Sansara si Nirvana

Ajungand la fluviu, il ruga pe batran sa-l treaca dincolo si, odata ajunsi pe celalalt mal, coborara din barca, iar el ii spuse batranului:
– Mult bine ne faci tu noua, calugarilor si pelerinilor, pe multi dintre noi i-ai trecut fluviul. Nu cumva esti si tu, luntrasule, in cautarea caii celei drepte?
Siddhartha grai, iar ochii sai batrani zambeau.
– Se cheama ca tot o mai cauti, o, preacinstitule, cu toate ca ai ajuns la varsta asta inaintata si cu toate ca porti vesmantul calugarilor lui Gautama.
– Asa este, sunt batran, grai Govinda, dar tot n-am incetat sa caut. Nu voi inceta niciodata sa caut, se pare ca aceasta imi este menirea. Dar, dupa cate mi se pare, si tu ai cautat. Nu vrei sa-mi spui si mie macar un cuvant, preacucernice?
Siddhartha grai:
– Ce-as putea sa-ti spun eu tie, preacinstitule? Poate doar ca tu cauti prea mult? Ca din cauza cautarii nu ajungi sa gasesti nimic?
– Cum asa? intreba Govinda.
– Cand cineva cauta, zise Siddhartha, se intampla foarte lesne ca ochiul sau sa nu mai vada decat lucrul pe care il cauta, sa nu mai fie in stare sa gaseasca nimic sis a nu se mai poata lasa patruns de nimic, tocmai pentru ca nu se mai gandeste decat la ceea ce cauta, pentru ca are un tel, pentru ca e fascinate de telul acesta. A cauta inseamna sa ai un tel. A gasi inseamna sa fii liber, sa ramai deschis, sa nu ai niciun tel. Tu, preacinstitule, se pare ca esti, intr-adevar, un cautator caci, urmarindu-ti telul, nu vezi unele lucruri care se afla chiar sub nasul tau….

dsc_6656

In dimineata urmatoare, la vremea cand trebuia sa-si continue calatorie, Govinda grai, cu oarecare sovaiala, urmatoarele:
– Inainte de a-mi vedea mai departe de drum, ingaduie-mi, Siddhartha, inca o intrebare. Ai cumva invatatura? Ai credinta sau o certitudine pe care o urmezi, care te ajuta sa traiesti si sa savarsesti numai lucruri drepte?
Siddhartha grai:
– Tu stii, dragul meu, ca eu inca de pe cand eram tanar, de pe vremea cand traiam amandoi printre penitenti, in padure, ajunsesem sa nu mai am incredere nici in invataturi, nici in invatator si le intorsesem spatele. Si asa am ramas. Totusi, de atunci incoace, am avut multi invatatori. O curtezana frumoasa mi-a fost multa vreme invatatoare, un negustor bogat mi-a fost si el invatator, la fel si niste jucatori cu zarurile. Odata, invatator mi-a fost unul dintre adeptii ratacitori ai lui Buddha, care a vegheat langa mine in timp ce, in pelerinajul meu, adormisem in padure. Si de la el am avut ce invata, si lui ii sunt recunoscator. Dar cel mai mult am avut de invatat de la acest fluviu si de la predecesorul meu, luntrasul Vasudeva. Era un om foarte simplu acest Vasudeva, nu era un ganditor, dar stia ceea ce este necesar, tot atat de bine ca Gautama, era un om desavarsit, un sfant.
Govinda zise:
– Daca nu ma insel, tot iti mai place sa glumesti putin, o, Siddhartha. Te cred si stiu ca nu ai urmat niciun invatator. Dar nu ai gasit tu insuti, daca nu o invatatura, cel putin anumite ganduri, anumite iluminari care sa fie ale tale si care sa te ajute sa traiesti? Mi-ai bucura inima foarte mult daca ai vrea sa-mi spui si mie cate ceva despre toate acestea.
Siddhartha grai:
– Am avut dintotdeauna gandurile mele,da, am avut si iluminari. Uneori, pret de un ceas sau de o zi, am simtit in mine certitudinea cunoasterii la fel cum simti viata in propria inima. Am avut unele ganduri, dar mi-ar fi greu sa ti le impartasesc. Iata, draga Govinda, iata unul dintre gandurile pe care le-am aflat: intelepciunea nu poate fi impartasita. Intelepciunea pe care un intelept incearca sa o impartaseasca altora are intotdeauna un iz de nebunie.
– Nu cumva glumesti? Intreba Govinda.
– Nu glumesc. Iti spun doar ceea ce am aflat eu. Cunostintele pot fi impartasite altora, insa intelepciunea, nu. Ea poate fi descoperita, poate fi traita, te poti lasa purtat de ea, poti sa savarsesti minuni cu ajutorul ei, dar nu poti sa o spui, nici sa o propovaduiesti. Iata ce am banuit uneori inca din anii tineretii si acest lucru m-a facut sa ma despart de invatatori sis a plec mai departe. Eu, Govinda, am dat de un gand pe care il vei considera iarasi fie o gluma, fie o nebunie, dar care reprezinta gandul meu cel mai bun.El suna astfel: contrariul oricarui adevar este la fel de adevarat! Si anume: un adevar poate fi exprimat si imbracat in cuvinte numai atunci cand este unul ingust. Ingust este tot ceea ce poate fi gandit cu gandul sau exprimat in cuvinte, totul ingust, totul pe jumatate, totul ducand lipsa de intreg, de rotunjime, de unitate. Cand preaevlaviosul Gautama vorbea in predicile sale despre lume, el era nevoit sa o imparta in Sansara si Nirvana, in amagire si adevar, in suferinta si mantuire. Altfel nici nu se poate, nu exista nicio alta cale pentru cel care vrea sa propavaduiasca o invatatura. Pe cand lumea, tot ceea ce exista in jurul nostrum si in noi insine nu este niciodata ceva ingust. Un om sau o fapta nu este niciodata in intregime Sansara sau in intregime Nirvana, omul nu este niciodata in intregime sfant sau in intregime pacatos. Si pentru ca noi suntem supusi amagirii, ni se pare ca timpul ar fi ceva real. Timpul nu este real, Govinda, de mii de ori mi-am dat seama de acest lucru. Si daca timpul nu e ceva real, inseamna ca si distanta ce pare a exista intre lume si vesnicie, intre suferinta si beatitudine, intre rau si bine nu este decat o amagire.
– Cum asa? Intreba Govinda cuprins de teama.
– Asculta-ma cu atentie, dragul meu, asculta-ma cu atentie! Pacatosul acesta care sunt eu sau esti tu este un pacatos care, odata si odata, va fi din nou Brahma, va ajunge odata si odata in Nirvana si se va transforma intr-un Buddha – si acum fii atent: acest ,,odata si odata’’ nu este decat o amagire, nu este decat o pilda! Pacatosul nu se afla pe calea lui Buddha, el nu este supus evolutiei, cu toate ca gandirea noastra nu stie cum sa-si reprezinte lucrurile acestea in alt chip. Nu, ci acum, astazi, in orice pacatos salasluieste deja viitorul Buddha, tot viitorul sau este deja prezent, iar tu trebuie sa intrezaresti cu evlavie in el, in tine, in fiecare dintre noi un virtual Buddha, ascuns, aflat in devenire. Lumea, prietene Govinda, nu este imperfect sau pornita pe drumul lent al desavarsirii: nu, ea este desavarsita in orice moment, orice pacat poarta in sine germenele iertarii, toti copilasii ii poarta deja in ei pe batrani, toti sugarii poarta in ei moartea, toti muritorii poarta in ei viata vesnica. Niciun om nu are posibilitatea de a vedea cat a parcurs deja un alt om din drumul sau, intr-un hot si intr-un jucator de zaruri sta gata sa iasa la iveala un Buddha, intr-un brahman sta gata sa se iveasca un hot. Prin meditatie profunda avem posibilitatea de a anula timpul, de a vedea toata viata trecuta, prezenta si viitoare in simultaneitatea ei, iar in acest caz toate sunt bune si la locul lor, totul este desavarsit, totul este Brahman. De aceea mie mi se pare ca toate cate exista pe lume sunt bune si la locul lor, toate mi se par asa, atat moartea, cat si viata, atat pacatul, cat si dumnezeirea, atat inteligenta, cat si nebunia, toate trebuie sa fie astfel, toate nu au nevoie decat de incuviintarea mea, decat de bunavointa mea, de acordul meu plin de dragoste, iar pentru mine e bine asa, in felul acesta toate imi sunt de folos si nu-mi dauneaza niciodata. Pe pielea mea si in sufletul meu mi-a fost dat sa aflu ca am avut o mare nevoie de pacat, am avut o mare nevoie de placeri, de alergatura dupa averi, de desertaciune si am avut nevoie de disperarea cea mai rusinoasa pentru a renunta la impotrivire, pentru a invata cum sa iubesc lumea, cum sa nu o mai compar cu niciun fel de lume dorita si imaginata de mine, cu niciun fel de desavarsire inchipuita de mine, ci sa o las asa cum este ea sis a o iubesc si sa ma bucur ca-i apartin. Iata, o, Govinda cateva dintre gandurile care mi-au trecut prin minte.
Siddhartha se apleca, ridica o piatra de pe jos si o cantari in palma.
– Iata, zise el jucandu-se cu ea, aceasta este o piatra si poate ca, dupa o anumita perioada de timp, ea va fi pamant, din pamant se va transforma intr-o planta sau intr-un animal sau intr-un om. Odinioara iata ce as fi zis: ,,Piatra asta nu este decat o piatra, n-are nici o valoare si apartine lumii Maya; cum insa prin ciclul metamorfozelor ea poate de asemenea sa devina om si spirit, ii recunosc si ei insemnatatea.’’ Probabil ca asa as fi gandit odinioara. Astazi insa gandesc astfel: piatra aceasta este o piatra, ea este si animal, este si Dumnezeu, este si Buddha, iar eu o admir si o iubesc nu pentru ca, odata si odata, ar putea sa devina fie una, fie alta, ci pentru ca ea este de multa vreme si intotdeauna totul – si tocmai pentru ca este o piatra, ca imi pare acum, astazi, ca o piatra, tocmai pentru asta o iubesc, vad valoare si sens in fiecare fibra si scobitura a ei, in galbenul, in griul, in duritatea ei, in sunetul pe care il produce atunci cand o lovesc, in uscaciunea sau umiditatea suprafetei sale. Exista pietre care iti lasa impresia, cand le pipai, ca sunt ulei sau sapun, altele ca sunt Frunze, altele ca sunt nisip, asa incat fiecare are felul ei de a fi, inchinandu-se in felul ei propriu la Om, fiecare dintre ele este Brahman, dar in acelasi timp si in aceeasi masura fiecare este o piatra, uleioasa sau ca sapunul, si tocmai acest lucru imi place si mi se pare minunat si demn de a fi adorat…Dar nu ma ruga sa-ti spun mai multe despre aceste lucruri. Cuvintele nu sunt de ajutor intelesului tainic, de fiecare data totul devine putin altfel cand il rostesti, putin fals, putin nebunesc- da, si asta e foarte bine si imi place foarte mult, eu incuviintez si asta, faptul ca pentru un om este un lucru de pret si un dar al intelepciunii ceea ce altuia i se infatiseaza ca o nebunie.
Govinda il asculta in tacere.
– De ce mi-ai spus tu toate aceste lucruri despre piatra? il intreba el sovaind, dupa ce facuse o pauza.
– N-am facut-o anume. Sau poate ca am vrut sa-ti dau de inteles ca eu iubesc piatra aceasta si fluviul acesta si toate lucrurile pe care le vedem si de la care putem invata cate ceva. Pot sa iubesc o piatra, Govinda, dar si un copac sau o bucata de coaja. Toate acestea sunt lucruri, iar lucrurile pot fi indragite. Cuvintele insa, nu le pot iubi. De aceea invataturile nu inseamna nimic pentru mine, ele nu au duritate, nu au moliciune, nu au culori, nu au margini, nu au miros, nu au gust, nu au nimic altceva decat cuvinte. Poate ca tocmai lucrul acesta, poate ca tocmai cuvintele cele multe te impiedica pe tine sa-ti afli pacea. Caci si mantuirea si virtutea, si Sansara, si Nirvana nu sunt decat simple cuvinte, Govinda. Nu exista niciun lucru care sa fie Nirvana; nu exista decat cuvantul Nirvana.
Govinda grai:
– Nirvana, prietene, nu este numai un cuvant. Ea este un gand.
Siddhartha continua:
– Un gand, se prea poate.Trebuie insa sa-ti marturisesc un lucru, dragul meu: eu nu fac o prea mare deosebire intre ganduri si cuvinte. Sa-ti spun drept, nici gandurilor nu le accord o importanta prea mare. Acord mai multa importanta lucrurilor. De exemplu, aici, pe aceasta luntre, predecesorul si invatatorul meu a fost un om, un sfant, si el nu a crezut ani de-a randul in nimic altceva decat in acest fluviu. El bagase de seama ca glasul fluviului ii vorbea, de la el a invatat multe lucruri, el l-a educat si l-a invatat, i se parea ca fluviul este Dumnezeu, insa nu a stiut ani de-a randul ca orice rafala de vant, orice nor, orice pasare, orice carabus este la fel de dumnezeiesc, stiind si fiind in stare sa-l invete la fel de multe lucruri ca si fluvial pe care il adora. Dar atunci cand a plecat in paduri, sfantul acesta stia torul, stia mai multe decat mine si decat tine, si asta fara niciun invatator, fara carti, ci numai si numai pentru ca el crezuse in acest fluviu.
Govinda spuse:
– Dar cele pe care tu le numesti ,,lucruri’’, sunt ele, oare, ceva real, ceva ce tine de esente? Nu sunt numai o inselatorie a Mayei, numai o imagine si o aparenta? Piatra ta, copacul tau, fluviul tau – sunt oare toate acestea niste realitati?
– Nici acest lucru nu ma mai intereseaza prea mult, grai Siddhartha. Chiar daca lucrurile or fi doar aparente, sau nu, atunci inseamna ca si eu sunt doar o aparenta, asadar ele sunt in permanenta la fel ca mine. Asta face ca ele sa-mi fie atat de dragi si atat de demne de respect: faptul ca sunt la fel ca mine. De aceea le pot iubi. Si iata acum o invatatura de care tu vei rade: dragostea, o, Govinda, mi se pare a fi lucrul cel mai important dintre toate. A intelege lumea, a o explica, a o dispretui- aceasta este, poate, treaba marilor ganditori. Pe mine ma intereseaza insa doar putinta mea de a iubi lumea, iar nu de a o dispretui sai de a o uri, urandu-ma si pe mine insumi astfel, putinta de a o privi si de a ma privi pe mine insumi si pe toate fiintele cu dragoste si cu admiratie, si cu profund respect.
(Siddhartha – Hermann Hesse)

Imagine

Barometrele echilibrului

    Barometrele sunt semnale exterioare, prezente acolo pentru voi – voi le-ati creat – ca sa va ajute sa va intelegeti propriul echilibru.
    Echilibrul este foarte important, mai ales in Noua Energie, dar foarte multi oameni se afla in dezelechilbru, in dezechilibrul energiilor masculine si feminine, a luminii si al intunericului lor, sunt in dezechilibru in privinta abundentei si a lipsei de abundenta. Toate aceste dezechilibre la un loc, creeaza coliziuni, confuzie si un fel de paralizie spirituala.
    Acestea sunt semne din viata zilnica – barometrele propriului echilibru – si sunt un lucru bun, daca le veti acorda atentie. Va vor ajuta sa intelegeti daca sunteti in echilibru sau daca lucrurile din viata voastra va dezechilibreaza – acestea sunt indicatorii care va arata echilibrul propriu.
    Barometrele echilibrului includ toate aspectele voastre: imbracamintea, locuinta, autoturismul, toate persoanele cu care va intalniti si tot ce se intampla in viata voastra, totul va arata despre voi, este vorba despre voi, cum va oglinditi in semenii vostrii, daca sunteti in compromis, daca sunteti in nelumina, neiubire si nearmonie, absolut tot ce este cu voi puteti percepe, intelege. Atentie la barometre – va arata tot timpul adevarul despre voi si despre ceea ce va inconjoara, despre interiorul vostru si despre ce atrageti la voi, adica despre cine sunteti!
    Unul dintre barometre este autoturismul vostru. El reprezinta o extensie a voastra, un aspect al vostru. Este un metal – in principiu – insa este un aspect care functioneaza in modul Energiei Vechi, prin felul prin care este alimentat. Dar el este o extensie a voastra. Va iubiti masina? I-ati dat un nume straniu? Ati dori sa aveti o masina mai buna? Se mentine masina aproape curata, desi nu o duceti frecvent la spalatorie ca sa o spalati? Functioneaza bine cand o conduceti sau se ineaca si face zgomote?
    Astfel, daca masina voastra scoate zgomote ciudate, daca masina voastra are probleme la instalatia electrica, incat pare ca nu se poate gasi problema, daca masina consuma mai mult decat ar trebui, daca indicatorul de conbustibil deviaza brusc, daca masina trage la stanga sau la dreapta, daca stergatoarele de parbriz nu functioneaza, daca luminile clipesc ciudat, daca astfel de fenomene se petrec cu masina voastra, este momentul sa va priviti propriul echilibru. Masina reprezinta un indicator propriu minunat, in special al biologiei voastre, dar si al mintii si spiritului.
    Daca v-ati blestemat masina inainte, intrebandu-va de ce functioneaza cu dificultate, observati-va echilibrul! Masina va da un semnal ca exista ceva ce trebuie avut in vedere. Este vorba despre semnale de la motor? Este vorba despre semnale legate de frana? Toate aceste lucruri sunt foarte simbolice si va spun ceva despre voi. Masina este unul din barometrele echilibrului. Daca nu aveti masina, nu va faceti griji in aceasta privinta, barometrele echilibrului vi le-ati creat prin altele si nu prin autoturismul proprietate. Exista o infinitate de solutii, de cai, de barometre, fiecare alege dupa voia lui.
    Un alt barometru sau indicator – hainele voastre sunt un aspect al vostru la care trebuie sa va uitati, pentru echilibrarea valorii de sine, echilibrand acea parte din voi care va respecta. Felul cum arata hainele voastre, cat sunt de ingrijite, cum vi se potrivesc. Toate constituie barometru ale echilibrului din viata voastra.
    Un alt barometru al echilibrului este casa voastra. Exista partea fizica sau partea mecanica a casei. Aveti sistemul de instalatii, de incalzire, sistemul electric. Cum functioneaza acestea? Ele sunt acolo ca sa va serveasca, sa va incalzeasca sa va mentina in forma. Functioneaza bine sau nu? Le puteti blestema spunand ca este o casa veche, insa energiile se vor echilibra, ca sa va serveasca daca si voi sunteti echilibrati!
    Casa voastra sau apartamentul vostru, oriunde traiti – este un aspect foarte important. Plimbati-va putin prin ea. Ce simtiti in privinta casei voastre? Ca este un loc temporar, din care asteptati sa plecati? Este o harababura? Aveti farfurii peste tot? lucruri sparte, lucruri de care nu aveti grija? Este intunecoasa sau luminoasa? Cum este casa voastra? Casa voastra este o reflectare a voastra! Este, poate, cel mai apropiat aspect al vostru, chiar mai mult decat aspectele din vietile trecute. Voi sunteti casa voastra si ea incearca sa va spuna cand sunt lucrurile in dezelechilbru.
    Fiecare lucru care functioneaza sau ar putea sa functioneze prost in casa va spune ceva. Daca exista o problema cu instalatia, aceasta are legatura cu propria curgere. Este vorba despre instalatia voastra spirituala – este ea contractata? Este sparta? Are scurgeri? Toate aceste lucruri reprezinta barometrele propriului echilibru.
    Fiti constienti de tot ce vi se semnaleaza!
    Un alt barometru al echilibrului, poate cel mai intim dintre toate este reprezentat de animalele voastre de companie – pisici, caini, pestisori – toate animalele vostre de casa. Obsevati cum actioneaza. Se tem sau sunt capricioase? Sunt incete sau lenese? Sunt fericite? Fac multa miscare? Nu mananca? Sunt prietenoase? Sunt jucause? Animalele vostre sunt extensii ale voastre. Ele reprezinta un aspect al vostru. Sunt fiinte biologice, desigur, insa ele preiau mare parte din energia voastra. Ele sunt aici ca sa va serveasca. Priviti-le in ochi! Tineti-le in brate, atingeti-le, simtiti-le si observati-le, deoarece va spun ceva despre voi, despre propriul echilibru.
    Pe masura ce va schimbati voi, se schimba si barometrele, deci acesta este modul in care functioneaza. Este necesar sa actionati aspura voastra, nu asupra lor, a barometrelor, atunci si ele se vor schimba de la sine. Este interesant de studiat. Lucrati asupra vostra si observati cu mare atentie barometrele – ele va redau exact evolutia voastra sau modul in care evoluati, sau daca mai exista sau nu vreun dezechilibru.
    Cu adevarat este foarte interesant! Sinele vostru divin comunica in permanenta cu voi si prin barometrele echilibrului!
    Este si aceasta o cale de a afla cine sunteti, ce faceti si ce aveti!
    Dragii nostrii, electronii sunt folositi de catre oameni foarte diferit, sunt folositi pentru a le aduce fericire, pentru a le aduce bunastare sau pentru a le aduce nenorociri sau chiar moarte.

(Dumitru I.B.)

2014 in review

The WordPress.com stats helper monkeys prepared a 2014 annual report for this blog.

Here's an excerpt:

The Louvre Museum has 8.5 million visitors per year. This blog was viewed about 74,000 times in 2014. If it were an exhibit at the Louvre Museum, it would take about 3 days for that many people to see it.

Click here to see the complete report.

Sarbatori Fericite!

www.craciun-magic.ro

Imagine

Cum sa eviti hotii de fericire

     Răul înseamnă absenţa bucuriei adevărate. Vezi, această caracteristică este cea care îl face rău. Altfel, poţi spune că un tigru face rău atunci când îşi ucide prada? A ucide este în firea unui tigru, este dat de Dumnezeu. Legile naturii sunt impersonale.
    Răul vine atunci când omul are posibilitatea de a atinge bucuria interioară. Orice ne separă de acea stare divină a fiinţei este rău pentru noi, pentru că ne îndepărtează conştiinţa de ceea ce suntem cu adevărat şi de ceea ce vrem cu adevărat de la viaţă.
    De aici şi poruncile scripturale împotriva desfrâului, de exemplu, sau a mândriei. Poruncile sunt pentru binele omului, nu pentru mulţumirea lui Dumnezeu! Ele sunt atenţionări pentru cel naiv, cu privire la faptul că, deşi unele atitudini şi acţiuni la început par că te împlinesc, la capătul drumului vei găsi mereu suferinţă, nu fericire.
    Oamenii care caută fericirea trebuie să evite influenta obiceiurilor proaste ce duc la acţiuni rele. Acţiunile rele produc mai devreme sau mai târziu suferinţă.
    Repetarea câtorva acţiuni slabe produce obiceiul de a fi slab. Majoritatea oamenilor permit ca obiceiurile de slăbiciune sau eşec să îi înrobească. Te poţi salva dacă te-ai hotărât să trăieşti în mod diferit, dar această hotărâre trebuie să fie constantă până când ai succes.
    Orice ai fi făcut în trecut, aşa eşti acum. Tu eşti cel care controlează puterea acţiunilor tale din prezent, prin urmările invizibile şi secrete ale acţiunilor tale anterioare.
     Tu eşti cel care, prin legile cauzei şi efectului, guvernează acţiunile tale, comandând să fii pedepsit sau recompensat. Probabil că ai suferit îndeajuns. Este timpul acum să îţi dai drumul din închisoarea obiceiurilor tale trecute. Din moment ce tu eşti judecătorul, nicio închisoare a suferinţei, sărăciei sau ignoranţei nu te poate reţine dacă deja te-ai eliberat singur.
    Evită să vorbeşti lucruri negative. De ce să te uiţi la scursuri, când eşti înconjurat numai de frumuseţe? Mă poţi aduce în cea mai perfectă camera din lume, şi totuşi, dacă vreau, pot găsi greşeli în ea. Dar de ce aş vrea asta? De ce să nu mă bucur de frumuseţea ei?
    Dacă ne concentrăm pe partea rea, pierdem din vedere binele. Doctorii spun că milioane de bacterii groaznice trec prin corpul nostru. Dar, pentru că nu suntem conştienţi de ele, este mai puţin probabil să ne afecteze decât dacă am simţi prezenţa lor şi ne-am îngrijora. Când ne uităm îndeajuns de mult la partea negativă, preluăm în noi lucrurile negative. Atunci când ne concentrăm asupra binelui, vom prelua binele.
    Grijile sunt greu de eliminat. Scapi de unele, iar altele reapar şi încep să furnice parcă din neant. Ele parcă te sug de viaţă. Aşa cum foloseşti orice otravă ca să ucizi insectele care îţi invadează casa, aşa trebuie să foloseşti şi drogul păcii pentru a distruge gândurile şi grijile. De fiecare dată când te invadează un furnicar de griji, refuză să fii deranjat şi aşteaptă calm, căutând remediul. Înlătură grijile care apar, prin drogul puternic al păcii.
    Nu poţi cumpăra acest drog al păcii din orice farmacie. Trebuie să îl creezi în calmul practicii zilnice a concentrării. Acest drog al păcii este un compus din acizii caustici ai calmului obişnuit şi fericirii difuze, ce ucide mâhnirea. Acizii calmului şi fericirii difuze trebuie să fie pregătiţi într-un laborator de autodisciplină şi încercări constante.
    Grijile sunt amorţite de calm şi fericirea uşoară, dar sunt complet şterse de educarea constantă a păcii ferme. Grijile nu pot fi înăbuşite prin a-ţi face şi mai tare griji sau prin cursa nebunească de a le înăbuşi, dar toate grijile pot fi distruse prin obiceiul de a cultiva pacea puternică.
     Fii conştient! Mintea trebuie să fie protejată de cele patru stări psihologice care alternează: părerea de rău, fericirea falsă, indiferenţa şi o pace pasivă, decepţionantă care cuprinde eul în perioade scurte, oricând reuşeşte să le dea la o parte pe celelalte trei. Observă orice faţă şi vei putea spune dacă proprietarul ei este stăpânit de oricare dintre acestea patru. Arareori feţele oamenilor rămân calme în timp ce ei sunt stăpâniţi de aceste stări mentale instabile.
    Dacă unei persoane îi este negată dorinţa de ceva precum sănătatea sau plăcerea, suferinţa vine şi schimbă faţa acelei persoane. „Prinţul zâmbitor” este urmat de „Regele tristeţii”, cel care torturează muşchii şi distorsionează expresia.
    Ori de câte ori dorinţa unei persoane este împlinită, aceasta este în mod temporar „fericită”. Părerea de rău se naşte din dorinţele neîmplinite; „fericirea”, din cele împlinite. Părerea de rău şi fericirea falsă, ca gemenii siamezi, locuiesc şi călătoresc împreună. Ele sunt copiii dorinţei şi nu sunt niciodată foarte departe; dacă inviţi fericirea falsă, cu siguranţă va urma şi părerea de rău.
     Atunci când eul nu este lovit de părere de rău sau „fericire”, oamenii se găsesc în a treia stare: indiferenţa sau plictiseala.
    Peste aceste stări schimbătoare de regret, fericire falsă şi indiferenţă stă starea neutră de pace mentală pasivă. Este o stare scurtă de acalmie a primei stări menţionate dintre cele trei.
     Deasupra acestor patru stări ale conştiinţei este starea necondiţionată, mereu proaspătă, a Fericirii, simţită numai în meditaţie……
     Nu face din nefericire un obicei cronic, pentru că este orice, numai plăcut nu e, să fii nefericit, şi faptul de a fi fericit este o binecuvântare pentru tine şi pentru ceilalţi. Este uşor să porţi un zâmbet de argint sau să curgă dulcea fericire din vocea ta. Atunci de ce să fii ursuz şi să împărţi nefericire în jurul tău? Nu este niciodată prea târziu ca să înveţi. Eşti atât de bătrân ca şi gândurile tale cronice şi eşti atât de tânăr precum te simţi acum, în pofida vârstei tale.
    Când vine domnul Părere de Rău, nu îi da putere, recunoscându-i prezenţa. Dacă îl hrăneşti cu nectarul lacrimilor tale, el va sta. El va pătrunde în curând în tot dormitorul vieţii tale. În clipa în care vine, râde de el – asta îl va păcăli în bucuria lui. Apoi loveşte-l în stomac. Aplică pumnii, braţele şi coatele voinţei tale, şi aruncă-l afară din camera vieţii tale. Astfel vei câştiga o victorie şi fizică, şi metafizică asupra regretului.
    Omul care s-a născut dezavantajat la un anumit nivel ar trebui să reziste tentaţiei de a se bălăci în autocompătimire. A-ţi părea rău pentru tine înseamnă a-ţi dilua puterea de a trece peste asta.
     Fericirea ta individuală depinde foarte mult de a te proteja pe tine sau pe familia ta de rezultatele negative ale bârfei. Să nu vezi răul, să nu vorbeşti de rău, să nu asculţi de rău, să nu gândeşti rău, să nu simţi răul. Cei mai mulţi oameni pot vorbi despre ceilalţi ore în şir şi pot să alunece sub influenţa bârfei, ca sub o influenţă temporară a unui vin otrăvitor, intoxicant. Nu este ciudat că oamenii pot vorbi de greşelile altora ore în şir, cu un criticism caustic, uşor sau vesel, dar nu pot îndura amintirea propriilor lor greşeli?
    Data viitoare când eşti tentat să vorbeşti despre slăbiciunea morală şi mentală a altora, începe imediat să vorbeşti tare despre propria ta slăbiciune morală şi mentală, numai pentru cinci minute, să vezi cum este, dacă îţi place. Dacă nu îţi place să vorbeşti despre propriile tale greşeli, dacă te doare să faci acest lucru, ar trebui să te simţi mult mai rănit atunci când vei spune lucruri neplăcute care pot răni alţi oameni. Educă-te pe tine şi pe fiecare membru al familiei tale să se reţină în a vorbi despre alţii.
    Nu ajuţi o persoană când îi scoţi în faţă slăbiciunea. In schimb, ori o descurajezi, ori o înfurii, ori o ruşinezi, astfel încât încetează să mai încerce să fie o persoană bună. Când îi iei unei persoane simţul demnităţii, vorbind-o de rău în mod deschis, îi produci disperare.
    Când un om este deprimat, asta înseamnă că este prea conştient de propria sa slăbiciune. Prin critica distructivă tu îl împingi şi mai departe în mlaştina descurajării în care deja se îneacă. În loc de a bârfi despre acest om, ar trebui să îl tragi afară din mlaştină prin cuvinte de încurajare, de iubire. Numai atunci când cineva îţi cere ajutorul, trebuie să-i oferi sprijin spiritual şi moral. Copiilor sau persoanelor iubite şi apropiate le poţi oferi sugestiile tale prietenoase, umile, în orice clipă, înlăturându-le rezervele ce tin de delicatete sau discreţie.
     „Nu judeca şi nu vei fi judecat. Pentru că vei fi judecat chiar cu judecata pe care tu o foloseşti; iar măsura pe care o vei lua se va întoarce la tine” (Matei 7:1-2). Mult noroi trebuie să înlături din casa ta mentală. Nu te afunda în rău vorbind despre noroiul mental al altor oameni, ci ocupă-te şi eliberează-ţi propria ta viaţă de slăbiciune. Vindecă-te în tăcere de dorinţa de a critica, şi, atunci când te-ai eliberat de condamnare şi bârfă, învaţă-i pe alţii să fie mai buni prin inima ta înţelegătoare şi prin exemplul bun.
    Cuvintele rele folosite într-o izbucnire de emoţii sunt ca o conflagraţie care se împrăştie deasupra pădurii prieteniei şi arde toate plantele verzi ale comportării amabile şi ale gândurilor înţelegătoare.
    Oamenii îmbătaţi cu excitare şi obişnuiţi cu sclavia furiei sunt incendiatori emoţionali care, la cea mai mică provocare, aprind beţele de chibrit ale cuvintelor mânioase şi pun focul pe liniştea interioară a sufletelor.
    Aşa cum focurile din pădure cauzează pierderi de milioane de dolari pentru ţară, aşa şi incendiatorii emoţionali, punând foc pe fericirea unor milioane de oameni, cauzează pierderi de miliarde de dolari gândirii creative şi o mare pierdere de energie şi nervi umani.
    Pentru a fi bun, nu este necesar să fii de acord cu tot. Dacă nu eşti de acord, rămâi mereu calm şi amabil. Slăbiciunea umană este să devii furios şi să începi să ocărăşti, dar puterea divină este să ţii în frâu nervii şi cuvintele. Orice te-ar provoca, reţine-te. Prin tăcerea calmă, sau prin cuvinte amabile sincere, arată că bunătatea ta este mai puternică decât urâţenia celeilalte persoane. Înaintea luminii delicate a iertării tale, toate duşmăniile inamicilor tăi se vor topi.
     Dacă suferi de indigestia asprimii sau iritabilităţii, bea medicamentul suavităţii. Dacă te hotărăşti să te schimbi, începe prin a vorbi în cuvinte sincere, amabile celor cu care ai fost pe nedrept aspru. În primul rând, fii amabil cu rudele tale apropiate. Când poţi face asta, vei fi amabil cu toţi oamenii. Fericirea îşi are baza pe altarul înţelegerii şi al cuvintelor prieteneşti.
    Cuvintele aspre sunt criminalii nemiloşi ai prieteniilor de durată şi ai armoniei căminelor. Izgoneşte-le pentru totdeauna de pe buzele tale şi construieşte căminul asigurat contra nenorocirilor. Cuvintele sincere, frumoase sunt ca un nectar pentru sufletele însetate. Ele se cer peste tot. Cuvintele frumoase creează fericire în prieteni, duşmani, biserici, birouri şi peste tot. Oamenii se simt fericiţi când o persoană arţăgoasă părăseşte camera şi sunt veseli când apare un prieten sincer, cu vocea frumoasă…
    Gândurile de rea-credintă, tentatie sau răzbunare sunt soldaţii simţurilor care produc suferinţă. Ei vor să cucerească regatul fericirii şi să te ţină prizonierul închisorii nefericirii şi durerii. Când soldaţii gândurilor greşite se aliniază pentru a ataca pacea ta interioară, trezeşte soldaţii luminii, cinstei şi autocontrolului şi începe un atac violent.
    Adu-ţi aminte: este alegerea ta dacă vrei să-ţi conducă viaţa lăcomia, sclavia simţurilor, mânia, ura, răzbunarea şi grijile, sau dacă laşi soldaţii divini ai autocontrolului, calmului, iubirii, iertării, păcii şi armoniei să-ţi conducă regatul mental. Îndepărtează obiceiurile rebele ale simţurilor care au adus suferinţa în împărăţia păcii tale. Fii regele tău, şi lasă soldaţii bunătăţii şi ai obiceiurilor bune să conducă regatul minţii tale. Atunci fericirea va domni în tine pentru totdeauna.
    Şi ceea ce faci bun, şi ceea ce faci rău dă-i lui Dumnezeu. Bineînţeles, asta nu înseamnă că trebuie să faci în mod deliberat lucruri care sunt rele, dar, când nu te poţi abţine din cauza obiceiurilor rele prea puternice, simte cum Dumnezeu acţionează prin tine. Fă-l pe El responsabil! Lui îi place asta! Pentru că El vrea ca tu să-ti dai seama că El îti visează existenta.
    Atât timp cât te străduieşti, Dumnezeu nu te va lăsa singur niciodată!
(Paramahansa Y.)

Kyilkhor (II)

    Intreaga lume, cu toata intunecimea ei, cu haosul formelor sale, nu este altceva decat un Kyilkhor, construit inconstient. Fiintele nu-i mai afla cheia, de aceea ele au avut de pierdut. Kyilkhorul a devenit mai puternic decat ele si acum le tortureaza. Lascivitatea si jinduirile fiintelor produc imagini josnice si aceste imagini, prin puterea imaginatiei lor lipsita de control se umplu de elixirul vietii. Demonul incepe sa traiasca, devine independent si il arunca in sclavie pe creatorul sau. Kyilkhorul trebuie slujit pana la degradarea totala a trupului si trebuie slujit si dupa traversarea prin morti, in alte si alte trupuri noi, caci acest moloch al pasiunii este insatiabil. Slabiciunea si nestiinta creeaza Kyilkhorii fricii, ai bolilor si mortii, care absorb materia lasata fara paza a celor mai valoroase forte creative, pe care le intorc ca pe niste arme impotriva omului cazut in capcana.
    Daca dobandesti cheia crearii si distrugerii Kyilkhorului, ai dobandit, odata cu ea, si cheia eliberarii tale proprii si a biruirii lumii.
    Acum te las din nou singur. Vei fi numai tu. Ai cotit singur pe un drum separat. Ai creat singur. Trebuie sa revii tot singur. Toate crizele si toate solutiile finale il gasesc singur pe invatacel.
    Ai grija. Fii puternic si curajos. Fii statornic. Gandeste-te ca nu mai poti face cale intoarsa. Te afli in mijlocul oceanului misterelor. Trebuie sa ajungi la celalalt mal.
    Depinde de tine daca strabati aceasta etapa a drumului in secole, in ani sau in luni. Dar nu cumva sa iei sangele Kyilkhorului! Demonul va deveni cu adevarat terifiant atunci cand va fi invizibil. Trebuie sa-i stingi existenta cu un stilet care sa-i strapunga toate cele trei trupuri. Trebuie sa-l arzi intr-un foc care sa-l distruga in toate cele trei lumi.
    Dupa ce l-ai anihilat, la tine se vor intoarce forte mult mai puternice decat cele de care ai dispus vreodata pe calea ta terestra si aceste forte iti vor fi slugi ascultatoare…’’
    Urmara saptamani grave, inspaimantatoare. In zadar incercam sa-l desprind de la sursa puterii mele, nu reuseam sa fac aceasta operatie. Tot ce distrugeam in fiinta lui cu mari eforturi, timp de zile intregi, se refacea in cateva ore din fortele mele absorbite de el. Daca incepeam sa sper vazandu-i decaderea, acest lucru il revigora, daca imi pierdeam increderea cand il vedeam mai vioi el devenea si mai puternic. A fost o munca de Sisif. Trecura mai multe luni pana cand reusii sa raman indiferent fata de schimarile starii sale. Atunci am ramas multa vreme la acelasi nivel. Nu decadea si nu castiga. Traia ca o imagine oglindita, mecanica, se misca alaturi de mine, iar poruncile mele concentrate nu-i diminuau forta vitala.
    Rezistenta lui ma arunca in disperare si astfel fui nevoit sa lupt pe doua fronturi, impotriva pesimismului meu si impotriva creaturii dusmanoase si reticente. Stiam ca daca raman mai prejos fata de oricare dintre acesti inamici, sunt pierdut.
    Chiar si sanatatea a inceput sa ma paraseasca. Tensiunea neincetata in care traiam imi zdruncina nervii. Imi pierdui pofta de mancare si somnul. Slabii. Lumea exterioara inceta sa existe pentru mine. In focusul constientului meu se mutase Kyilkhorul, ca o idee fixa tot mai poruncitoare, tot mai detestata si mai vie. Nimic nu mai era realitate in afara de el. (…)
    Cate n-am incercat ca sa zavorasc poarta dintre mine si Kyilkhor, sa incetez a mai fi donatorul in aceasta transfuzie de sange spiritual continuu si fortat! Nimic nu era de folos, iar echilibrul greu stabilit, echilibrul indiferentei, amentinta sa se destrame. In mine, limitele erau asaltate de iritare si de o furie mognita, periculoasa. Simteam ca nu-i mai pot tine piept prea multa vreme, si ca ura ucigasa ma va coplesi, iar eu il voi ucide. Voi infige un pumnal in trupul sau cald, plin de viata, ii voi scurge sangele, chiar daca acest lucru va insemna propria mea moarte. In trupul meu slabit, prin reteaua vuiinda, tremuratoare a nervilor, indemnul descreierat, jinduitor irupea ca o dorinta de nebiruit: sa termin odata cu el! Sa-l strang de gat sau sa-l sfasii cu mainile goale. Ma amenintau panica si prabusirea totala si aceasta stare mizera a mea il hranea pe el, il facea mai increzator, mai puternic, mai plin de superioritate. Imi dadeam seama ca trebuie sa incetez lupta. Nu reuseam sa gasesc cheia cu care sa il separ de mine. Orice zagaz ridicam intre mine si el, legatura tainica prin care forta vitala circula intre noi nu se obtura.
    Stiam prea bine ce anume am de pierdut. (…) Kyilkhorul ma biruia. Dorinta lui de a porni pe propira cale, pornirile sale ucigase se implineau. Ma va ucide ca sa traisca el, iar eu, odata cu acest trup, voi pierde conditiile fructuase din castelul Grotte, ii voi pierde pe parintii mei, iar memoria mea nu va mai pastra etapele caii parcurse. Voi incepe totul de la inceput, tatonand orbeste, cu neliniste arzatoare, iar faptele Kyilkhorului vor cadea in raspunderea mea. Am evocat un monstru si eliberez il lume. Am dat materie, personalitate si nume, unui complex orb de forte, care dincoace de orice experienta, urmareste doar trairile fruste, caci inteligenta lui a ramas la mine. Nu are decat trup, o populatie de elementali, o comunitate demonica, burdusita de sange, densificate in materie, cu o vointa centrala avida catre posibilitatile planului senzual – pulsional. Dar daca nu-i dau timp sa ma ucida el, ci o fac eu, situatia mea va fi si mai rea, caci el se va instala in mine. Ma va forta sa fac tot ce vrea el, sau ma va impinge in dementa, fara ca acest lucru sa slabeasca macar putin legatura dintre noi. (…)
    – Cum ar putea ucide cineva care nu exista?! Auzi-i cu claritate, vocea distincta a celui ce medita in camera oglindita si care era alter-egolul meu. De ce afirmi si crezi ca el exista? De ce te cramponezi de o idee eronata? Ai uitat ca ceea cel face invincibil e credinta ta?! Credinta ta este elixirul lui… Retrage-ti-o si el va fi din noi materie moarta. Neaga-l !
    Se revarsa in mine o noua putere, o senzatie de eliberare si o recunostiinta nemarginita.
    Respiratia mi se elibera. Imi atintii privirea asupra Kyilkhorului intre degetele nemiloase ale caruia se zbatea trupul meu aservit.
    – Ce himera ridicola ma sugruma? Ce monstru ma ameninta, ce umbra ma face sa fug? Imi napustii eu gandurile asupra lui. Viata ta nu e decat un fum, abur si nor, din care doar imaginatia mea a alcatuit o formatiune de sine statatoare. Dar acum voi inceta aceasta joaca a umbrelor pe care o faceam cu mine insumi. Paraziti elementali, imprastiati-va! Retrag forta, caldura si materialul liant cu care v-am modelat. Revoc orice miscare din afara mea. Retrag firele cu care v-am legat. Tu nu ai nici o independenta! Nu ai sange, caci sangele meu iti da viata. Nu ai respiratie, caci in tine pulseaza respiratia mea. Nu ai nici atata vointa cat sa-ti ridici mainile, pentru ca singura vointa mea actioneaza in tine. Toate acestea ti el retrag. Ce mai ramane din tine? Materia moarta. Te-am imprumutat si acum te dau inapoi. Du-te la postamentul tau si incremeneste in pozitia pe care ti-a poruncit-o cel ce te-a creat!
(M.Szepes)

Kyilkhor (I)

    …Inaintam multumitor si in privinta experientelor si studiilor mele individuale. Ma ocupam de animarea simbolurilor. La fel ca alchimistii, si misticii orientali au scrieri magice care in scopul intelegerii si trairii procesului creatiei, predau stiinta crearii unor fiinte simbolice. Acest mister consta in imitarea Marii Creatii si, spre deosebire de aservirea oarba a omului in procreere si concepere, constituie imaculata conceptie spirituala. Lucrarea gandului care creaza Karma cu ajutorul spiritului si a vointei, densificand materie in jurul unui nucleu. Misticii orientali nu executa aceasta operatie prin proiectie si transmutatie, ci creeaza prin fortele gandului, cu ajutorul unor puncte de sprijin, diagrame, icoane, figuri de demoni. Aceasta este Prima Materia de care se folosesc ei. O astfel de diagrama este si ceea ce tibetanii numesc Kyilkhor.
    Ca sa-mi cunosc puterile si pe acest taram, eliberandu-le si biruindu-le, Saint-Germain imi daduse ca sarcina animarea unui asemenea Kyilkhor.
    La Kyilkhor avea importanta fiecare nuanta coloristica, fiecare forma si intreaga organizare a spatiului. In mijlocul diagramei sta in picioare sau sezand ideea creaturii mistice, incojurata de simbolurile care ii exprima individualitatea. Repet: aceasta este Prima Materia tibetana. Continuand analogia alchimistica: animarea diagramei corespunde operatiilor chimice, iar apoi, punerea la incercare a Kyilkhorului este egala cu a treia faza, transmutatia. Caci misticii tibetani ii incredinteaza Kyilkhorului o anumita sarcina mistica si controleaza prin indeplinirea sarcinii, prin cantitatea si calitatea prestatiei, daca ideea plantata in Kyilkhor a prins viata si in ce masura. Ca urmare a operatiunii corect executate, spiritul sau, demonul Kyilkhorului se trezeste la o viata reala si executa fara gres sarcinile care i se incredinteaza.
     Kyilkhorul meu era o statuie de lut pictata, modelata de contele St.-Germain dupa un vrajitor tibetan…
    Primul lucru pe care trebuia sa-l fac era sa-mi inving repulsia simtita fata de statuie….
    Statea fata in fata cu mine pe rogojina, in pozitie de meditatie.Trupul ii era incalzit de radiatia caldurii trupului meu, in vene ii pulsau puterile mele, dar continua sa stea tot nemiscat si mut….
    Trecura doi ani pana cand ochii Kyilkhorului se umplura de lumina si de constienta, dar trupul, bratele si picioarele incepura sa i se miste numai la sfarsitul celui de-al treilea an….
    Cu fiecarezi care trecea devenea mai mobil si mai puternic…
    Intr-o noapte…mi se parea ca cineva ma cheama pe nume..
    In luminiscenta lunii pline, langa patul meu statea Kyilkhorul, aplecandu-se spre mine cu o expresie ciudata straina.
    Nu permisei ca teama si nelinistea-cele mai teribile piedici si pericole ale praxisului sa ma biruiasca…
    Nu incepui sa ma lupt cu el cu efortul panicat al instinctului vital. Nu chemai ajutoare. L-am privit in ochi….Degetele reci incepura sa ma stranguleze…
    – Elibereaza-ma, spuse el atunci apropiindu-se mult de fata mea.
    Nu-i raspunsei. Stransoarea degetelor ceda putin iar vocea repeta cu o nuanta abia simtita de ruga:
    -Elibereaza-ma…In gradina…In lumina lunii, unde se imperecheaza animalele si se vaita in chinul voluptatii, unde scoarta groasa a ramurilor este patrunsa de muguri ascutiti…Da-mi drumul pe poarta, sa strabat drumul…trecand prin sate…in oras…printre case si oameni, printre trupuri calde, mirosuri si culori…Taie cordonul ombilical! Lasa-ma sa gust, sa incerc, sa ma cufund singur…Voi disparea din calea ta, nu vei mai auzi de mine…Elibereaza-ma si vei trai si tu.
     Nu-i raspunsei. Stransoarea degetelor slabi. Mana ii aluneca de pe mine. Se indrepta.
    Incepeam sa simt mila pentru propriile forte ale gandului meu, fixate de mine in fictiunea unei fiinte, care, devenind individualitate, incepuse sa se revolte impotriva mea si visa sa stabata cai proprii…Compatimeam partea proiectata in afara a fiintei mele care, prin aceasta slabiciune era gata acum sa ma biruie. In clipa in care fermitatea mea launtrica incepu sa cedeze, iar indoiala si remuscarea ma strabatura, Kyilkhorul se opri si se intoarse catre mine…
    -Da-mi…da-mi totul mie!…curge sangele, curge viata si caldura si lumina…in mine!…Pleaca de la tine si vine aici…Puterea! Biruinta!-cuvinte turmentate, lipsite de legatura izbucneau din el.Brusc , ridica de pe noptiera mea lampa grea de marmura si o inalta deasupra capului….
    In interiorul meu il strigai pe Magul St.-Germain care ma pusese in fata unei incercari ce ar fi putut sa-mi depaseasca puterile…
    Deschisei scrisoarea:
    ,,Ucide-l, Cornelius!…A trezi la viata un demon fara a fi in stare sa-l descompui din nou, inseamna o primejdie mai complicata, mai adanca decat moartea! Kyilkhorul pe care l-ai umplut de viata si caruia i-ai dat un nume, este o kamee care inchide in sine forte intunecate. Ai animat mumia unui cult negru dinaintea memoriei tale, pe care tu l-ai hranit candva. El este adevaratul pazitor al pragului care te duce in sanctuar, el este cel mai vechi legamant. Trebuie sa-l desfaci.
     Kyilkhorul trebuie ucis intotdeauna, altfel devine un tiran. Intelesul profund al acestui proces de cladire si demolare este Adevarul Divin: lumea este creatia ta. Tu i-ai dat viata. Invata s-o demolezi, s-o dizolvi, pentru ca sa scapi de dominatia ei! Kyilkhorul trebuie distrus si ucis chiar si daca ai dat viata unui sfant, unui Mesia, unui Dumnezeu! Pentru ca l-ai silit sa se imbrace in lut. Pentru ca ai tesut pentru el un trup din miraje si moarte.
(M.Szepes)

Previous Older Entries