Curgerea usurintei

    Voi sunteti obisnuiti sa va straduiti si sa va luptati pentru lucrurile pe care le doriti. In special in zona muncii actioneaza competitia si confruntarea ego-ului. Adesea, voi trebuie sa actionati impotriva cuiva ale carui capabilitati le contestati. Aceasta se opune inimii. Inima tanjeste dupa un fel de prezenta mult mai naturala. Energia inimii nu exercita presiune si este foarte neteda si gingasa prin natura ei.
    Energia inimii va vorbeste prin intuitie. Inima va da ghionturi blande si sugestii si nu va v-a spune niciodata ceva care este incarcat emotional cu frica sau presiune. In viata voastra zilnica voi puteti observa clar, fie lucruri care merg usor si isi gasesc calea lor naturala, fie ca repetati, intampinati rezistenta la ceva ce incercati sa realizati. Daca este vorba de ultimul caz, aceasta inseamna ca nu sunteti – sau nu sunteti complet – aliniat cu energia inimii voastre. Secretul energiei inimii este ca ea face miracole nu cu forta, ci cu usurinta si tandrete. A indrazni sa aveti incredere in intuitia voastra este cel mai important mod de a fi aliniat cu energia curgerii, a inimii, pe care eu o numesc :’’curgerea usurintei’’.
    Actionand din intuitie, in contextul muncii si creativitatii, chiar daca aceasta merge impotriva culturii mediului muncii voastre, v-a crea posibilitati si oportunitati neasteptate pentru voi. Aceasta va v-a aduce mai aproape de Sinele vostru Divin si va v-a imputernici pe voi la nivelul inimii si aceasta va atrage catre voi locuri si persoane care va vor indeplini dorintele inimii. Cand voi experimentati probleme la munca, cand simtiti ca nu sunteti la locul potrivit in mediul muncii voastre, petreceti ceva timp in tacere, singuri. Gasiti un moment de liniste in care sa renuntati la toate gandurile si ideile pe care le-ati absorbit din mediul vostru social si la toate fricile si grijile.
    Incercati sa priviti la aceste ganduri si emotii dintr-un loc adanc si linistit, din centrul inimii voastre. Vedeti-le asa cum sunt ; ele sunt norii care stau in fata soarelui, dar de fapt ele nu sunt. Mergeti in miezul soarelui, in inima voastra, si intrebati Sinele vostru ce este intelept pentru voi sa faceti chiar acum. Conectati-va cu inima voastra antica si inteleapta, sursa inaltei voastre creativitati si cereti intuitiei sa va spuna care este lucrul potrivit sa-l faceti in acest moment. Nu incercati sa va bazati actiunile pe opiniile altora sau pe standardele sociale incetatenite, care in campul muncii pot fi coplesitoare. Constiinta sociala sau colectiva in aceasta zona este bazata puternic pe frica : frica de a va pierde slujba, frica de esec social si frica de saracie.
     Spirit Infinit deschide calea si arata-mi ce trebuie sa fac, ce munca e potrivita pt mine in acest moment?
    Toate aceste frici pot coplesi intuitia voastra si, totusi, exista o voce interioara care va spune ce sa faceti chiar acum. Cheia este sa indrazniti sa ascultati aceasta voce si veti vedea ca vor veni raspunsuri viabile.Cand incercati sa mergeti in acel miez interior, indoiala de sine va poate bloca si va poate face sa nu dati atentie intuitiilor inimii, ca fiind nerealiste si gresite. Indoiala de sine va poate impiedica sa aveti incredere in calea voastra spirituala. Prin calea voastra spirituala, Eu vreau sa intelegeti ca aceasta este calea experientelor care va pune in legatura cu cea mai inalta sursa creativa a voastra, energiile creative care doresc sa curga inafara prin voi. Aceste energii sunt deja prezente. Dar voi le puteti doar recunoste si manifesta in lumea exterioara prin ascultare si avand incredere in propriile voastre sentimente.
(autor necunoscut)
Fie ca Lumina si Iubirea din sufletele voastre sa se reverse peste tot in Univers, iar pacea si armonia sa domneasca mereu pe aceasta planeta!

Reclame

Oglinda prafuita

    Cu trei mii de ani in urma, exista un om la fel ca noi toti care traia in aproprierea unui oras inconjurat de munti. Omul a studiat pentru a deveni doctor, dar nu era complet de acord cu tot ceea ce invata. In inima sa simtea ca trebuie sa existe ceva mai mult decat era scris in acele carti.
    Intr-o zi, cand a adormit intr-o pestera, el a visat ca si-a vazut propriul corp adormit. A iesit din pestera in noaptea cu luna noua. Cerul era senin, iar el putea vedea milioane de stele. Apoi ceva s-a petrecut in interiorul sau, ceva care i-a transformat viata pentru totdeauna. El si-a privit mainile, si-a simtit corpul, iar apoi si-a auzit propria voce spunand: “Sunt facut din lumina; sunt facut din stele”.
    A privit din nou la stele si a realizat ca nu stelele sunt cele care creeaza lumina, ci lumina creeaza stelele. “Totul este facut din lumina; eu sunt facut din stele, a spus el, si spatiul dintre ele nu este gol”. Si a stiut ca tot ceea ce exista este o fiinta vie, iar lumina este mesagerul vietii, deoarece este vie si contine in ea toate informatiile.
    Apoi a constientizat ca si el era facut din stele, desi nu parea una cu acele stele. “Sunt in stele si intre ele”. A gindit el. Atunci, el s-a numit tonal, iar lumina dintre stele nagual, si a stiut ca tot ceea ce creeaza armonia si spatiul dintre cele doua este Viatasau Intentia. Fara Viata, tonal-ul si nagual-ul nu ar putea exista. Viata este forta Absolutului, a Supremului, a Celui care a creat totul.
    Iata deci ce a descoperit el: totul in existenta este o manifestare a fiintei vii pe care o numim Dumnezeu. Si a ajuns la concluzia ca perceptia umana este doar lumina ce percepe lumina. El a vazut ca materia este o oglinda – totul este o oglinda care reflecta lumina si creeaza imaginile acelei lumini – dand nastere luminii iluziei,Visul, care seamana cu un fum ce nu ne permite sa vedem cine suntem cu adevarat. “Noi, cei adevarati, suntem iubire pura, lumina pura”, a spus el.
    Aceasta realizare i-a transformat viata. Dintr-o data, el a stiut cine este cu adevarat, s-a uitat in jur la ceilalti oameni si la restul naturii si a ramas uimit de ceea ce a vazut. El s-a regasit pe el insusi in tot ceea ce exista – in fiecare fiinta umana, in fiecare animal, in fiecare pom, in apa, in ploaie, in nori, in pamant. Si a vazut ca viata amesteca tonal-ul cu nagual-ul in diferite moduri pentru a crea miriade de manifestari ale Vietii.
    In acele cateva momente el a inteles totul. Era foarte emotionat si inima sa era plina de pace. Cu greu putea sa astepte pentru a le spune si prietenilor sai ceea ce descoperise. Dar cum ar fi putut explica toate acestea in cuvinte? A incercat sa le spuna ce a descoperit si celorlalti, dar ei nu-l puteau intelege. Ei puteau vedea doar daca se transformase, ca din vocea si din ochii sai radia ceva extraordinar. Au observat ca el nu mai judeca pe nimeni si nimic. El devenise altfel.
    Putea intelege pe oricine foarte bine, dar nimeni nu-l putea intelege pe el. Ei credeau ca el era o incarnare a lui Dumnezeu, dar el zambea cand auzea toate acestea si apoi spunea: “Este adevarat. Eu sunt Dumnezeu. Dar si voi sunteti Dumnezeu. Suntem la fel, voi si cu mine. Suntem imagini ale luminii. Suntem una cu Dumnezeu”. Dar nici asa oamenii nu-l intelegeau.
    El a descoperit ca el era o oglinda pentru restul persoanelor, o oglinda in care el se putea vedea pe sine. “Oricine este o oglinda”, a spus el. El s-a vazut in ceilalti, dar nimeni nu l-a vazut pe el. Si astfel, a constientizat ca toata lumea visa, dar fara a fi constienta de acest lucru, fara a sti cine sunt ei cu adevarat. Ei nu-l puteau vedea pe el in ei insisi deoarece exista un perete de ceata sau de fum intre oglinzi. Si peretele de ceata era creat de interpretarea imaginilor luminii –Visul oamenilor.
    Apoi, a stiut ca va uita in curand tot ceea ce invatase. Dorind sa-si aminteasca de- a pururi viziunea pe care a avut-o, s-a decis sa-si spuna Oglinda Fumurie, astfel incat intotdeauna sa stie ca materia este o oglinda, iar fumul este cel care ne impiedica sa stim cine suntem cu adevarat. El a spus: “Sunt o Oglinda Fumurie, deoarece ma vad pe mine in fiecare din voi, dar noi nu ne recunoastem unul pe celalalt din cauza fumului dintre noi. Acel fum esteVisul, iar oglinda esti tu, visatorul”
(Don Miguel Ruiz)

Eliminarea mentalităţii lipsei

    Mentalitatea lipsei rezultă din percepţia ta că nu eşti vrednic de iubire. Dacă nu te simţi vrednic de iubire, vei proiecta în afara ta această stare a lipsei. Vei vedea paharul ca fiind mai curând pe jumătate gol, decât pe jumătate plin.
    Dacă vezi paharul pe jumătate gol, să nu fii surprins că, în curând, nu mai rămâne nimic în el. Lipsa e rezultatul unei percepţii negative.
    E de la sine înţeles că acelaşi principiu funcţionează şi invers.
    Vezi paharul ca fiind pe jumătate plin şi, în curând, el se va umple până la refuz. Când ştii că eşti vrednic de iubire, ai tendinţa de a interpreta cuvintele şi faptele altora în mod iubitor. Nu eşti uşor de ofensat. Dacă cineva e nepoliticos cu tine, iei în considerare posibilitatea ca el sau ea să fi avut o zi proastă. Nu te simţi victimizat sau insultat.
    Modul tău de a privi viaţa depinde de cum te simţi – demn de a fi iubit sau nu, vrednic sau nevrednic. In ambele cazuri, vei crea o situaţie exterioară ce va consolida opinia ta despre tine însuţi.
    Toată preocuparea de a avea se datorează faptului că trăiţi în trecut. Lipsa este, pur şi simplu, amintirea unor vechi răni. Acestea se proiectează cu prea mare uşurinţă în viitor. Pentru a pune capăt mentalităţii lipsei, trebuie să ierţi trecutul. Oricum va fi fost el, nu mai contează. EI nu mai are efect, deoarece l-ai eliberat.
    Simţi că eşti nedreptăţit? Dacă da, atunci vei proiecta lipsa în viaţa ta. Numai cineva care se simte nedreptăţit va fi nedreptăţit. Pentru a pune capăt mentalităţii lipsei, începe cu conştientizarea faptului că te simţi nedreptăţit. Dă-ţi seama că aceasta provine din sentimentul tău profund că nu eşti vrednic. Înţelege că exact acum simţi că nu meriţi să fii iubit. Nu încerca să-ţi modifici gândul. Nu repeta afirmaţia: „Acum eu merit să fiu iubit”, sperând ca asta să-ţi inverseze condiţionarea.
    Pur şi simplu, fii conştient de faptul că: „Acum eu nu simt că merit să fiu iubit. Mă simt nevrednic şi lipsit de valoare. Simt că nu sunt tratat cum trebuie. Mi-e groază că lucrurile rele care mi s-au întâmplat în trecut se vor întâmpla iar.”
    Pur şi simplu, fii conştient de cât de mult ţi s-a încordat şi ţi s-a strâns inima. Fii conştient de modul în care te-ai închis emoţional. Şi întreabă-te dacă te simţi mai ocrotit acum decât înainte?
    Ţi-a parvenit o informaţie şi ai avut de ales între a o vedea ca fiind negativă sau pozitivă. Ai ales să vezi paharul ca fiind golit pe jumătate. Ai ales să fii o victimă. E în ordine. Nu te ruşina. Nu e nevoie să te încordezi şi mai tare. Nu e nevoie să te autoflagelezi. Fii doar conştient de ceea ce ai ales şi de cum te simţi datorită acestei alegeri.
    Contemplă starea şi las-o să plece. „îmi dau seama de alegerea pe care am făcut-o şi îmi dau seama că ea m-a făcut să fiu nefericit. Nu vreau să fiu nefericit, aşa că voi face o altă alegere. Voi vedea paharul ca fiind pe jumătate plin.” Dacă poţi spune aceste cuvinte cu integritate emoţională, vei lăsa în urmă trecutul şi vei linişti rana.
    Încearcă. Funcţionează.
    Ai exersat din greu să fii o victimă şi ţi-ai învăţat bine rolul. Să nu crezi că invincibilitatea vine fără exerciţiu. Contemplă-ţi doar alegerea de a fi o victimă şi fii dispus să de detaşezi de ea. Asta va fi suficient.
    Mentalitatea abundenţei înseamnă să te simţi iubit şi vrednic şi valoros chiar în clipa asta. Acum poate că te simţi astfel, dar dacă sună telefonul şi afli că tocmai ai pierdut o groază de bani sau că soţia te părăseşte, cât de valoros te simţi? Este paharul pe jumătate gol sau pe jumătate plin? Numai simplul fapt că-ţi recunoşti mentalitatea bazată pe frică înseamnă un pas mare către transformarea ei.
    Onestitatea emoţională este esenţială pentru creşterea spirituală.
    Nu te poţi forţa să gândeşti pozitiv, dar îţi poţi recunoaşte negativitatea. A-ţi recunoaşte negativitatea este un act al iubirii, este un gest al speranţei. El spune: „Văd ce se întâmplă şi ştiu că există o cale mai bună. Ştiu că pot face o altă alegere.” A-ţi oferi altă alegere este lucrarea mântuirii individuale. Iertarea trecutului şi desprinderea de el pregătesc scena pentru o alegere diferită. Indiferent de câte ori ai făcut aceeaşi greşeală, ai o nouă oportunitate de a te ierta pe tine însuţi.
    Fără iertare e imposibil să ieşi din mentalitatea lipsei. Iar ca să ierţi, trebuie să devii conştient de toate modurile în care simţi durerea.
    Trebuie să recunoşti rana. Atunci o poţi ierta. Rănile ascunse au programe ascunse care ne ţin ostatici ai trecutului. E posibil ca rănile adânci să trebuiască să fie mai întâi bandajate, dar pentru desăvârşirea procesului de vindecare, ele trebuie expuse la aer şi la soare. În toate credinţele şi presupunerile subconştiente trebuie să aducem conştientă totală.
    Lipsa este un învăţător important. Fiecare percepţie a lipsei în mediul tău ambiant reflectă un simţământ interior de nevrednicie şi lipsă de valoare personală care trebuie perfect conştientizat. Experienţa lipsei nu este Dumnezeu Care te pedepseşte. Eşti tu, cel care-ţi arăţi ţie însuţi o credinţă ce trebuie corectată. Tu ai capacitatea de a te iubi pe tine însuţi. Iar această capacitate trebuie trezită în tine pentru ca să aibă loc o creştere spirituală autentică. Înveţi să te iubeşti pe tine însuţi, observând în ce mod îţi refuzi iubirea. Şi, de multe ori, vezi cum îţi refuzi iubirea – observând cum o refuzi altora.
    Abundenţa apare în viaţa ta, nu pentru că ai învăţat pe de rost vreo incantaţie abracadabrantă, ci pentru că ai învăţat să aduci iubirea în aspectele rănite ale psihicului tău.
    Iubirea vindecă toată percepţia divizării şi a conflictului şi restaurează percepţia originară a plenitudinii, liberă de păcat şi de vină.
    Ştii că iubirea nu îţi poate fi luată, numai atunci când te-ai văzut aşa cum eşti tu cu adevărat. Iubirea îţi aparţine pentru eternitate … lipsită de formă, dar omniprezentă, necondiţionată şi totuşi răspunzând cu uşurinţă la condiţiile date.
    Ori de câte ori îţi parvin veşti ce par proaste, gândeşte-te l a aceasta: ţi-ar da oare Dumnezeu un dar îndoielnic?
    Nu te lăsa păcălit de ambalaj, ci deschide-l cu o inimă deschisă. Şi, dacă încă nu înţelegi semnificaţia darului, stai liniştit şi aşteaptă.
    Dumnezeu nu dă daruri îndoielnice. Adesea, până ce darul nu e pus în acţiune în viaţa ta, nu vei cunoaşte semnificaţia darului.
    Acest lucru poate fi frustrant, dar este inevitabil.
    Darurile lui Dumnezeu nu alimentează aşteptările ego-ului. Valoarea lor este de ordin superior. Ele te ajută să te deschizi la adevărata ta natură şi la adevăratul tău rost aici. Câteodată, ele par să închidă o uşă şi nu înţelegi de ce. Numai atunci când uşa potrivită se deschide, pricepi de ce uşa nepotrivită a fost închisă.
    Tu ai un parteneriat cu Mintea Divină. Nu încerca, te rog, să faci din abundenţă o responsabilitate care să-ţi aparţină numai ţie sau numai lui Dumnezeu. Tu ai nevoie de El şi El are nevoie de tine. Fii dispus să-ţi priveşti fricile şi sentimentele de nevrednicie şi de lipsă de valoare şi El te va ajuta să vezi scânteia divină ce sălăşluieşte în tine.
    Dacă eşti dispus să te iubeşti pe tine însuţi, vei deschide canalul prin care Iubirea lui Dumnezeu poate ajunge la tine.
    Deschide uşa ce duce la abundenţă în propria ta minte şi contemplă darurile iubirii reflectate de jur împrejurul tău.
    Şi, te rog, nu judeca valoarea acestor daruri, sau forma pe care o iau ele în viaţa ta. Căci valoarea lor este indiscutabilă, iar forma lor este prea lesne înţeleasă greşit.
Paul F

A nu refuza iubirea

    A oferi altuia iubirea de care are nevoie, întăreşte acea iubire în tine. A i-o refuza, îţi diminuează conştienta prezenţei iubirii. Când aproapele tău se poartă necorespunzător şi îţi solicită atenţia, el te dezgustă şi tu te îndepărtezi de el. La urma urmei, ştii că nu-i poţi satisface pretenţiile.
    Îndepărtându-te însă de semenul tău, tu îi refuzi iubirea. Şi, refuzându-i iubirea, ţi-o refuzi ţie însuţi.
    Aproapele tău nu vrea decât iubirea ta, dar el nu ştie cum să o cea­ră. De fapt, el este nelămurit în privinţa a ceea ce este iubirea. Aşa că va cere bani, sau sex, sau altceva. Ba încearcă să te manipuleze ca să capete ceea ce vrea.Bineînţeles că tu nu vrei să fii manipulat. Nu vrei să-i încurajezi comportamentul nepotrivit, cedând pretenţiilor sale.Dar nici nu vrei să‑l respingi. Deci, ce-i de făcut?
    Fii plin de dragoste faţă de el. Dă-i iubirea de care are realmente nevoie. Dă-i ceea ce îi poţi da – fără reţinere. Şi nu-ţi face griji că nu-i satisfaci pretenţiile.
    Cu alte cuvinte, spui „Da” la a-l iubi şi „Nu” la a fi manipulat.
    Spui „Nu”, dar nu‑l alungi din inima ta. Nu îl judeci şi nu te separi de el. Refuzi să fii o victimă sau un călău. Îi oferi iubire, ca răspuns la gândurile sale marcate de frică. Ii spui: „Nu, prietene, nu-ţi pot da ceea ce-mi ceri, dar voi găsi o cale sa te sprijin şi care ne va întări pe amân­doi. Nu te voi respinge. Nu voi pretinde că eşti mai puţin vrednic şi val­oros decât mine. Nevoia ta de iubire este la fel de importantă ca a mea, si eu o cinstesc.”
Astfel îi vorbeşte cel care iubeşte, celui iubit.
    El nu îi spune: „Voi face tot ceea ce vrei”.
    El spune: „Voi găsi o cale care să ne facă cinste amândurora.”
    Cel care iubeşte este egal celui iubit. Amândoi reprezintă expri­marea reciprocă a iubirii.
    Este important ca tu să înţelegi acest lucru. Mulţi dintre voi cre­deţi că, dacă nu spuneţi „Da” pretenţiilor celuilalt, nu acţionaţi într-un mod iubitor.Nu e adevărat. Nu spune niciodată „Da” pretenţiilor celuilalt. Asta înseamnă să nu te iubeşti pe tine însuţi.
    Fii, te rog, blând cu tine însuţi. Nu pune nevoile altuia înaintea propriilor tale nevoi. Iubirea nu are nimic de a face cu sacrificiul.Înţelege, te rog, acest lucru.
    Unii dintre voi cred că trebuie să spună „Nu” oricui pentru a se proteja de pretenţiile lor.
    Nici asta nu este adevărat. Spunând oricui „Nu”, te cramponezi de frica de apropiere. A-i ţine pe ceilalţi la distanţă, fizic sau psihologic, este o strategie a fricii. Nu are nimic de a face cu iubirea.
    Priveşte, te rog, cum îi respingi pe ceilalţi, încercând să te păstrezi pe tine, şi cum te respingi pe tine însuţi, încercând să-i păstrezi pe cei­lalţi. Ambele gesturi sunt o negare a autenticităţii şi apropierii.
    Numai persoana autentică – cea care îşi cinsteşte propriul adevăr – este capabilă de a se apropia de altcineva. Numai persoana plină de compasiune – cea care cinsteşte ade­vărul altcuiva – este capabilă de a fi pe deplin ea însăşi. Nu poţi primi, dacă nu te dai pe tine aşa cum eşti.Şi nu poţi da, dacă nu îi primeşti pe alţii aşa cum sunt.Nu capitula în faţa pretenţiilor celuilalt.Refuză să fii manipulat.
    Spune „Nu”, dacă simţi că se abuzează de tine – şi apoi iartă abu­zul. Nu te crampona de acel „Nu”.
Nu lăsa acel „Nu” rostit ca răspuns la comportamentul cuiva să devină un „Nu” la cererea sa de iubire şi sprijin.
    Iartă abuzul şi fii din nou dispus să iubeşti şi să acorzi sprijin.Exersează acest lucru şi rămâi în clipa prezentă.
    Lasă „Nu”-ul spus manipulării să devină un „Da” spus iubirii şi sprijinului. Lasă „Da”-ul spus iubirii şi sprijinului să devină un „Nu” spus manipulării.
    Cinsteşte-te pe tine însuţi şi pe ceilalţi în mod egal. Nu ataca, pen­tru că vei fi victima. Nu te apăra, pentru că vei fi cel care atacă.
    Lasă iubirea să-ţi înlocuiască toate reproşurile, resentimentele şi nemulţumirile.
    Dacă te simţi atacat, spune „Nu” atacului, dar nu contraataca. Dacă-i ataci pe alţii, dă-ţi seama de acest lucru şi îndreaptă lucrurile.
    Nu lua vina cu tine în următorul atac. Corectează lucrurile chiar în acea clipă.
    Cu cât dai mai multă iubire, cu atât vei atrage mai multă iubire.Asta, deoarece iubind, rămâi în vibraţia iubirii.
    Dăruind, rămâi în vibraţia abundenţei. Trebuie să înveţi să spui „Da” nevoii oamenilor de iubire şi sprijin. Cu cât vei acţiona mai mult în felul acesta, cu atât comportamentul lor faţă de tine va fi mai puţin motivat de frică.
    Dacă vrei să faci să dispară violenţa, nu-i înfricoşa şi mai mult pe cei înfricoşaţi. Transmite-le iubirea şi sprijinul tău.Iubirea izbăveşte.Ura condamnă.Nu-ţi vei da niciodată seama de puterea iubirii, până ce n-o vei pune în practică în viaţa ta.
    Nu-ţi alunga duşmanii din inimă, ci învaţă să-i accepţi acolo, iar ei vor înceta de a-ţi mai fi duşmani.
    Tot ceea ce vrea oricine este să fie iubit şi acceptat aşa cum este. Dă-i ceea ce vrea şi nu-i va mai fi teamă. Dă-i ceea ce vrea şi nu va mai simţi nevoia să te atace.
    E timpul să înţelegi că ceea ce îi refuzi aproapelui tău, îţi refuzi ţie însuţi. Căci el nu este separat de tine.
    Şi numai prin recunoaşterea valorii sale intrinsece e confirmată propria ta valoare.

Meditaţie: Mă simt iubit
    Când semenul tău te atacă, inţelege că el nu se simte iubit. Dacă ar simţi iubire, nu te-ar ataca. Nu reacţiona la atacul său. Găseşte o cale de a-i aminti că este iubit.
    Fă-o iarăşi şi iarăşi, iată o simplă meditaţie peripatetică:
    Într-o zi, când te simţi bine dispus, ieşi la plimbare prin jurul ca­sei şi. când vezi pe cineva care este trist sau supărat, găseşte o cale sim­plă de a-i aduce aminte că e iubit. Dăruieşte-i un zâmbet, o floare, un ba­lon, un sandwich sau o ceaşcă de cafea. Spune-i: „Asta e numai pentru tine. Te rog să ai o zi bună.”
    Altădată, când te simţi deprimat, fa acelaşi lucru. Fă-o. iarăşi şi iarăşi. Vei fi uimit de rezultate. Nu există ceva mai înălţător decât a le aminti altora şi ţie însuţi că eşti iubit.
    Ţine minte – nimeni nu poate da iubire, dacă nu se simte iubit.
    De aceea ai doar o singură responsabilitate: simte iubirea ce este prezentă în inima ta şi ajută-i pe alţii să o simtă şi ei.
    Iţi poţi imagina o lume în care fiecare persoană a înţeles că sin­gura ei responsabilitate este să dea şi să primească iubire? Acea lume, prietene, îţi este la îndemână.
    Oriunde simţi că lipseşte ceva în viaţa ta este nevoie de a aduce-acolo iubire. Ori de câte ori te gândeşti că nu primeşti destul, ai de a face cu un aspect al iubirii sau al sprijinului pe care îl refuzi altuia.
    Nu refuza iubirea şi sprijinul. Dă-le cu largheţe, ca să poţi primi iubire din abundenţă, ceea ce este dreptul tău din naştere.
    Practică această meditaţie atunci când te simţi iubit şi vezi ce se întâmplă. Fă-o atunci când te simţi atacat şi trăieşte experienţa rezulta­telor. Experimenteaz-o. Joacă-te.
    Nu deveni preocupat de forma pe care această meditaţie o poate lua. Fii doar dispus s-o practici, iar forma îşi va purta singură de grijă.
P. Ferrini

Transparenţă

    Când n-ai nimic de ascuns, lumina conştientei tale nu mai este compromisă de o ruşine secretă. Minciunile nu mai trebuie menţinute. Relaţiile nu-ţi mai sunt împovărate de planuri ascunse.
    Simplitatea şi limpezimea domnesc în viaţa ta, căci nu există amăgire. Fiecare dintre voi are la dispoziţie această limpezime chiar acum, dacă are curajul să comunice, fără ezitare, tot ceea ce gândeşte şi simte.
    Acesta este gestul încrederii tale faţă de semenul tău.
    Aceasta este acceptarea ta de a fi vizibil şi vulnerabil.
    Dacă ai o frică şi o împărtăşeşti, atunci această frică şi vina din spatele ei nu mai rămân ascunse. Dacă nutreşti un gând care îl condamnă pe altcineva, poţi să-l negi, să l maschezi sau să-l proiectezi asupra altcuiva, sau poţi să îl scoţi la iveală, să-i dai mare atenţie şi să-l vindeci.
    Iţi poţi ascunde gândurile de atac sau le poţi mărturisi.
    Ritualul mărturisirii, ca şi cele mai multe ritualuri, a încetat să mai reprezinte adevăratul scop ai confesiunii. Nu mai are nici o legătură cu a primi iertarea de la altcineva. Are însă foarte mare legătură cu a respinge cantitatea enormă de disimulare şi cu conştientizarea deplină a fricii şi a vinei.
    Cel care aude confesiunea nu este un judecător, ci un martor. El sau ea nu trebuie să poarte veşmintele sau însemnele autorităţii.
    Orice martor e potrivit, atâta timp cât înţelege că rolul său nu este să judece sau să condamne, ci doar să asculte cu compasiune.
    Nu există cineva care să nu facă greşeli. Abuzul unuia împotriva altuia, cu sau fără intenţie, e ceva la ordinea zilei. A aştepta ca toate abuzurile să înceteze e o naivitate.
    Numai cineva care nu e în contact cu vulnerabilitatea sa umană ar aspira la un ţel atât de înalt şi nefondat. Şi cum şi-ar putea accepta natura divină, cineva care nu este în stare să-şi accepte natura umană?
    Veţi face mereu greşeli şi vă îndemn să fiţi recunoscători pentru fiecare dintre ele.
    Fiecare greşeală este un dar, fiindcă îţi oferă şansa corecţiei.
    Preaslăveşte şansa de a aduce la suprafaţă tot ce este manipulare şi disimulare. Fiţi recunoscători pentru invitaţia de a sonda zonele întunecate ale minţii voastre şi de a aduce conţinutul lor în lumina examinării conştiente.
    Când îţi justifici greşelile, te agăţi de ele şi îţi impui să le aperi tot timpul. Asta îţi ia enorm de mult timp şi energie. Ba, mai mult. dacă nu eşti atent, poate deveni tema dominantă a vieţii tale.
    De ce nu ţi-ai mărturisi greşelile, ca să nu mai fii nevoit să-ţi petreci tot timpul apărându-le?
    Recunoaşte-ţi pe faţă disimularea, astfel încât limitările trecutului să nu te mai înlănţuie. Permite fiecărei greşeli să fie recunoscută in mod deschis.
    Dacă nu ai o părere bună despre aproapele tău, spune-i asta şi roagă-l să te ierte. Nu face aceasta ca să-l sui pe un piedestal, ci ca să te fereşti să cazi în groapa fără fund a urii de sine şi a disperării.
    Acesta e leacul de care ai nevoie ca să trăieşti fără frică, fără necinste şi fără vină. Prietene, ia acest medicament. Ţi l-am oferit înainte şi ţi-l ofer încă o dată.
    Caracterul dens şi apăsător al acestei lumi este rezultatul lipsei tale de curaj în a-ţi admite greşelile, este rezultatul jocului ipocrit pe care-l joci cu semenii tăi.
    Chiar crezi că e posibil să fii mai moral sau mai corect decât aproapele tău? Poţi fi, eventual, mai dibaci în a-ti ascunde greşelile.
    Acesta este un joc trist şi autoeliminator. Îţi cer să încetezi de a-l mai juca. Îţi cer să ai încredere în aproapele tău şi să fii sigur că el nu are un loc privilegiat când e vorbă de judecare, ci se află alături de tine, ca egalul tău. El nu te poate condamna, fară a se condamna pe sine.
    Spovedeşte-te ţie însuţi. Spovedeşte-te partenerului tău, şefului tău, chiar şi străinului de pe stradă. Nu fi preocupat de ceea ce gândeşte lumea. Tu transmiţi o învăţătură revoluţionară. Mărturisirea ta le permite altora să-şi privească propriile greşeli cu compasiune.
    O femeie care îşi admite greşelile este o lumină călăuzitoare pentru ceilalţi. Ea s-a lepădat de hainele întunericului. Lumina străbate prin ea, căci mintea ei este transparentă, un canal curat prin care adevărul curge fără efort. Semenii ei ştiu imediat că pot avea încredere în ea şi îi întind mâna.
    O astfel de femeie este o adevărată preoteasă. Întrucât şi-a iertat propriile păcate, ea poate extinde această iertare şi asupra altora. Autoritatea ei nu vine din exterior, ci dinăuntru. Ea a fost hirotonisită, dar nu de către o autoritate din lume. Şi, cu toate acestea, oricine vine la ea o recunoaşte, are încredere în ea şi i se spovedeşte.
    Acesta este adevărul despre spovedanie. Orice bărbat sau femeie poate fi preot.
    Nu crede în minciunile care-ţi sunt oferite în numele meu. Foloseşte-ţi bunul simţ.
    Nu vă ruşinaţi dacă v-aţi îndepărtat de religie, fiindcă nu aţi putut să acceptaţi aceste minciuni. Şi eu m-aş fi îndepărtat de o biserică ce nu oferă nimic altceva decât amăgire, exclusivitate şi vinovăţie.
    Aveţi dreptate să respingeţi învăţăturile false. Dar nu îngăduiţi ca mânia voastră la vederea ipocriziei unor oameni ai lumii îmbrăcaţi în haine preoţeşti să vă îndepărteze de relaţia voastră directă cu mine.
    Uitaţi tot ce aţi fost învăţaţi de alţii şi luaţi în considerare adevărul aflat acum în inimile voastre.
    Iată locul unde trebuie să ne întâlnim şi nu în vreo clădire fastuoasă, care îmi sfidează învăţătura şi viaţa.
    Priveşte, acum, adevărul în faţă, prietene. Nu poţi scăpa de suferinţă, având secrete faţă de mine sau faţă de semenul tău. Pentru a pune capăt suferinţei, trebuie să pui capăt tuturor formelor de amăgire din viaţa ta, iar asta se poate face numai spunând adevărul – ţie însuţi, mie şi aproapelui tău.
    Ce ai de pierdut, în afară de apăsarea şi haosul din lume? Vrei să-ţi păstrezi secretele şi să rămâi în labirint, sau vrei să le mărturiseşti şi să te eliberezi de drumurile întunecoase şi întortocheate?
    Alegerea îţi aparţine.
    Dar nu te păcăli. Nu există mântuire în tăinuire şi întuneric. Mântuirea e oferită deschis fiecăruia, în lumina adevărului. Iar în acea lumină nu poate rămâne nici o umbră a ruşinii sau a păcatului.
    la-ţi curajul de a-ţi admite greşelile, ca să le poţi ierta şi ca să te eliberezi de durere, zbatere şi amăgire. Încrede-te în aproapele tău, ca şi el să se poată încreadă în tine, într-o bună zi.
    Nu nega adevărul şi nici nu pretinde că nu l-ai auzit. Căci eu ţi l-am spus aici, în cuvinte simple, pe care le poţi înţelege.
    Restul depinde de tine, căci adevărul nu este însuşit, până când nu e pus în practică în viaţa ta.
    Fiecare dintre voi este o faţetă în nestemata cu multe faţete a Iubirii şi Graţiei lui Dumnezeu. În felul său, fiecare dintre voi are o modalitate de exprimare de o demnitate simplă. Frumuseţea unei faţete nu interferează cu splendoarea celeilalte, ba chiar i-o sporeşte, atât în amploare cât şi în intensitate. Ceea ce face ca o faţetă să strălucească este accesibil tuturor.
    Lumina care se află în mine este şi în tine. Iar eu nu sunt mai iubit de Dumnezeu decât eşti tu. Şi acesta este lucrul pe care trebuie să ajungeţi să-l cunoaşteţi în propria voastră inimă, fratele meu şi sora mea.
    Nici o învăţătură şi nici o predică, oricât de multe ar fi ele, nu te vor face să crezi asta. Iată de ce te rog să exersezi.
    Îndepărtează impurităţile judecării ce blochează limpezimea percepţiei tale.
    Îndepărtează obstacolele competiţiei, invidiei şi lăcomiei care blochează revărsarea iubirii prin inima ta.
    Mărturiseşte-ţi fricile, sentimentele tale de imperfecţiune, greşelile, resentimentele, reproşurile şi nemulţumirile tale.
    Adu întunericul gândurilor şi sentimentelor tale secrete în lumina conştientizării depline. Nu există greşeală ce nu poate fi corectată, abatere ce nu poate fi iertată.
    Aceasta este învăţătura mea. Dar nu o poţi înţelege doar prin cuvintele mele.
    Tot ceea ce am propovăduit, am şi demonstrat în viaţa mea.
    Cum aş putea, atunci, să cer mai puţin de la tine, prietene?
Paul Ferrini

Pasi pe nisip

Am avut un vis in noaptea de Craciun.
Mergeam pe o plaja iar Dumnezeu
pasea alaturi de mine,
pasii ni se imprimau pe nisip,
lasind o urma dubla:
una era a mea, cealalta a Lui.
Atunci mi-a trecut prin minte ideea
ca fiecare din pasii nostri
reprezentau o zi din viata mea.
M-am oprit ca sa privesc in urma.
Si am revazut toti pasii
care se pierdeau in departare.
Dar am observat ca in unele locuri
in loc de doua urme
nu mai era decit una singura…
Am revazut filmul vietii mele.
Ce surpriza!
Locurile in care nu se vedea
decit o singura urma
corespondeau cu zilele cele mai intunecate
ale existentei mele:
zile de neliniste si de rea-vointa,
zile de egoism sau de proasta dispozitie,
zile de incercari si de indoiala,
zile de nesuportat…
Zile in care eu fusesem de nesuportat.
Si atunci intorcindu-ma spre Domnul
am indraznit sa-i reprosez:
-Totusi ne-ai promis ca vei fi cu noi
in toate zilele!
De ce nu ti-ai tinut promisiunea?
De ce m-ai lasat singur
in cele mai grele momente din viata,
in zilele cind aveam cea mai mare nevoie
de Tine?

Iar Domnul mi-a raspuns:
-Dragul meu, zilele pentru care n-ai vazut
decit o singura urma de pasi pe nisip
sunt zilele in care te-am purtat pe brate…
Ademar Baross

In cautarea linistii

     Fiecare zi este mai desavarsita, atunci cand vine momentul de liniste. Dintr-o data, toate simturile noastre sunt atrase catre prezent, catre perfectiunea tacuta din noi si din jurul nostru. Aceasta perfectiune, aceasta clipa de frumusete face mai mult decat sa ne umple mintea, si ne atinge mai mult decat emotional. Intr-un mod inexplicabil, ni se aminteste ca avem un suflet si ca suntem iubiti…
     Aceste momente de liniste si tacere sfanta pot deveni o traire de fiecare zi, daca invatam sa fim cu ele, daca invatam sa traim in manastire, in manastirea fara ziduri. Manastirea fara ziduri recunoaste nevoia omeneasca de tacere si liniste, acea parte de viata care cuprinde in sine pacea singuratatii, unde ceea ce este sacru poate prinde radacini in suflet. Manastirea fara ziduri reprezinta dorinta omului de a-si gasi propria cale spirituala, propria divinitate, precum si divinitatea din ceilalti; de a pasi pe calea roditoare a meditatiei si a rugaciunii; de a duce o viata de simplitate si smerenie, din care poate lua nastere adevarata implinire…
     Multe glasuri din natura, din lume, din noi insine striga cu putere, incercand sa ne atraga atentia. Dar in fiecare strigat si in fiecare chemare se afla, poate, un apel general catre noi, ca sa ne intoarcem la sentimentul sacrului, sa ne intoarcem acasa – la liniste, la tacere…
     Daca viata a devenit atat de zgomotoasa, incat nu ne mai putem auzi gandurile, cum ne-am mai putea auzi chemarea sufletului? Si atunci, e oare de mirare ca atat de multi oameni gandesc si traiesc de parca nu ar avea suflet?
     Zgomotul a pus stapanire acolo unde altadata nu existau decat sunetele pure ale naturii si prezenta vietii. In loc de a asculta glasul din sinea noastra, vocea altor oameni si pe cea a naturii, ne petrecem tot mai mult timp ascultand zgomotul produs de radio, de televizor si de alte masinarii. Desi tehnologia moderna ne-a facut viata mai comoda, ea ne pune in pericol capacitatea de a ne asculta vocea interioara, de a ne auzi unul pe altul. Ne este mai usor sa manevram telecomanda si sa asistam pasivi la distractie. Ne vom pierde sau vom da uitarii bogatia vietii interioare, daca vom continua sa lasam aparatele sa ne ademeneasca cu promisiunea ca ne vor imbunatati viata. Pe masura ce ne indeamna sa cumparam mai mult si sa ratam mai bine, ele se amesteca in viata noastra si ne ingradesc fiinta, impiedicandu-ne sa gasim vreun sens in cine suntem si ce facem.
     Absenta pacii si linistii cotidiene pune la grea incercare starea psihicului uman, a familiei, a comunitatii si a planetei. Terapeutii isi aud tot timpul pacientii plangandu-se ca se simt deprimati, izolati de ei insisi si de cei din jurul lor. Cand oare vom recunoaste ca zgomotul in care traim ne-a intunecat si fragmentat lumea, ne-a rupt de noi insine?…
     In trecut domneau linistea si pacea, si toate fiintele se conformau legilor naturii. In majoritatea culturilor, oamenii care doreau sa traiasca mai aproape de liniste, fie se mutau impreuna in comunitati ca manastirile sau, pur si simplu, se refugiau in mijlocul naturii… Ei nu aveau atata nevoie de manastiri, de rezervatii naturale si de alte temple ale tacerii, pentru ca sansa de a gasi singuratatea si alinarea era aproape pretutindeni…
     Nevoia noastra de liniste se manifesta prin fiecare strigat care ramane neauzit. Tacerea este oceanul suprem, care ne primeste toate dorintele – mici si mari.Daca linistea inceteaza, inseamna ca nimeni nu asculta – si nu mai ramane decat sa se lase noaptea…
     Atunci cand ne deschidem si ne descoperim pe noi insine in tacere, ni se dezvaluie nenumaratele chipuri ale linistii. Intre lumea noastra dinauntru si cea din afara se afla linistea. Linistea este marele intermediar.Inauntrul si in jurul nostru, ca si intre viata noastra interioara si lumea exterioara, se afla o imensitate tacuta, imateriala si neexplorata.
     Oamenii care au cautat linistea cu inima si cu sufletul, cu trupul si cu mintea, s-au deschis catre lacasul unei splendide armonii. Ei au reusit sa cunoasca divinitatea tacuta, ingaduind tacerii sa ii atinga.
     Linistea ia tot ce ii oferim – de la gandurile noastre cele mai neinsemnate, pana la planurile cele mai marete, si gaseste loc pentru toate. Tacerea ne daruieste spatiul gol in care sa cream si ne invita sa simtim sprijinul ei mereu prezent…
     In fiecare zi, lumea se iveste din tacere. Intreaga viata se naste din liniste, plina de indemnuri de a ne reintoarce la sursa in care ne gasim invaluiti in perfecta si sacra tacere.
     Invitatia ,,mergi si vinde tot ce ai si urmeaza-ma” este invitatia de a ne dezbara de identitatea noastra complexa si de a ajunge la un nou legamant cu ceea ce este esential in viata, cu ceea ce da sens vietii. Indemnul adresat monahului din fiecare dintre noi ne spune sa ne concentram viata in jurul linistii, al celor invizibile, al celor necunoscute, astfel ca sa le putem afla adevarul…
     A fi intreg presupune, pentru fiecare dintre noi, singuratate si relatii pline de sens…A deveni constient de liniste, inseamna a deveni mai constient si mai intreg in toate relatiile noastre…Eforturile pe care le facem ca sa construim o adevarata relatie ne invita sa iertam nepotrivirile care ar putea exista intre noi si neplacerile care ar putea decurge de aici. Iertarea sta in miezul fiecarei manastiri – fie ea cu sau fara ziduri…
     Noi cautam minunea ce nu glasuieste, care sa ne inspire in cautarea sensului vietii. Dorim sa gasim acele locuri tacute dinlauntrul nostru, unde prezenta iubirii se poate adaposti si poate inflori in viata noastra.”
B. Davis

Previous Older Entries Next Newer Entries