat langa mine in timp ce, in pelerinajul meu, adormisem in padure. Si de la el am avut ce invata, si lui ii sunt recunoscator. Dar cel mai mult am avut de invatat de la acest fluviu si de la predecesorul meu, luntrasul Vasudeva. Era un om foarte simplu acest Vasudeva, nu era un ganditor, dar stia ceea ce este necesar, tot atat de bine ca Gautama, era un om desavarsit, un sfant.
Govinda zise:
– Daca nu ma insel, tot iti mai place sa glumesti putin, o, Siddhartha. Te cred si stiu ca nu ai urmat niciun invatator. Dar nu ai gasit tu insuti, daca nu o invatatura, cel putin anumite ganduri, anumite iluminari care sa fie ale tale si care sa te ajute sa traiesti? Mi-ai bucura inima foarte mult daca ai vrea sa-mi spui si mie cate ceva despre toate acestea.
Siddhartha grai:
– Am avut dintotdeauna gandurile mele,da, am avut si iluminari. Uneori, pret de un ceas sau de o zi, am simtit in mine certitudinea cunoasterii la fel cum simti viata in propria inima. Am avut unele ganduri, dar mi-ar fi greu sa ti le impartasesc. Iata, draga Govinda, iata unul dintre gandurile pe care le-am aflat: intelepciunea nu poate fi impartasita. Intelepciunea pe care un intelept incearca sa o impartaseasca altora are intotdeauna un iz de nebunie.
– Nu cumva glumesti? Intreba Govinda.
– Nu glumesc. Iti spun doar ceea ce am aflat eu. Cunostintele pot fi impartasite altora, insa intelepciunea, nu. Ea poate fi descoperita, poate fi traita, te poti lasa purtat de ea, poti sa savarsesti minuni cu ajutorul ei, dar nu poti sa o spui, nici sa o propovaduiesti. Iata ce am banuit uneori inca din anii tineretii si acest lucru m-a facut sa ma despart de invatatori sis a plec mai departe. Eu, Govinda, am dat de un gand pe care il vei considera iarasi fie o gluma, fie o nebunie, dar care reprezinta gandul meu cel mai bun.El suna astfel: contrariul oricarui adevar este la fel de adevarat! Si anume: un adevar poate fi exprimat si imbracat in cuvinte numai atunci cand este unul ingust. Ingust este tot ceea ce poate fi gandit cu gandul sau exprimat in cuvinte, totul ingust, totul pe jumatate, totul ducand lipsa de intreg, de rotunjime, de unitate. Cand preaevlaviosul Gautama vorbea in predicile sale despre lume, el era nevoit sa o imparta in Sansara si Nirvana, in amagire si adevar, in suferinta si mantuire. Altfel nici nu se poate, nu exista nicio alta cale pentru cel care vrea sa propavaduiasca o invatatura. Pe cand lumea, tot ceea ce exista in jurul nostrum si in noi insine nu este niciodata ceva ingust. Un om sau o fapta nu este niciodata in intregime Sansara sau in intregime Nirvana, omul nu este niciodata in intregime sfant sau in intregime pacatos. Si pentru ca noi suntem supusi amagirii, ni se pare ca timpul ar fi ceva real. Timpul nu este real, Govinda, de mii de ori mi-am dat seama de acest lucru. Si daca timpul nu e ceva real, inseamna ca si distanta ce pare a exista intre lume si vesnicie, intre suferinta si beatitudine, intre rau si bine nu este decat o amagire.
– Cum asa? Intreba Govinda cuprins de teama.
– Asculta-ma cu atentie, dragul meu, asculta-ma cu atentie! Pacatosul acesta care sunt eu sau esti tu este un pacatos care, odata si odata, va fi din nou Brahma, va ajunge odata si odata in Nirvana si se va transforma intr-un Buddha – si acum fii atent: acest ,,odata si odata’’ nu este decat o amagire, nu este decat o pilda! Pacatosul nu se afla pe calea lui Buddha, el nu este supus evolutiei, cu toate ca gandirea noastra nu stie cum sa-si reprezinte lucrurile acestea in alt chip. Nu, ci acum, astazi, in orice pacatos salasluieste deja viitorul Buddha, tot viitorul sau este deja prezent, iar tu trebuie sa intrezaresti cu evlavie in el, in tine, in fiecare dintre noi un virtual Buddha, ascuns, aflat in devenire. Lumea, prietene Govinda, nu este imperfect sau pornita pe drumul lent al desavarsirii: nu, ea este desavarsita in orice moment, orice pacat poarta in sine germenele iertarii, toti copilasii ii poarta deja in ei pe batrani, toti sugarii poarta in ei moartea, toti muritorii poarta in ei viata vesnica. Niciun om nu are posibilitatea de a vedea cat a parcurs deja un alt om din drumul sau, intr-un hot si intr-un jucator de zaruri sta gata sa iasa la iveala un Buddha, intr-un brahman sta gata sa se iveasca un hot. Prin meditatie profunda avem posibilitatea de a anula timpul, de a vedea toata viata trecuta, prezenta si viitoare in simultaneitatea ei, iar in acest caz toate sunt bune si la locul lor, totul este desavarsit, totul este Brahman. De aceea mie mi se pare ca toate cate exista pe lume sunt bune si la locul lor, toate mi se par asa, atat moartea, cat si viata, atat pacatul, cat si dumnezeirea, atat inteligenta, cat si nebunia, toate trebuie sa fie astfel, toate nu au nevoie decat de incuviintarea mea, decat de bunavointa mea, de acordul meu plin de dragoste, iar pentru mine e bine asa, in felul acesta toate imi sunt de folos si nu-mi dauneaza niciodata. Pe pielea mea si in sufletul meu mi-a fost dat sa aflu ca am avut o mare nevoie de pacat, am avut o mare nevoie de placeri, de alergatura dupa averi, de desertaciune si am avut nevoie de disperarea cea mai rusinoasa pentru a renunta la impotrivire, pentru a invata cum sa iubesc lumea, cum sa nu o mai compar cu niciun fel de lume dorita si imaginata de mine, cu niciun fel de desavarsire inchipuita de mine, ci sa o las asa cum este ea sis a o iubesc si sa ma bucur ca-i apartin. Iata, o, Govinda cateva dintre gandurile care mi-au trecut prin minte.
Siddhartha se apleca, ridica o piatra de pe jos si o cantari in palma.
– Iata, zise el jucandu-se cu ea, aceasta este o piatra si poate ca, dupa o anumita perioada de timp, ea va fi pamant, din pamant se va transforma intr-o planta sau intr-un animal sau intr-un om. Odinioara iata ce as fi zis: ,,Piatra asta nu este decat o piatra, n-are nici o valoare si apartine lumii Maya; cum insa prin ciclul metamorfozelor ea poate de asemenea sa devina om si spirit, ii recunosc si ei insemnatatea.’’ Probabil ca asa as fi gandit odinioara. Astazi insa gandesc astfel: piatra aceasta este o piatra, ea este si animal, este si Dumnezeu, este si Buddha, iar eu o admir si o iubesc nu pentru ca, odata si odata, ar putea sa devina fie una, fie alta, ci pentru ca ea este de multa vreme si intotdeauna totul – si tocmai pentru ca este o piatra, ca imi pare acum, astazi, ca o piatra, tocmai pentru asta o iubesc, vad valoare si sens in fiecare fibra si scobitura a ei, in galbenul, in griul, in duritatea ei, in sunetul pe care il produce atunci cand o lovesc, in uscaciunea sau umiditatea suprafetei sale. Exista pietre care iti lasa impresia, cand le pipai, ca sunt ulei sau sapun, altele ca sunt Frunze, altele ca sunt nisip, asa incat fiecare are felul ei de a fi, inchinandu-se in felul ei propriu la Om, fiecare dintre ele este Brahman, dar in acelasi timp si in aceeasi masura fiecare este o piatra, uleioasa sau ca sapunul, si tocmai acest lucru imi place si mi se pare minunat si demn de a fi adorat…Dar nu ma ruga sa-ti spun mai multe despre aceste lucruri. Cuvintele nu sunt de ajutor intelesului tainic, de fiecare data totul devine putin altfel cand il rostesti, putin fals, putin nebunesc- da, si asta e foarte bine si imi place foarte mult, eu incuviintez si asta, faptul ca pentru un om este un lucru de pret si un dar al intelepciunii ceea ce altuia i se infatiseaza ca o nebunie.
Govinda il asculta in tacere.
– De ce mi-ai spus tu toate aceste lucruri despre piatra? il intreba el sovaind, dupa ce facuse o pauza.
– N-am facut-o anume. Sau poate ca am vrut sa-ti dau de inteles ca eu iubesc piatra aceasta si fluviul acesta si toate lucrurile pe care le vedem si de la care putem invata cate ceva. Pot sa iubesc o piatra, Govinda, dar si un copac sau o bucata de coaja. Toate acestea sunt lucruri, iar lucrurile pot fi indragite. Cuvintele insa, nu le pot iubi. De aceea invataturile nu inseamna nimic pentru mine, ele nu au duritate, nu au moliciune, nu au culori, nu au margini, nu au miros, nu au gust, nu au nimic altceva decat cuvinte. Poate ca tocmai lucrul acesta, poate ca tocmai cuvintele cele multe te impiedica pe tine sa-ti afli pacea. Caci si mantuirea si virtutea, si Sansara, si Nirvana nu sunt decat simple cuvinte, Govinda. Nu exista niciun lucru care sa fie Nirvana; nu exista decat cuvantul Nirvana.
Govinda grai:
– Nirvana, prietene, nu este numai un cuvant. Ea este un gand.
Siddhartha continua:
– Un gand, se prea poate.Trebuie insa sa-ti marturisesc un lucru, dragul meu: eu nu fac o prea mare deosebire intre ganduri si cuvinte. Sa-ti spun drept, nici gandurilor nu le accord o importanta prea mare. Acord mai multa importanta lucrurilor. De exemplu, aici, pe aceasta luntre, predecesorul si invatatorul meu a fost un om, un sfant, si el nu a crezut ani de-a randul in nimic altceva decat in acest fluviu. El bagase de seama ca glasul fluviului ii vorbea, de la el a invatat multe lucruri, el l-a educat si l-a invatat, i se parea ca fluviul este Dumnezeu, insa nu a stiut ani de-a randul ca orice rafala de vant, orice nor, orice pasare, orice carabus este la fel de dumnezeiesc, stiind si fiind in stare sa-l invete la fel de multe lucruri ca si fluvial pe care il adora. Dar atunci cand a plecat in paduri, sfantul acesta stia torul, stia mai multe decat mine si decat tine, si asta fara niciun invatator, fara carti, ci numai si numai pentru ca el crezuse in acest fluviu.
Govinda spuse:
– Dar cele pe care tu le numesti ,,lucruri’’, sunt ele, oare, ceva real, ceva ce tine de esente? Nu sunt numai o inselatorie a Mayei, numai o imagine si o aparenta? Piatra ta, copacul tau, fluviul tau – sunt oare toate acestea niste realitati?
– Nici acest lucru nu ma mai intereseaza prea mult, grai Siddhartha. Chiar daca lucrurile or fi doar aparente, sau nu, atunci inseamna ca si eu sunt doar o aparenta, asadar ele sunt in permanenta la fel ca mine. Asta face ca ele sa-mi fie atat de dragi si atat de demne de respect: faptul ca sunt la fel ca mine. De aceea le pot iubi. Si iata acum o invatatura de care tu vei rade: dragostea, o, Govinda, mi se pare a fi lucrul cel mai important dintre toate. A intelege lumea, a o explica, a o dispretui- aceasta este, poate, treaba marilor ganditori. Pe mine ma intereseaza insa doar putinta mea de a iubi lumea, iar nu de a o dispretui sai de a o uri, urandu-ma si pe mine insumi astfel, putinta de a o privi si de a ma privi pe mine insumi si pe toate fiintele cu dragoste si cu admiratie, si cu profund respect.
(Siddhartha – Hermann Hesse)

Anunțuri

Imagine

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: