SHAMANISM

Samani si Samanism
     Sub pretextul superstiţiei, omul de astăzi se lipseşte de conştiinţa sa intuitivă.
     Nu demult – de-abia de vreo douăzeci de ani – cuvintele şamanism şi şaman au trezit ecou, incă destul de vag, in spiritual publicului. Pană atunci, doar etnologii erau la curent cu aceste practici magico-religioase care sunt şi astăzi, printre riturile cunoscute şi inventariate, dintre cele mai misterioase, dintre cele mai bizare. Jn privinţa slujitorilor lor, şamanii, ei continuă să sfideze legile naturii. Şi ale ştiinţei…
     Adevăratul şamanism a luat naştere acolo unde el mai există sub forma lui cea mai autentică, adică in Asia Septentrională,mai ales la populaţiile siberiene sau altaice, cum sunt samoiezii şi tunguşii. Acest şamanism din nordul indepărtat, vechi de mai multe milenii, incă n-a putut fi studiat in intregime, deoarece regiunile unde şamanii işi exercită talentele sunt, şi astăzi, greu de explorat. In plus, climatul neospitalier care domneşte aici nu e propice turismului. Astfel incat, aici, in singurătatea ingheţată a Siberiei, s-au păstrat cel mai bine tradiţiile şamanice.
     Cu toate acestea, asemenea tradiţii lasă impresia că s-au practicai pretutindeni in lume. Riturile de cinste la populaţiile de la poli (laponi, eschimoşi, indienii din Alaska, din Nordul canadian) se apropie de riturile siberiene. Cele păstrate la indienii din America de Nord şi la triburile primitive din Indonezia şi Oceania prezintă. indeaproape, incontestabile similitudini.
Etnologii, care au preferat să nu se piardă inir-un hăţiş de diviziuni şi de subdiviziuni, au făcut din cuvantul şamanism numitorul comun al tuturor riturilor ce prezintă asemănări, mai mult sau mai puţin evidente, cu ci. E de netăgăduit faptul că leagănul şamanismului se situează in Siberia europeană sau asiatică.
     Nu-i exagerat să spunem că şamanul e un personaj excepţional, un individ enigmatic, căruia nu i se poate lipi nici o etichetă. Deoarece şamanismul nu e o religie, şamanul nu e preot. Folosindu-şi puterile magice ca să-şi ajute semenii, el nu e
nici vrăjitor, cel puţin in sensul peiorativ pe care-l dăm termenului.
     Aceste „puteri miraculoase”, atestate de călătorii şi cercetătorii care au fost martori – martori de netăgăduit -şamanul le deţine şi le pune in slujba comunităţii cand se transpune (voluntar) in stare de transă extatică. Căzut in această transă care-l rupe de lume. el călătoreşte in domeniul astral, ii vizitează pe zei şi le adresează rugămintea lui. In mijlocul grupului, rolul său ocupă un loc de prim plan. Insă sacerdoţiul lui nu e intru totul de invidiat. Relaţiile pe care le intreţine cu Celălalt Tăram nu sunt lipsite de primejdii.
     Şamanismul se bazează, intr-adevăr, pe realitatea unei lumi interzise profanului şi deschisă cu generozitate şamanului. Această capacitate de a circula in planurile supranaturale, de a intra in contact cu Supraumanul, şamanul o dobandeşte concomitent cu puterile sale miraculoase, prin suferinţă şi teroare. E supus unor probe iniţiatice atat de dure. incat, uneori, işi pierde viaţa sau minţile. EI primeşte invăţătura de la Spirite, sub formă de vise care iau o turnură dramatică. Dacă trece de piedicile iniţierii, află după aceea de la un şaman-strămoş tehnicile extazului, folosirea obiectelor magice şi secretele pe care orice şaman trebuie să le cunoască. Atunci, e in stare să-şi exercite funcţia, iar savanţilor care s-au apropiat de acest personaj curios nu le c permisă indoiala. In transă, el face dovada unor incontestabile insuşiri de clarviziune şi telepatic şi vindecă bolnavii.
     Intre viziunile pe care le aduce din domeniul astral şi imaginile ce aparţin domeniului terestru, şamanul nu face nici o diferenţă. Visul lui concurează realitatea, viziunile sale nu sunt halucinaţii.
     Ar trebui cu adevărat să ne indepărtăm de ştiinţa tradiţională, prea mult legată de fenomenele vizibile, care se repetă, pentru a incerca să inţelegem şi să acceptăm şamanismul, ştiinţă a naturii şi a sufletului, mai evoluată, mai profundă decat psihanaliza. Campul ci de acţiune c nelimitat. Cunoaşterea pe care şamanul a dobandit-o n-are nevoie să pună sufletul in formule sau ecuaţii.
     Un mare şaman e deopotrivă, un psiholog. Probele iniţiatice au lacul din ci un om puternic, cu o stabilitate psihică de ncatacat. Depăşind limitele umanului, ştie cum să transmit celorlalţi echilibrul pe care aceştia l-au pierdut şi se arată mai abil decal cel mai vestit dintre psihiatri. E capabil să ghicească gandurile celuilalt, să practice telepatia dirijand visele, sentimentele dirijand indivizii. Acolo unde nu există şaman, sufletul colectiv al tribului riscă să se descompună pentru că şi-a pierdut elementul stabilizator.
     Astăzi, şamanul siberian aminteşte tot mai mult de personajul din trecut, de clementul folcloric. Civilizaţia care n-a pătruns, pană in ultimele decenii. in mijlocul acestor regiuni ingheţate, invadează acum. odată cu tehnicile moderne. in ciuda acestei evoluţii, şamanul rămane rcceplacolul unei ştiinţe care ar merita să determine ştiinţa noastră să se intereseze de el in loc să-l dispreţuiască.
Mario Mercier