Deasupra legilor destinului

    Prin Faca-se Voia Ta” nu inseamna sa stai si sa astepti ca altii sa actioneze in locul tau! Inseamna sa fii atent la semnalele pe care le primesti pentru lucrurile pe care le ai de facut! Inseamna sa nu mai fi preocupat de incercarile prin care treci plangandu-ti de mila ci la Scopul tau. Sa constientizezi ca tot ce se intampla tu ai chemat in destinul tau. Nu are sens sa dai vina pe nimeni pentru ca iti este rau, nu te simti bine sau esti neinteles. In acest moment nimeni in afara de tine nu te poate ajuta cu adevarat. Asa ca ai curajul sa iti privesti destinul in fata si sa treci peste tot ridicand experientele in Lumina! Cum ? Privindu-le cu ochii deschisi! Tu ai ales in acesta viata o serie de lectii pentru suflet si de aceea Liberul tau Arbitru este limitat. Ca sa poti fi auzit ai nevoie sa reglezi frecventa ta cu cea a Luminii… pentru a putea cere Alegerea. A venit momentul sa constientizezi viata ta, sa te trezesti, sa te ridici, sa te contii lumina si umbra deopotriva. Ceea ce mi-a adus intelepciune nu a fost lumina ci lupta continua cu umbra. Intunericul in care mi-am petrecut prima parte a vietii m-a determinat sa aleg acest drum de a ajuta pe ceilalti sa vada propria Lumina.

    Sun Tzu spunea ”pentru ati intelege dusmanul trebuie sa devii tu insuti una cu el”. In cazul tau ”dusmanul” este impulsul interior pe care nu il intelegi, care te macina si suferi. Atata timp cat vei reprima umbra vei continua sa suferi si nu vei invata nimic. Imaginea ideala pe care ai creat-o despre tine sfarseste prin a te epuiza. Asculta-ti sufletul, deschide-l, umple-l, contine-l cu Fiinta minunata care esti! Ca sa te poti contine ai nevoie sa scoti afara tot ceea ce nu iti apartine, Tot! Aleg Acum ca nimic din ceea ce nu este al meu sa nu mai continue! Renunt la teama, renunt la frica, renunt la gandurile si tiparele care nu imi apartin, renunt la tot ceea ce imi face rau, renunt la tot ce ma impiedica sa fiu fericit, renunt la toate obiceiurile care imi creaza suferinta, renunt la toate acestea cu toata fiinta mea! Aleg Acum Iubirea in sufletul meu. Aleg Acum sa ma Iert si sa ma Iubesc. Aleg Acum sa ma conectez cu miezul fiintei mele. Sunt demn de a fi iubit si de a darui Iubire. Daca Iubirea nu trece prin mine ea nu poate exista. Aleg Acum sa imi deschid inima, aleg acum sa ma deschid la puterea vindecatoare a Iubirii! Aleg sa fiu eu Matricea divina pe care Dumnezeu a creat-o!

    Destinul nu se lasa induiosat, dar el nu e niciodata crud; e just. Toate greselile pe care le-ati comis se aduna pe un platan al balantei, dar daca va decideti sa va redresati viata, tot ceea ce faceti bun va apasa pe celalalt platan. Deci, cand va veni momentul de a plati pentru greseli, gandurile, sentimentele, actiunile voastre bune intervin pentru ca plata sa fie mai mica. Aceasta inseamna, de asemenea, ca nu trebuie sa fim fatalisti spunand: “Pentru ca destinul meu e asa si asa, nu e nimic de facut, trebuie sa-l accept.” Nu. Nu uitati niciodata aceasta: destinul nu ne cere sufocarea, inabusirea spiritului. Din contra, destinul exista pentru a ne obliga sa ne trezim spiritul si sa lucram cu el, pentru a ne crea un nou destin.

    Din cauza greselilor savarsite in incarnarile precedente, omul trebuie sa sufere, conform destinului sau; hindusii spun ca e o “Karma” de platit. Dar aceasta nu semnifica ca e imposibil de a reactiona la aceasta, pentru ca cel ce nu face nimic altceva decat sa sufere, o sfarseste, intr-o zi, strivit. Din contra, trebuie sa luptam cu armele iubirii si luminii, pentru a triumfa asupra destinului si pentru a intra in ordinul Providentei. Din acest moment, nu mai exista destin pentru omul ce s-a hotarat sa traiasca in lumina. El a schimbat planul, legile nu mai sunt aceleasi, a iesit din lumea fatalitatii pentru a intra in cea a gratiei.

    Marea majoritate a oamenilor, care nu au idei prea clare despre acest subiect, folosesc cu indiferenta cuvantul destin pentru tot ce li se intampla in viata, bun sau rau. Nu, sa numim, daca vreti, “destin” consecintele ignorantei noastre, greselilor noastre, si “Providenta” consecintele luminii noastre si a tot ceea ce am facut bun. Deci, acum e clar: exista Providenta pentru cei ce traiesc in lumina si dragostea divina si exista destin pentru cei ce se incapataneaza sa ramana marginiti si rautaciosi. Acel care vrea sa iasa de sub influenta destinului trebuie sa inceapa prin a vedea clar lucrurile: sa discearna gandurile, sentimentele si faptele care-i ingreuneaza karma, si sa se straduie sa devina mai intelegator, mai pur, mai dezinteresat. Astfel el va intra in sfera Providentei unde isi creaza cu adevarat viitorul. Cu cateva exceptii, extrem de rare, nicio fiinta umana n-a venit pe pamant fara sa aiba greseli de reparat, datorii de platit. Cati Initiati, cati sfinti si profeti au suferit, de asemenea, pentru a-si repara greselile pe care le-au facut in incarnarile anterioare! Aceasta nu a impiedicat sufletul si spiritul lor sa traiasca in splendoarea divina, pentru ca munceau fara ragaz, in ciuda karmei lor, si astfel au devenit sfinti.

    Orice vi se intampla, trebuie sa va pastrati spiritul vostru intr-o regiune inatacabila. Aici trebuie sa va refugiati pentru a munci. Atunci, chiar daca karma va asalteaza, va veti simti deasupra: karma vrea sa va limiteze, voi va veti elibera; karma vrea sa va tina in intuneric, voi va veti ilumina… pentru ca in ciuda oricaror incercari voi va continuati eforturile. Da, trebuie sa cautati sa ajungeti la acel punct in care veti scapa sferei de influenta a karmei.

    Se pune acum problema de a sti daca puteti urca pana acolo, daca sunteti capabili de a va stabili in aceasta regiune care se gaseste dincolo de vanturi, vartejuri si fulgere. Tocmai despre aceasta regiune vorbea Iisus cand dadea sfatul de “a construi casa pe stanca”. Stanca este sfera spiritului in care trebuie sa ne plasam lacasul, pentru ca este singurul loc ferit de intemperii. Este de asemenea “inaltul refugiu” din Psalmul 91: planul cauzal. Pana cand nu ati atins aceasta sfera prin gandire si meditatie, veti stagna in regiunile inferioare ale planului mental si al planului astral si veti fi vulnerabili, veti ramane prada zbuciumarilor.

    Sper ca aceste cuvinte vor clarifica mai bine problema. Nu putem scapa karmei, dar putem sa o platim in diferite feluri. Este ca si in viata, cel mai des se plateste cu bani, dar sunt alte mijloace de a-ti achita datoriile: poti munci sau face un cadou sau poti face un serviciu… in plan spiritual cel mai bun mijloc de plata este de a strange aur, adica a-ti dezvolta calitati si virtuti. Dar si rugaciunea e o forma de plata, pentru ca si in rugaciune puneti aur, tot ce este mai bun din inima voastra, din sufletul si spiritul vostru. Va caiti pentru greselile voastre, promiteti sa le reparati prin fapte bune. Atunci Cerul spune: ”De vreme ce se caieste si vrea sa-si repare greseala, inseamna ca a inteles: sa-i usuram incercarile”. Pentru ca, ce doreste Cerul? Ca noi sa fim mai buni. El nu vrea sa ne striveasca, la ce i-ar servi? Dorinta sa este ca noi sa devenim mai constienti, mai intelepti; de aceea, daca noi avem capul tare, el continua sa ne trimita incercari. Dar daca vede ca noi am inteles fara sa trebuiasca sa trecem prin toate aceste incercari, ii este suficient, el nu tine sa ne nimiceasca.

    Oricare ar fi incercarile, Initiatii continua sa lucreze, continua in lumina, bine, in dragoste pentru ca au inteles esentialul. Atunci, bucurati-va pentru cunostintele din acest invatamant, bucurati-va si multumiti pentru toate aceste pietre pretioase, aceste posibilitati ce se dezvaluie in fata voastra, in fata spiritului vostru pentru o munca gigantica. Fara aceasta lumina, ce ati deveni?”
(Maestrul Omraam Aivanhov)

Protejati-va locuinta

    Dacă observăm natura, putem constata că toate creaturile caută un adăpost şi îl apără. Păsările îşi construiesc cuiburi, alte animale au gaura lor, vizuina lor, culcuşul lor, teritoriul lor, etc., şi se luptă dacă un alt animal încearcă să le ia locul. Da, vânătoarea interzisă! Inteligenţa cosmică a fost cea care a împins toate creaturile să şi rezerve un mic loc în univers pe care altele nu au dreptul de a pune mâna: ea a vrut să le asigure pacea şi liniştea pentru a aduce pe lume progenituri sau pentru a crea. E o lege.
    Fiecare fiinţă a primit deci de la natură dreptul de a poseda un domiciliu care să-i aparţină. E valabil pentru lumea vizibilă ca şi pentru lumea invizibilă. Fiecare spirit are de asemenea un loc care îi este rezervat în spaţiul infinit. Fiecare creatură spirituală ocupă un loc delimitat şi protejat de anumite vibraţii, de anumite culori sau de o chintesenţă particulară, un domeniu unde cel ce posedă vibraţii contrare nu poate veni să provoace perturbaţii.
    Acolo unde locuieşte un Iniţiat, nici un spirit rău nu are dreptul să intre. Un Iniţiat poate interzice intrarea în locuinţa sa a acestor spirite folosindu-se de simboluri, prin care le ameninţă cu acea sau acea pedeapsă dacă nu respectă interdicţiile. Astfel, mulţi amplasează o pentagramă deasupra uşii. Şi când vrea să facă o ceremonie magică, o mare muncă spirituală, când trebuie să invoce entităţile divine, un Iniţiat rezervă un loc şi îl consacră pentru a interzice intrarea spiritelor rele: el aprinde una sau mai multe lumânări, înconjură locul într un cerc, unde înscrie nume sacre, arde esenţe, şi în acest spaţiu purificat, are toate condiţiile de a lucra. Singurele care au dreptul de a intra sunt entităţile benefice, în timp ce cele malefice rămân în afară, urlând, ameninţând, şi dacă încearcă să pătrundă ele sunt fulgerate.
    Acum, veţi spune, de ce aprinde un mag lumânări sau făclii? Pentru că înainte de a întreprinde o muncă sacră, o ceremonie magică, el trebuie să cheme lumina. Lumina trebuie să prezideze totul, iar magul care trebuie să facă o ce-remonie, preotul care trebuie să spună slujba, aprinde cel puţin o lumânare pentru ca lumina să fie prezentă. Şi când lumina e prezentă, tenebrele sunt îndepărtate. Magul ştie de asemenea că focul este o uşă care se deschide lumii de sus, pentru că focul reprezintă limita între lumea fizică şi lumea eterică. Prin foc, e mai uşor să ai acces la lumea divină.
    Cât despre cei care utilizează lumânările sau făcliile pentru practicile lor de magie neagră, ei trebuie să ştie că comit un veritabil sacrilegiu. Focul, despre care mitologia povesteşte că a fost furat din Cer pentru salvarea omului, nu trebuie să fie folosit la orice. Vă spuneam chiar că, atunci când trebuie să folosiţi o lumânare, e preferabil ca mai înainte să o consacraţi unei idei sau unei entităţi celeste: Mama Divină, Tatăl Celest, Spiritul Sfânt, Sufletului universal, Arhanghelul Mihail… Flacăra acestei lumânări va forma astfel în invizibil o barieră de lumină în jurul vostru.
    În locurile unde trăiesc oameni, milioane şi miliarde de entităţi vin, pleacă, circulă, fără ca ei să şi dea seama. Deci, dacă nu faceţi nimic pentru a le împiedica, creaturile inferioare, găsind uşa deschisă, pot veni să fure sau pot comite alte stricăciuni. Iar voi nu puteţi să vă plângeţi Justiţiei divine, ea vă va răspunde: „E vina voastră, nu aţi pus o pancardă „Proprietate privată. Intrarea interzisă”, sau cel puţin o sârmă subţire, în mod simbolic”. Dacă via voastră nu e îngrădită, nu vă miraţi dacă vi se fură strugurii.
    La fel, dacă inimile voastre, sufletele voastre, spiritele voastre rămân deschise celor patru vânturi fără a fi consacrate, protejate, înconjurate de o barieră de lumină, spiritele tenebroase, indezirabilii, au tot dreptul de a intra, au dreptul de a face stricăciuni şi de a pleca luându-vă toate comorile. Nu putem să le pedepsim, propietarul trebuie să-şi ia precauţii. În acelaşi fel cum în trecut se protejau vilele şi castelele cu ajutorul zidurilor şi şanţurilor pline cu apă, la fel discipolul trebuie să ridice în jurul lui pereţi, ziduri şi fortificaţii. Voi faceţi asta? Nu, rămâneţi expuşi venirii şi plecării nepoftiţilor, şi apoi vă plângeţi că aţi fost prădat sau că vă simţiţi trist şi nefericit, epuizat. Priviţi în natură: nimeni nu are încredere, păsările, fiarele, insectele ridică în jurul lor obstacole pentru a împiedica ca cineva să le găsească şi să le captureze. De ce omul e aşa de naiv şi încrezător şi crede că nici un inamic nu îl ameninţă, şi că el va fi menajat? Desigur, în plan fizic el e apărat, da, dar în planul invizibil el aleargă spre cele mai mari pericole.
    Unii se întreabă cum se face că Dumnezeu a lăsat spiritele răului să intre la ei, de ce nu îi protejază… Ce întrebare stupidă! Dacă ei nu se protejază ei înşişi, de ce să-i protejeze Dumnezeu? Ei da, sunt reguli şi legi care trebuie cunoscute. Omul are toate puterile de a se opune, de a spune nu spiritelor tenebroase, dar dacă nu o face, nimeni nu o va face în locul său.
    Nu depinde decât de voi să faceţi ce trebuie făcut pentru a ţine la distanţă entităţile răufăcătoare şi să atrageţi spirite luminoase, spunând în fiecare zi: „Domnule Dumnezeu, Maică Divină, Sfântă Treime, Îngeri şi Arhangheli, servitori a lui Dumnezeu, servitori ai luminii, amici celeşti, toată fiinţa mea vă aparţine, veniţi să vă instalaţi, serviţi-vă de mine pentru gloria lui Dumnezeu şi pentru venirea Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ.” Iată ce trebuie să repetaţi în fiecare zi. Dacă nu o faceţi, nu vă miraţi că alţii vor fi cei care se vor instala.
    Pentru ca locuinţa voastră să fie protejată, trebuie ca voi, proprietarul, să fiţi decis să o încredinţaţi spiritelor divine; din acel moment, spiritele tenebroase ce s-au introdus fără ştirea voastră sunt obligate să o părăsească. Dar atât timp cât le toleraţi, ele continuă să abuzeze. Totul depinde de voinţa proprietarului, stăpânului casei. Decizia sa e cea care contează. Îngerii şi Arhanghelii nu au nici un drept să vină să se instaleze la noi fără consimţământul nostru, pentru că ei nu comit niciodată vreo violenţă. În timp ce alţii, care sunt născuţi sub semnul violenţei, nu ezită să se instaleze cu forţa.
    Aşa cum spiritele luminii sunt respectuoase şi aşteaptă pentru a intra ca voi să le invitaţi, tot aşa spiritele tenebrelor sunt îndrăzneţe şi fără respect. Da, ce diferenţă în atitudinea acestor două categorii de creaturi! Dar cum fiinţa umană nu e instruită, ea nu ştie cum să acţioneze şi lasă să intre diavolii, care se instalează şi se cramponează, în timp ce îngerii rămân în afară spunându-şi: „E ocupat, noi nu mai putem intra”.
    Însă dacă luaţi chiar voi decizia şi vă adresaţi entităţilor celeste pronunţând aceste cuvinte magice: „Iată, eu sunt stăpânul casei: dispuneţi de tot apartamentul, de toate piesele, sunt ale voastre”, în acel moment ele devin foarte puternice şi îndrăzneţe, se aruncă asupra celorlalţi, care o şterg.
    Vă revelez purul adevăr, şi trebuie să vă străduiţi să ajungeţi până la acest grad de conştiinţă şi în fiecare zi să pronunţaţi aceste cuvinte de consacrare: „Spirite luminoase, dispuneţi de mine, vă dau totul, sunt în serviciul vostru”. Puteţi să adăugaţi şi alte cuvinte mai poetice dacă vreţi, dar în acelaşi sens adăugând şi: „pentru realizarea Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ”. Da, nu trebuie niciodată să uităm aceste cuvinte: realizarea Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ, pentru că, dacă nu le precizaţi, toată fiinţa şi energiile voastre pot fi utilizate pentru alte realizări, pentru alte activităţi.
    Şi de ce realizarea Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ? Pentru că este sarcina pe care Iisus ne-a lăsat o când a spus: „Cereţi Împărăţia lui Dumnezeu şi Dreptatea sa”, şi mai ales în rugăciunea Domnească: „…vie Împărăţia Ta, fie Voia Ta, precum în Cer aşa şi pe pământ.” Prin aceste cuvinte Iisus a repetat şi amplificat, vrând să extindă asupra întregii lumi omeneşti, această cugetare a lui Hermes Trismegistul: „Ceea ce e jos, este ca şi ceea ce este sus”. Afirmând această corespondenţă între sus şi jos, Hermes Trismegistul a pus bazele magiei.
    Magia nu e altceva decât o comparaţie între pământ şi Cer. Iată definiţia cea mai veridică a magiei: o muncă unde se compară fără încetare pământul şi Cerul. Şi prin această comparaţie, omul înţelege ce muncă are de făcut pe pământ: să facă să vibreze pământul în armonie cu Cerul, să facă să coboare Cerul pe pământ…
    Realizarea divinului în materie, e magia divină, teurgia.
(O.M.Aivanhov)

Maestri si discipoli

    Când două fiinţe se iubesc, se produc schimbări între ele şi aura lor se nivelează. De aceea, când frecventaţi un Mare Maestru, când îl iubiţi, când comunicaţi cu el, se produc, la fel, schimbări, iar aura voastră se purifică, se întăreşte, se amplifică. Iată avantajul de a iubi fiinţe foarte elevate, foarte evoluate. Chiar atunci când iubiţi Mari Maeştri care nu sunt pe Pământ: Iisus, Buddha, Krishna, Zoroastru… se face între voi şi ei un fel de osmoză, iar voi beneficiaţi de Lumina lor. Dar dacă aveţi fericirea de a frecventa un Maestru viu, de a fi foarte aproape de aura sa, de a fi impregnat, bineînţeles, este încă şi mai bine.
    Când discipolii se concentrează asupra Maestrului lor, ei primesc emanaţiile sale de puritate şi de Lumină, dar ei, ce îi dau ei? Credeţi-mă, pentru un Maestru, nu este atât de faimoasă această afacere, deoarece în schimbul a ceea ce el dă, el nu primeşte deseori decât murdării. Dar cum el a acceptat să facă sacrificii şi a învăţat să transforme impurităţile pe care le primeşte, el suportă, nu se plânge şi, astfel, ajunge să-i ajute pe discipolii săi.
    Discipolul care face eforturi pentru a se identifica cu Maestrul său creează între Maestrul său şi el o adevărată legătură magică şi, graţie acestei legături, el începe puţin câte puţin să-i semene. Nu-i va semăna poate fizic, cu toate că este posibil – cu multă voinţă, credinţă şi timp, este posibil -, dar în interior primeşte înţelepciunea şi Lumina Maestrului său. Foarte tânăr, deja, am înţeles cât de benefic ar fi pentru mine să mă identific cu Maestrul meu. Nimeni nu m-a sfătuit, nici chiar el, este ca şi cum aş fi adus aceste cunoştinţe dintr-un trecut îndepărtat. Eu doream să intru în Spiritul său şi-mi imaginam că gândeam ca el, că simţeam ca el, că acţionam ca el. Am făcut aceasta fără a spune nimic la nimeni, nici chiar lui şi, ani după aceea, este curios, nu numai că am început să gândesc ca el, ci am început să-i semăn şi fizic. Această practică mi-a adus foarte mult. Eu simţeam că dacă, asemeni majorităţii oamenilor, mă mulţumeam să rămân ceea ce eram, nu aş fi mers foarte departe; atunci am vrut să înlocuiesc imperfecţiunile mele prin calităţile şi virtuţile tuturor marilor Maeştri, şi aceasta mi-a permis să avansez.
    Dar mergeţi să vorbiţi oamenilor să-şi înlocuiască mentalitatea lor limitată! Ei o păstrează, o protejează, se agaţă de ea şi de aceea se văd pe faţa lor urme de dezordini şi de chinuri în care sunt pe cale să trăiască. Viaţa lor nu este făcută, deci, decât din meschinării, din diviziuni, din discuţii, din jigniri inspirate de natura lor inferioară pe care nu vor să o sacrifice. De câte ori în timpul ceremoniilor focului vă spuneam: „Învăţaţi să descifraţi ceea ce se petrece în faţa voastră. Aceste ramuri din care am făcut focul sunt negre, răsucite şi priviţi ceea ce produc: ce splendoare, acest foc! Atunci de ce vă încăpăţânaţi să păstraţi toate ramurile moarte înăuntru, în loc să le sacrificaţi, pentru ca ele să se transforme în căldură şi în Lumină?” Ah, nu, cuvântul sacrificiu îi face pe oameni să tremure, le este întotdeauna frică să piardă ceva. Ei bine, nu vor avea nici căldură, nici Lumină.
    Din cauza acestei frici de a sacrifica natura lor inferioară oamenii trec pe lângă Adevărurile esenţiale care ar fi putut să-i salveze. Iar când li se vorbeşte să intre în Spiritul Instructorului lor, ei resimt aceasta ca o voinţă de a-i limita, de a le îndepărta libertatea şi puterile lor. Deloc, din contră a se identifica cu Maestrul care-i depăşeşte nu poate decât să-i ajute să le crească libertatea şi puterile. Dar, bineînţeles, cu condiţia ca să fie un Maestru care-i depăşeşte, altfel este inutil.
    Practica identificării este bazată pe cunoaşterea unei Legi fizice, Legea rezonanţei. Dacă ajungeţi să vibraţi la unison cu o făptură sau alta, nu numai că veţi cunoaşte gândurile şi sentimentele sale, dar şi calităţile sale vi se vor comunica. Astfel, veţi putea să studiaţi, să o judecaţi, să decretaţi că aşa şi pe dincolo, dar, în realitate, nu o veţi cunoaşte cu adevărat, pentru că o veţi cunoaşte din exterior. O veţi cunoaşte doar atunci când veţi vibra la unison cu ea. Deci, faptul de a se găsi pe aceeaşi lungime de undă apropie două fiinţe, pentru ca ele să poată să se cunoască. Aceasta este Iubirea; adevărata Iubire este adevărata Cunoaştere, pentru că adevărata Iubire nu este nimic altceva decât o fuziune.
    Pentru a deveni ca Maestrul său, discipolul trebuie să ajungă să introducă în el aceleaşi vibraţii. Da, este o problemă de vibraţii. Iar el poate să devină chiar mai mare decât Maestrul său; aceasta depinde de iubirea sa. Întotdeauna, cel care are cea mai mare iubire devine cel mai mare. Având cunoaşterea, forţa, evident ajută la ceva; dar nu cu cunoaşterea şi cu forţa se va merge departe. Pe când cu iubirea, mergeţi până la infinit! Iubirea vă face să alergaţi, încât nu vă mai opriţi… Da, iubirea aceasta este: a vă lua picioarele la spinare. Iubirea care vă lasă să stagnaţi nu este o adevărată Iubire.
    Exista odată într-un ţinut îndepărtat un tânăr băiat care era de o forţă excepţională şi care a decis să pună această forţă în serviciul omului cel mai puternic de pe Pământ. Astfel, el a mers să se pună în serviciul regelui ţării vecine care l-a luat în escorta sa personală. Într-o zi, în care regele şi suita sa traversau o pădure, au fost avertizaţi că se găseau în apropiere de un loc bântuit de Diavol, iar regele a dat ordinul de întoarcere. „Oh! şi-a spus băiatul, dar atunci, nu acest rege este cel mai puternic, din moment ce-i este teamă de cineva care se numeşte Diavol!…” L-a părăsit şi a plecat în căutarea Diavolului pentru a se pune în serviciul său.
    Într-o seară, el a observat o întreagă trupă sinistră de călăreţi negri. „Pe cine cauţi?” a întrebat şeful. „Il caut pe diavol.” „Eu sunt, ce vrei?” „.Am fost în serviciul cel mai puternic rege de pe Pământ, dar am văzut într-o zi că îi era fiică de tine. Tu eşti, deci, mai puternic decât el şi de acum înainte vreau să te servesc”. Bine, este bine, vino cu noi.” Şi el l-a urmat pe Diavol… Într-o zi a remarcat că trupa evita un loc unde se găseau cruci şi a întrebat ce erau aceste cruci pe care trebuiau să le evite. Istoria nu spune ce explicaţii exacte i-a dat Diavolul referitor la Iisus, dar tânărul om a înţeles că el trebuia să fie încă mai puternic decât Diavolul, din moment ce-i producea frică, şi s-a decis să meargă să-l servească. A căutat mult timp, mult timp, fără a putea să-l găsească. S-a angajat atunci ca luntraş la malul unui râu şi era atât de puternic şi de mare că transporta călătorii pe umerii săi de la un mal la altul sprijinindu-se pe un baston lung.
    Într-o noapte, când era în mica sa cabană, a izbucnit o furtună teribilă: fulgere, trăsnete… Un adevărat potop! Cum el nu dormea, a auzit deodată un copii care plângea. Mirat, a ieşit şi, în obscuritate, a observat un copil mic. „Dar, micuţul meu, ce faci tu aici pe o asemenea vreme?” . „Aş vrea să traversez râul, dar nu pot, sunt prea mic!”. „Nu mai plânge, te voi duce eu.” L-a luat pe umărul său şi a intrat în râu… Dar apele erau crescute atât de sus şi curentul era atât de violent încât avansa cu foarte multă greutate şi, mai ales el, simţea că acest mic copil pe umerii săi devenea din ce in ce mai greu… „Dar, copilul meu, de ce eşti tu aşa de greu?” l-a întrebat luntraşul. „Cântăreşti tot atât cât şi Pământul!”. „Oh, răspunde copilul, eu sunt mai greu decât Pământul, eu sunt Iisus pe care tu vroiai să-L serveşti. Începând de astăzi te vei numi Cristoforos, purtător al lui Hristos”. Iată legenda Sfântului Cristofor.
    Dacă, asemeni lui Cristoforos, discipolul părăseşte un Maestru slab şi temător pentru un Maestru puternic şi fără frică, cine poate să i-o reproşeze? Dacă el vrea să servească cel mai tare Maestru, cu ce este el vinovat? Iar Maestrul cel mai mare, cel mai puternic, este Soarele. Faţă de el, ceilalţi sunt slabi, bolnăvicioşi, şovăitori. Singurul care rezistă la toate furtunile, este Soarele. El este, deci, cel mai puternic, la el trebuie să mergeţi şi să-i serviţi şi lângă el trebuie să vă instruiţi. Da, dar oamenii care n-au primit Ştiinţa iniţiatică, nu ajung încă să vadă lucrurile în asemenea mod. Deja când li se vorbeşte să vibreze la unison cu Spiritul şi sufletul Maestrului lor, ei nu pot să înţeleagă. Deci, cu atât mai mult când este vorba de Soare.
    Adevărata magie pentru discipol este, deci, de a putea să se identifice cu Maestrul său pentru a atinge ceea ce există în sufletul, în inima, în inteligenţa, în voinţa Maestrului său şi ca toate aceste comori să se verse în el. Deoarece un Maestru nu este aşa de egoist şi avar el vrea să vă dea în profunzime. Şi chiar dacă el vede că unul din discipolii săi îl depăşeşte, el este mândru. El spune: „Este copilul meu. Este mai inteligent decât mine, este mai bun decât mine, este mai puternic decât mine; cu atât mai bine, eu sunt tatăl său.” Şi el este mândru. Un tată care este furios că fiul său îl depăşeşte nu este un adevărat tată. Iar dacă un Maestru este furios că un discipol a ajuns să-l depăşească, dacă el este gelos, dacă începe să-i joace feste, să-l chinuie, înseamnă că nu a ajuns încă la gradul superior de dezinteres care este cea mai mare calitate a unui Maestru. Şi este adevărat că există Maeştri pe care gelozia nu i-a părăsit încă.
    Nu i se poate reproşa unui discipol că vrea să-l depăşească pe Maestrul său. Dacă Dumnezeu v-a dat calităţi, cine vă poate împiedica să le dezvoltaţi? Punctul de sosire, idealul de ajuns, nu este nici tatăl vostru, nici mama voastră, nici Maestrul vostru, ci Dumnezeu Însuşi. Un Maestru este o etapă, un mijloc, o poartă, un educator, un tată, pentru un anumit timp, dar nu se spune nicăieri că voi trebuie să vă opriţi şi să faceţi rădăcini lângă Maestrul vostru. Se spune doar că prin Maestrul vostru voi trebuie să mergeţi spre Dumnezeu. Unde veţi găsi o idee mai înţeleptă, mai veridică? Dacă vă confecţionaţi idei proprii, asta nu mă priveşte; eu, eu vă dau totdeauna Ideile cele mai veridice, cele mai luminoase, cele mai divine.
    Un Maestru este ca un tată sau ca o mamă care vă educă, dar nu trebuie să rămâneţi mereu lângă tatăl sau lângă mama voastră: trebuie să mergeţi spre Dumnezeu. Acum, dacă Maestrul vostru a ajuns până la Dumnezeu, veţi fi cu el lângă Dumnezeu şi va fi încă mai bine. Altfel, nu puteţi rămâne etern lângă Maestrul vostru. Da, altfel, un Maestru nu rămâne pe loc, el evoluează rapid; atunci veţi merge cu el chiar va trebui să fugiţi! El merge spre Dumnezeu, nu rămâne lângă voi şi trebuie să fugiţi împreună cu el pentru a merge lângă Dumnezeu. De ce? Pentru că punctul de sosire al tuturor făpturilor este Dumnezeu… Şi punctul de plecare?Este tot Dumnezeu.
    Veţi spune: „Dar tatăl meu? Dar mama mea?”. Ei au fost ca nişte antreprenori, ei au fabricat corpurile voastre, casa voastră: o cabană sau un templu, depinde. „Dar eu vreau ca ei să fie cu mine!”. Ei bine, încercaţi să-i antrenaţi în cursa voastră!
(O. M. Aivanhov)

Un transformator al energiei sexuale: Idealul Inalt

    Am fost des întrebat des dacă e preferabil să trăieşti în castitate sau, din contră, de a avea relaţii sexuale. În realitate, nu aşa trebuia pusă întrebarea; e imposibil de a spune într-un fel general ce este bun şi ce este rău… Totul depinde de persoană. A trăi în castitate, în abstinenţă, poate să dea rezultate foarte proaste, dar de asemenea rezultate foarte bune. Abstinenţa poate să-i facă pe unii isterici, nervoşi, bolnavi şi pe alţii puternici, echilibraţi, şi să le priască. A da frâu liber instinctului sexual le poate face bine la unii şi le poate face rău la alţii. Nu trebuie să clasăm lucrurile spunând: “Acesta e bun… acesta e rău.” Binele şi răul depind de un alt factor: cum utilizăm forţele, cum le dirijăm. Nimic nu este nici bun nici rău, dar devine bun sau rău.
    Problema este de a şti de la început care e idealul vostru, ce vreţi să deveniţi. Dacă vreţi să faceţi mari descoperiri în lumea spirituală, evident, sunteţi obligaţi să micşoraţi numărul anumitor plăceri sau chiar de a renunţa complet învăţând să vă sublimaţi forţa sexuală. Dar dacă nu aveţi acest înalt ideal, e o prostie a te reţine, a fi cast, a fi virgin, şi chiar puteţi să vă îmbolnăviţi pentru că eforturile voastre nu servesc la nimic. Nu e înţelept ca în acest domeniu să dai aceleaşi sfaturi şi aceleaşi reguli la toţi.
    Vine cineva să mă vadă şi îmi spune: “Maestre, nu cred că e bine pentru mine să mă căsătoresc şi să am copii pentru că vreau să merg pe calea spiritualităţii.” Şi când mă uit la constituţia sa, structura sa, îi răspund: “Nu, e mai bine pentru d-voastră să vă căsătoriţi, altfel va fi înspăimântător, veţi fi nefericit şi toţi ceilalţi vor fi indispuşi.” Şi altul care vrea să se căsătorească, se întâmplă câteodată să-i spun: “Căsătoriţi-vă dacă vreţi, dar trebuie să ştiţi că nu sunteţi construit pentru căsătorie şi că veţi suferi.” Mulţi băieţi şi fete nu se cunosc şi nu ştiu ce trebuie să facă. Fiecare vine pe pământ cu un program de îndeplinit. Nu este el cel care poate să decidă asupra tendinţelor şi instinctelor sale.
    Explicaţi, de exemplu, unei pisici că trebuie să devină vegetariană şi că nu mai trebuie să mai prindă şoareci, ea vă va asculta şi va face: “Miau” adică: de acord, am înţeles, e o promisiune. Dar în timp ce îi predicaţi, iată că aude un mic zgomot: e un şoarece care chiţăie… Imediat pisică vă părăseşte, dar fără nici o remuşcare, pentru a se arunca asupra şoarecelui. Poate v-a ascultat atenţionarea, poate v-a făcut o promisiune… Acum, revine, lingându-se pe bot, şi mai spune: “Miau”, adică: e peste puterile mele (da, traducere literară!) nu pot să-mi schimb natura de pisică de la o zi la alta. Deci, cât sunt încă pisică, voi mânca şoareci.
    Acum, acestea nu înseamnă că nu trebuie să faceţi eforturi pentru a sublima forţa sexuală. Numai că, v-am explicat deja, nu veţi putea lupta contra ei; dacă încercaţi, ea vă va zdrobi. Deci, iată cum trebuie să faceţi: trebuie să aveţi un asociat foarte puternic căruia să-i trimiteţi această forţă, şi el, graţie ştiinţei sale alchimice, reuşeşte să o transforme în sănătate, frumuseţe, în lumină, în dragoste divină. Acest asociat este un înalt ideal, o idee fundamentală cu care trăiţi, pe care o nutriţi, care vă hrăneşte şi ea va transforma această energie, nu voi. De aceea, cel care nu are un ideal spiritual nu va reuşi niciodată, şi aceluia nu putem să-i dăm decât acest sfat: găseşte repede pe cineva şi căsătoreşte-te, dacă nu, vei fi un pericol public, vei plictisi pe toată lumea.
    Vedeţi, nu vă îndrum în aventuri incerte, ci vă prezint foarte clar problema. Dacă nu aveţi dorinţa de a deveni o fiinţă magnifică, un conductor al luminii, un binefăcător al umanităţii, niciodată nu veţi ajunge să sugrumaţi această forţă; atunci, da-ţi-i o finalitate, căsătoriţi-vă, faceţi copii. Dar dacă aveţi acest înalt ideal, ar fi păcat să abandonaţi Cerul pentru a satisface un soţ sau o soţie pe care, de altfel, nu o veţi satisface niciodată, orice veţi face. Din contră, merită să faceţi efortul de a lucra pentru un ideal înalt, pentru că aceste energii îl vor alimenta, îl vor hrăni şi îl vor întări. Da, dacă la un moment dat veţi simţi un impuls sexual vă veţi concentra asupra acestui ideal, iar această energie va urca până la creier pentru a-l alimenta şi, câteva minute mai târziu veţi fi liber, veţi avea victoria.
    De câte ori v-am vorbit de importanţa faptului de a avea un înalt ideal! Ei bine, iată astăzi încă o aplicaţie neaşteptată în domeniul sexual. Faceţi să conveargă toate energiile spre o idee sublimă şi nu numai spre plăcere: ele vă vor servi şi vor contribui la realizarea acestei idei. De când vă vorbesc de înaltul ideal nu aţi înţeles ce puternic transformator de energii reprezintă. Numai că, problema este de a şti cum putem avea un înalt ideal, cum îl putem face să se nască şi cum să-l alimentăm.
    În realitate, e simplu. Vreţi să vă amelioraţi, să fiţi mai înţelept, mai strălucitor, mai pur, mai puternic?… Trebuie să vă consacraţi timp pentru a dori şi a vizualiza aceste calităţi. Vă imaginaţi că sunteţi înconjuraţi de lumină, că emanaţi dragoste pentru lumea întreagă. Puţin câte puţin imaginile acestor calităţi pe care le formaţi devin vii, ele acţionează asupra voastră, ele vă transformă pentru că ele lucrează să atragă din univers elementele potrivite pentru a vi le infuza. Desigur, e necesară multă muncă şi mult timp pentru a ajunge la un rezultat, dar când aţi obţinut acest rezultat, nu vă mai puteţi înşela: simţiţi deasupra voastră o entitate vie care vă protejează, vă instruieşte, vă purifică, vă luminează şi care, în momentele dificile vă aduce elementele de care aveţi nevoie. Trebuie mai întâi să formezi această perfecţiune, mai întâi în lumea mentală, şi apoi, mai departe, ea va coborî pentru a se concretiza în materie…
    Dragostea este preţioasă, esenţială, dar pentru a o întări, a o proteja, a o face durabilă trebuie să diminuaţi manifestările fizice. Numai că, trebuie să ştiţi că e foarte periculos să renunţaţi la o bucurie fără a o înlocui cu o altă bucurie, pentru că aceasta se reflectă dureros asupra sistemului nervos. Pentru a nu suferi reacţii negative, trebuie înlocuită o plăcere printr-o altă plăcere, mai spirituală.
    În Ştiinţa iniţiatică se spune că o renunţare nu e o privare ci o înlocuire, o transpunere într-o altă lume. Aceeaşi activitate continuă dar cu materiale mai pure, mai luminoase. Când se spune că trebuie să renunţăm, să facem sacrificii, nu e decât un fel de a vorbi. În realitate, nu trebuie să ne privăm, nu trebuie să renunţăm, ci numai să ne deplasăm, adică să facem sus ceea ce făceam jos: în loc să bem apă dintr-o mocirlă cu microbi, trebuie să bem apă dintr-o sursă pură, cristalină. A nu bea, e moartea. Un adevărat Maestru nu se privează de nimic: el mănâncă, bea, respiră, iubeşte, dar în regiuni, în stări de conştiinţă necunoscute pentru omul ordinar.
    Metoda pe care oamenii o practică în general pentru a se debarasa de dorinţa de a fuma, a bea sau de a merge cu femei (a suprima un obicei fără a-l înlocui cu altul) este extrem de periculoasă: ea îi dezaxează şi îi aruncă în vid. Lor le trebuie o compensaţie, trebuie înlocuită o dorinţă inferioară printr-o dorinţă superioară. De aceea gândiţi-vă bine de fiecare dată când vreţi să renunţaţi la o nevoie care e puternică în voi, pentru că e o decizie foarte gravă. Trebuie înlocuită această nevoie. Astfel, pentru a fi satisfăcut veţi continua să mâncaţi, să beţi, să iubiţi sau să trăiţi, dar într-o stare care nu vă expune aceloraşi pericole. Dacă nu înlocuiţi nevoile voastre, veţi sucomba.
    Dacă un Iniţiat nu va găsi bucuria, plăcerea suficient de sus, în meditaţiile sale, contemplaţiile sale, felul său de a trăi, dragostea sa pentru oameni, nu va putea învinge niciodată: pentru că Iniţiaţii sunt construiţi ca toată lumea. Numai graţie dragostei lor formidabile pentru un înalt ideal pot sublima energiile lor.
    Nu luptaţi niciodată împotriva instinctului sexual numai prin voinţa voastră. Pentru a învinge, trebuie să apelaţi la forţele celeste, adică la un înalt ideal, o dragoste formidabilă pentru perfecţiune, pentru puritate, pentru frumuseţe. Dacă nu aveţi acest înalt ideal, dacă nu iubiţi viaţa divină, viaţa perfectă, nu luptaţi contra forţei sexuale: veţi fi înfrânt. Refularea nu e o soluţie în problema sexualităţii, pentru că refularea nu e altceva decât refuzul de a da forţei sexuale o ieşire normală, fără a avea în cap o idee, un ideal care lucrează în planurile superioare pentru a sublima această forţă.
(O.M.Aivanhov)

Iubiti fara a astepta sa fiti iubiti

    Una din metodele tantrismului este de a învăţa să iubeşti fără să aştepţi să fii iubit, pentru că atunci, sunteţi liberi şi puteţi face multe cu această libertate. Din nefericire oamenii nu ţin deloc la libertate, ei nu o caută; din contră, ei caută să se înlănţuie, libertatea îi apasă, îi necăjeşte, nu ştiu ce să facă cu ea. În timp ce cu constrângerea, loviturile chiar, acolo cel puţin există de ce să te ocupi… Da, suferind, plângând… Numai marii Maeştri au rezolvat problema: ei nu se preocupă să ştie dacă sunt iubiţi sau nu, ei fac ca şi soarele care trimite fără încetare dragostea sa tuturor creaturilor. Pe aceştia nu-i interesează să ştie pe cine va cădea această dragoste – pe nimeni sau pe toată lumea. Ceea ce-i interesează, este că această energie divină trece prin intermediul lor şi că se simt dilataţi, fermecaţi, inspiraţi, şi numai aceasta contează.
    Desigur, dragostea pe care o avem pentru o fiinţă produce tot timpul asupra lui anumite efecte benefice în regiunile subtile, şi a o iubi este deci un fel de a o ajuta. Dar pe de altă parte, e preferabil să nu consacri prea mult timp şi prea multe energii cuiva care nu merită. Singurul lucru important este de a iubi, şi dacă nu pe acel bărbat sau acea femeie, atunci alte persoane, lumea întreagă, pentru că sursa continuă să curgă. Spre cine curge ea, nu e important; ea nu trebuie să se oprească din curgere, asta e tot, dacă nu, nouă înşine ne facem rău: nu mai suntem inspiraţi, avem aripile tăiate. Pentru a iubi din nou nu trebuie să aşteptăm de a cădea asupra unei alte mutriţe atrăgătoare, dacă nu, aceasta este începutul sfârşitului!
    Dar pentru a înţelege ce am spus trebuie ştiut că adevărata dragoste este deasupra atracţiei sexuale şi chiar deasupra sentimentului. Adevărata dragoste este o stare de conştiinţă. Atracţia e un fenomen care nu se poate produce relativ la toate creaturile, pentru că e o chestiune de lungime de undă, de vibraţii, de fluide, ea depinde de elemente pur fizice.
    Sentimentul este deja superior atracţiei, pentru că poate fi inspirat de factori de ordin moral, intelectual, spiritual. Dar sentimentul este de asemenea variabil: o zi iubim, următoarea zi nu mai iubim. Mergeţi şi vedeţi dacă sentimentele oamenilor relativ la soţul lor, soţia lor, copiii lor, amanţii lor, amantele lor sau amicilor lor sunt stabile! În timp ce dragostea trăită ca o stare de conştiinţă este deasupra circumstanţelor şi persoanelor. Este starea unei fiinţe care s-a purificat într-atât, care şi-a dezvoltat într-atât voinţa că a reuşit să se ridice până la regiunile sublime ale dragostei divine, şi atunci orice ar face, mănâncă, se plimbă, munceşte, se întâlneşte cu alţi oameni, simte această dragoste în el şi dispune de ea pentru a ajuta toate creaturile.
    Pentru a ajunge la aceată stare de conştiinţă trebuie să învăţaţi să vă stăpâniţi, pentru ca nimic să nu se poate face în afara deciziei voastre, voinţei voastre. Vreţi să îmbrăţişaţi o fată… ei bine da, puteţi să o faceţi, dar numai când voi înşivă vă decideţi, şi nu aveţi dreptul de a vă decide înainte de a vă fi purificat în timpul a mulţi ani pentru a nu lăsa nici o urmă pe ea, dacă nu, lumea invizibilă vă va judeca şi vă va condamna. Nu aveţi dreptul să îmbrăţişaţi pe cineva, de a avea schimburi fizice cu el (ea) decât dacă aţi ajuns la acest grad de elevare la care nu îi lăsaţi decât viaţă, lumină, elemente care trebuie să continue să acţioneze asupra lui pentru binele său.
    Înţelegeţi-mă bine, cînd spun că bărbaţii trebuie să iubească toate femeile şi femeile să iubească toţi bărbaţii, aceasta nu înseamnă că ei trebuie să-şi multiplice experienţele şi că soţul trebuie să-i fie infidel soţiei şi soţia soţului. Nu, ei trebuie să fie fideli unul altuia, dar trebuie să ştie de asemenea că un singur bărbat, o singură femeie nu va putea niciodată să vă dea totul, şi că voi înşivă nu veţi putea niciodată da totul soţului sau soţiei voastre. De aceea trebuie să trăiţi împreună, lucra împreună, dar iubind lumea întreagă, surâzând lumii întregi şi lăsând şi pe altul liber să o facă. Da, doi oameni trebuie să se iubească, să fie împreună, să nu se despartă, dar trebuie să-şi lărgească concepţia despre dragoste. Astfel soţii şi soţiile vor învăţa să trăiască bucurii mai subtile.
    Dragostea va rămâne o problemă etern pusă umanităţii. Singura variaţie va rămâne în felul de a o înţelege şi de a o manifesta. În viitor, fiecare fiinţă umană va învăţa să iubească toate femeile, toţi bărbaţii, imensitatea, să-şi umple inima şi sufletul de această splendoare a Cerului: nu va mai fi loc în dragostea sa pentru nici un element egoist, personal şi limitat.
    Dragostea e o energie, un fluid, o chintesenţă care există peste tot în univers: în oceane, în râuri, pe munţi, roci, iarbă, flori, arbori, pământ, şi mai ales în soare. Dragostea este o energie cosmică de o abundenţă şi de o diversitate nemaivăzută. Dumnezeu, care e atât de generos, nu a decis niciodată ca oamenii să nu o poată găsi decât în anumite locuri ale corpului bărbatului sau femeii. Altfel ar fi fost o avariţie din partea lui. Dumnezeu este şi mai generos, şi mai larg, El a distribuit dragostea în toată natura. Ignoranţii, care o caută numai în bărbaţi şi femei nu o găsesc tot timpul, în timp ce Iniţiaţii, care o caută în spaţiu, o găsesc întotdeauna. Dar de milioane de ani oamenii s-au obişnuit să considere lucrurile altfel, şi nu par să creadă că e posibil de a trăi şi de a iubi fără să ai înfipte rădăcinile în sol.
    Eu ştiu că problema dragostei şi sexualităţii trebuie rezolvată de fiecare după natura sa. Deci, pe cei care au posibilităţi de a se perfecţiona trebuie să-i ajut, să le dau metode, dacă nu, ei se vor rătăci şi e păcat. Câţi oameni am văzut căutând ceva fără a şti ei înşişi ce caută, şi cum nimeni nu era capabil să-i lumineze, ei sfârşeau prin a se rătăci.
    Nu am negat niciodată că sunt lucruri bune în dragostea fizică. De vreme ce Inteligenţa cosmică a făcut lucrurile aşa, eu nu o voi critica. Nu, dar Inteligenţa cosmică a prevăzut de asemenea o evoluţie pentru umanitate în toate domeniile. Oamenii din epoca noastră sunt din ce în ce mai indignaţi împotriva unor anumite manifestaţii de violenţă şi de cruzime care erau considerate normale acum câteva secole; acum sunt declarate nedemne de om. Atunci, de ce să nu existe şi o evoluţie în domeniul dragostei?
    Albinele culeg nectarul şi polenul florilor din care ele prepară o hrană delectabilă, mierea. Simbolic, această muncă este cea a Iniţiaţilor sau a discipolilor avansaţi care iau de la fiinţele umane pe care le frecventează elementele cele mai pure, mai subtile pentru a face o miere care va hrăni îngerii. La fel cum albina nu mănâncă flori, Iniţiatul, în loc să mănânce oameni, cum fac majoritatea oamenilor, nu ia de la ei decât ce este mai spiritual. Graţie cunoştinţelor sale alchimice, el prepară în inima sa, în sufletul său, o chintesenţă, o hrană, un parfum delicios pe care îngerii vin să le culeagă.
    Iată ce reprezintă albina: un Iniţiat. În fiecare suflet uman, chiar şi în cele criminale, Iniţiatul găseşte elemente divine, şi din toate aceste chintesenţe produce mierea spirituală. O fiinţă care ştie să transforme, să sublimeze, să ilumineze totul, prepară mierea. E o albină, stupul e în el, el face mierea din elementele cele mai pure, cele mai subtile care se degajă din el: emanaţiile sale.
    Toate fiinţele umane sunt chemate să extragă această chintesenţă pentru a o transforma în interiorul lor. Trebuie să înveţe să o facă, şi pentru aceasta trebuie să lucreze cu intelectul, inima şi voinţa, pentru că cu aceste trei elemente putem realiza orice în alambicul interior. Iată adevărata alchimie. Marii Iniţiaţi, care sunt adevăraţi alchimişti, nu învăţau decât aceasta: cum să devii ca o albină, cum să extragi ceea ceea ce e mai bun din tot ce se găseşte în natură şi mai ales în fiinţele umane; ei îi privesc, ei le vorbesc, fiecare fiinţă umană este o floare pentru ei. Da, e minunat, şi această filozofie este scrisă în natură. Acolo au descoperit-o Iniţiaţii.
(O.M.Aivanhov)

Forta sexuala, conditia vietii pe pamant

    Putem spune că la originea diferitelor tendinţe filozofice şi religioase stă forţa sexuală, atracţia dintre sexe, şi atitudinea pe care oamenii au ales-o faţă de această forţă le determină filozofia: unii îi dau ieşire şi alţii încearcă să o suprime. În realitate există şi alte filozofii, dar pe toate, mai mult sau mai puţin, le putem încadra în una din aceste două categorii.
    Dacă nu vreţi să rămâneţi să suferiţi pe pământ, dacă vreţi să intraţi în eternitate nu trebuie să vă mai gândiţi la perpetuarea speciei pentru că aceasta crează legături care vă vor reţine pe pământ: sunteţi legat (ă) de mama (tatăl) copiilor voştri, sunteţi legat (ă) fizic de copiii voştri care sunt carne din carnea voastră, sânge din sângele vostru; şi chiar psihic aveţi legături cu ei de asemenea. De aceea filozofia budhistă învaţă că, chiar când omul pleacă pe lumea cealaltă, când se gândeşte să părăsească totul şi să se elibereze, ei bine nu, el are încă legături cu copiii lui, cu toţi părinţii săi, şi nu poate deci părăsi regiunile inferioare ale planului astral, rămâne un timp foarte aproape de oameni, şi mai ales de membrii familiei sale, pentru a-i observa, participa la viaţa lor şi chiar hrănindu-se prin intermediul lor. După această filozofie, pentru a putea fi liber nu trebuie să te căsătoreşti, nici să ai copii, pentru că aceia care au acceptat să formeze o familie pentru că numele lor să reziste timpului sunt atraşi de nume, de “firmă”, cum se spune, şi trebuie să coboare tot timpul pe pământ pentru că, jos, această familie se gândeşte la ei şi îi cheamă.
    Toate aceste legături pe care oamenii le au cu pământul îi împiedică să rămână în regiunile celeste. De aceea, aceia care voiau cu adevărat să nu mai aibă rădăcini pe pământ au devenit asceţi, pusnici. Evident, filozofia lor e adevărată pentru că ea se bazează pe cunoştinţele iniţiatice. Dar a spune că este utilă, că e adaptată epocii noastre, e o altă problemă. Se poate ca tocmai să nu convină. Iată problemele pe care trebuie să le rezolvăm.
    Forţa sexuală reţine oamenii pe pământ, dar fără să-i lumineze, fără să-i lege de regiunile sublime de sus. În timp ce înţelepciunea care a luminat anumiţi Iniţiaţi poate să-i apropie de aceste regiuni sublime dar ei nu mai doresc de loc să continue să trăiască pe pământ. Toţi cei care au vrut să suprime complet această forţă pe care Dumnezeu le-a dat-o nu se gândesc decât să moară, să abandoneze tot, pentru că numai forţa sexuală te poate face să iubeşti viaţa terestră, pentru că ea îi este principala condiţie. Nu trebuie deci să suprimaţi această forţă; toţi cei care au suprimat-o au comis cea mai mare eroare. Evident, ceea ce îi justifică este că ei doreau nirvana, dar o doreau atât de neconvinşi, atât de slab, că ne întrebăm dacă o vor obţine, pentru că pentru a obţine nirvana, dragostea ar trebui totuşi să-şi spună cuvântul.
    O fiinţă cu adevărat luminată se leagă de Cer şi în acelaşi timp economiseşte această forţă pentru a o consacra realizării Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ. Ea le va avea pe amândouă: cu cât va trăi o viaţă mai intensă, cu atât ve fuziona cu Creatorul, cu Cerul; şi cu cât mai mult va fi cu Cerul, cu atât mai mult va lucra pentru pământ. Numai această soluţie e perfectă: în acelaşi timp în care trăieşti pentru Cer, să munceşti pe pământ. Altfel viaţa nu are nici cap, nici coadă.
    Din păcate, oamenii nu au putut niciodată să înţeleagă aceasta, sunt tot timpul pe cale să aleagă una sau alta, adică ori sunt complet materialişti sau complet… nu putem spune “spiritualişti”, pentru că a vrea să mori nu aparţine spiritualităţii. În orice caz, cei care au ales să-şi suprime forţa spirituală pentru a nu se mai reîncarna în viitor, se vor încarna totuşi, şi încă de câte ori! Da, ei vor învăţa să nu o mai suprime. Cerul le va spune: “Ignoranţilor, de ce aţi dispreţuit această forţă pe care Dumnezeu a creat-o de milioane de ani cu atâta înţelepciune?” şi vor reveni pe pământ.
    Dacă faceţi un baraj pe un râu fără să prevedeţi canale de deviaţie, va veni un moment când apa va curge peste el sau îl va rupe: barajul voastru nu va împiedica apa să curgă. Aşa se va petrece şi în voi dacă veţi pune baraje energiilor care urcă în voi: tensiunile se vor acumula în subconştient şi va veni un moment când totul va fi măturat. Ei da, atunci când nu cunoaştem natura umană, alergăm înspre catastrofe. Nu trebuie să vă blocaţi energiile ci să vă pregătiţi canale pentru ca ele să irige întregul vostru pământ; aşa cum au făcut Egiptenii din trecut, care au săpat canale pentru ca apele Nilului să poată fertiliza ţara.
    Nu sunt pentru dezmăţ, dar nu sunt nici pentru puritanism. A suprima totul înseamnă a ignora motivul pentru care Dumnezeu a creat bărbatul şi femeia.
    Dar înţelegeţi-mă bine: eu n-am spus că bărbaţii şi femeile nu trebuie să-şi dăruie multă dragoste. Ei trebuie să-şi dăruie multă dragoste, dar o dragoste mai elevată, mai luminoasă. Adică în loc să se mulţumească de schimburile din planul fizic, a se excita, a se satisface şi apoi a sforăi, ei trebuie să fie conştienţi de importanţa şi chiar de valoarea sacră a actului sexual. Dar nu, toţi sunt grăbiţi, grăbiţi să se afunde în mlaştini, nu mai au timp de a reflecta.
    Plăcerea este consecinţa unui act care e mai mult sau mai puţin în armonie cu alte substanţe, alte prezenţe. Deci, dacă un act e în armonie perfectă cu lumea divină, plăcerea care decurge este lărgită şi multiplicată până la infinit. Pentru moment, simţiţi o anumită plăcere, dar ea e atât de grosieră, inferioară, şi trebuie să plătiţi aşa de scump încât nu merită efortul. Trebuie trăită plăcerea, da, dar o plăcere atât de lărgită şi subtilă încât vă revelează tot universul, care vă face luminoşi, frumoşi. expresivi, puternici şi utili!… O astfel de plăcere, da, merită osteneala, şi natura nu vă va priva de restul.
    Iată, dragii mei fraţi şi surori, nu trebuie să vă opriţi pe drum, trebuie să depăşiţi limita plăcerii, să încetaţi să stagnaţi la acest nivel prea de jos: trebuie să urcaţi, să răzbateţi prin nori până la soare, la lumină. Nu rămâneţi sub nori: puneţi în toate acţiunile voastre un scop luminos. Orice aţi face, fie că mâncaţi, vă plimbaţi sau îmbrăţişaţi pe cineva, să aveţi ca scop lumina. Nu faceţi nimc doar pentru plăcerea voastră. Omenirea e în degringoladă chiar pentru că se lasă ghidată de plăcere. Îmi veţi spune: “Dar dacă nu vom mai avea plăcerea de a face diverse lucruri, aceata nu mai are nici un sens!” Ba da, pentru că toate merg împreună: dacă lumina şi căldura sunt acolo, adică inteligenţa şi dragostea, plăcerea va fi obligatoriu şi ea. Numai calitatea plăcerii se schimbă, natura sa, intensitatea sa. Deci, meditaţi, reflectaţi şi nu uitaţi niciodată că dragostea voastră trebuie să vă aducă până la lumină.
(O.M.Aivanhov)

Sarbatoarea Craciunului

    Pe parcursul unui an, soarele trece prin patru puncte cardinale (echinoctiul de primavara, solstitiul de vara, echinoctiul de toamna si solstitiul de iarna) si in timpul acestor perioade, in natura se produc mari acumulari şi circulatii de energii ce influenteaza pamantul si toate fiintele care il populeaza: plantele, animalele, oamenii…
    Iniţiaţii, care au studiat aceste fenomene au constatat ca, daca omul este atent, daca se pregateste si se afla in armonie pentru a primi aceste emanatii, in sinea sa se pot produce mari transformari.
    Traditia crestina ne spune ca Iisus s-a nascut pe 25 decembrie la miezul noptii.Pe 25 decembrie, soarele intra in zodia Capricornului. In mod simbolic, Capricornul este legat de munti, de grote, si tocmai in intunericul unei grote s-a nascut Copilul Iisus. In restul anului, natura si omul au desfasurat o activitate febrila, dar la apropierea iernii multe lucrari se opresc, zilele se scurteaza, noptile se lungesc, este momentul meditatiei, al reculegerii, ceea ce permite omului sa patrunda in strafundurile fiintei sale si sa gaseasca conditiile necesare nasterii Copilului.
    Atunci cand iese din Capricorn, soarele patrunde in Varsator, iar Varsatorul inseamna apa, este botezul, viata care tasneste si produce noi curenti. La iesirea din Varsator, soarele intra in Pesti, si acolo are loc acel pescuit despre care vorbea Iisus cand le spunea discipolilor sai ca sunt niste pescari de oameni.
    In fiecare an, pe 25 decembrie la miezul noptii, zodia Fecioarei urca la orizont, de aceea se spune ca Iisus s-a nascut din Fecioara. Pestii apar in opozitie, iar in mijlocul Cerului se poate observa minunata constelatie Orion avand in centru cele trei stele aliniate numite de traditia populara cei trei Magi de la Rasarit.
    La 25 decembrie are loc în natura nasterea principiului hristic, a acelei lumini si călduri ce vor transforma totul. În aceasta perioada, si în Cer se aniverseaza aceasta sarbatoare: ingerii canta si toti sfintii, Marii Maestrii şi Initiati se aduna ca sa se roage, pentru a-L slavi pe Domnul si a sarbatori nasterea lui Hristos, care se naste cu adevarat in Univers.
    Dar in acest timp, unde se afla multimea pe pamant? In cabarete, in discoteci si baruri de noapte unde mananca, bea, chefuieste pentru a sarbatori nasterea lui Iisus… Ce mentalitate! Dar cel mai socant este faptul ca si oamenii cei mai inteligenti considera ca este normal sa sarbatoreasca Craciunul in acest fel. În loc sa fie constient de importanta unui eveniment care se produce numai o singură dată pe an, când intreaga natura este concentrata sa pregateasca noua viata, omul are mintea in alta parte. De aceea, el nu primeşte nimic: dimpotriva, el pierde favoarea si iubirea Cerului.Ce ati vrea ca Cerul sa poata darui unei fiinte care ramane insensibila la aceşti curenţi divini? Discipolul insa se pregateste: el stie ca in noaptea de Craciun, Hristos se naste in lume sub forma de lumina, de caldura si viata, si el pregateste conditiile convenabile pentru ca acest Prunc Divin sa se nasca si in sinea sa.
    Iisus s-a nascut acum doua mii de ani in Palestina, dar acesta constituie aspectul istoric al Craciunului, iar pentru Initiati este un lucru secundar. Fiindca inainte de a fi un eveniment istoric, nasterea lui Hristos este un eveniment cosmic: este intaia manifestare a vietii in natura, inceputul tuturor rabufnirilor. Apoi, aceasta nastere este un eveniment mistic, adica Hristos trebuie sa se nasca in fiecare suflet uman ca principiu de lumina si iubire divina. Aceasta este nasterea lui Iisus; atata timp cat omul nu poseda lumina si iubirea, Pruncul Iisus nu se poate naste in el. El il poate sarbatori, il poate astepta…dar nu va primi niciodata nimic.
    Pentru catica Hristos s-a nascut deja, pentru unii el se va naste curand, iar pentru altii, el se va naste din nefericire peste cateva secole. Totul consta in pregatirea conditiilor. Iata de ce este foarte important sa ne pregatim cu mult timp inainte pentru aceasta sarbatoare a Crăciunului, pentru a-i intelege semnificatia.
    Nasterea lui Iisus trebuie sa fie inteleasa in cele trei lumi, adica ca un fenomen istoric, ca un fenomen psihic, mistic, si, in sfarsit, ca un fenomen cosmic.
    Pentru ca sa se nasca Pruncul Iisus, este nevoie de un tata si o mama. Tatal, Iosif, este intelectul, spiritul omului.Mama, Maria, este inima, sufletul. Cand inima si sufletul sunt purificate, atunci copilul se naste: dar el nu se naste din intelect si din spirit, el se naste din Sufletul Universal care nu este altceva decat Duhul Sfant sub forma focului, a iubirii divine… o flacara pura care vine sa fecundeze sufletul si inima fiintei umane. Sufletul si inima reprezinta principiul feminin, receptiv in timp ce intelectul si spiritul reprezinta principiul masculin care pregateste conditiile pentru ca Duhul Sfant, adica Sufletul Universal care este foc, sa ia in posesie sufletul, pe Maria. Atunci se naste Pruncul Hristos. Dar cum nasterea este un fenomen ce trebuie sa se produca in cele trei lumi, copilul trebuie sa se nasca si in planul fizic.
    Dar ce reprezinta steaua? Este un fenomen ce se produce inevitabil in viata unui adevarat mistic, a unui adevarat Initiat. Deasupra capului sau apare o stea, o pentagrama luminoasa. Ceea ce se gaseste in inalt este la fel cu ce se gaseste in lumea de jos, iar ceea ce este jos este la fel cu ce se gaseste in inalt. Aceasta pentagrama trebuie deci sa fie dubla. Mai intai, omul insusi este o pentagrama vie, iar apoi, in inalt, in planul subtil, atunci cand el a dezvoltat din plin cele cinci virtuti: bunatatea, dreptatea, iubirea, intelepciunea si adevarul, o alta pentagrama il reprezinta sub forma de lumina.
    Aceasta lumina, aceasta stea care stralucea desupra grajdului inseamna ca, din fiecare Initiat care poseda in sinea sa pe Hristos viu, iese mereu o lumina, o lumina care usureaza, o lumina care hraneste, imbarbateaza, vindeca, purifica, insufleteste… Intr-o buna zi aceasta lumina este vazuta de departe de altii, si ei simt ca se manifesta ceva special prin acea fiinta. Ceea ce se manifesta cu adevarat este Hristos, si in acel moment, toti conducatorii, autoritatile, puternicii si bogatii, vin langa ea. Si chiar marii sefi religiosi care isi inchipuiau ca se afla in varf, simt la randul lor ca le lipseste ceva, ca nu au atins acel grad de spiritualitate si vin sa se instruiasca, sa se incline si sa aduca daruri.
    Iata deci motivul celor trei magi langa Pruncul Iisus. Acesti magi erau sefii marilor religii in tarile lor si au venit fiindca au simtit aceasta lumina.Cum erau si astrologi, observand pe cer anumite configuratii planetare exceptionale, ei au concluzionat ca se va declansa un eveniment extraordinar pe pamant. Nasterea lui Iisus corespunde deci si unui fenomen ce s-a produs in cer acum doua mii de ani.
    Acesti magi de la Rasarit aduc aur, tamaie si mir, iar fiecare dintre aceste cadouri era simbolic. Aurul insemna ca Iisus era rege: culoarea aurului este culoarea intelepciunii a carei stralucire lumineaza deasupra capului Initiatilor ca o coroana de lumina. Tamaia inseamna ca el era preot: tamaia reprezinta domeniul religiei, adica deopotriva al inimii, al iubirii. Iar mirul este simbolul nemuririi: mirul era folosit la imbalsamarea corpurilor si la prevenirea descompunerii lor. Magii de la Rasarit au adus deci cadouri ce au o legatura cu cele trei domenii ale gandului, sentimentului si corpului fizic. Fiecare este legat si de un sefirot: mirul de Binah, care pastreaza tot, aurul de Tiferet, lumina, iar tamaia de Hased, religia.
    Nimic nu este mai important decât sa lucrati la nasterea Pruncului Divin in voi. In acel moment, Pamantul si Cerul vor canta; din patru colturi ale lumii niste fiinte vor intelege ca o noua lumina s-a născut si vor veni sa va viziteze si sa va aduca daruri. Desigur, va exista un Irod (au existat mereu) care va fi furios si care dorind sa il omoare pe Iisus va cere magilor: “Mergeti si cercetati cu de-amanuntul despre Prunc si daca il veti afla, vestiti-mi si mie, ca, venind si eu, sa ma inchin Lui”.
    Magii au primit ordin de la Cer sa nu se mai intoarca langa Irod, si au plecat spre tarile lor pe un alt drum. Aceasta inseamna ca toti cei care vor veni langa Iisus, langa principiul hristic, nu vor mai putea urma acelasi drum ca inainte, ei vor trebui sa urmeze o alta cale. Nu v-ati gândit la aceasta, nu-i asa? Totul este atat de profund, atat de misterios! Si pentru mine este nemaipomenit. Si, credeti-ma, ca nu inventez nimic. Eu va transmit stiinta pe care am primit-o si ea este adevarata. Textele sfinte contin povestiri asupra carora se opresc cei mai multi oameni a caror intelegere este limitata, dar continutul acestor povestiri este pentru discipoli, iar sensul pentru Initiati.
    Discipolul este obligat sa se incline si sa reflecteze asupra tuturor acestor mari mistere, si atunci cand le-a inteles, trebuie sa le coboare in domeniul sentimentului, si in sfarsit sa le realizeze in planul fizic, ceea ce este desigur cel mai dificil. Toata lumea intelege din punt de vedere intelectual, si chiar foarte bine, dar aceasta intelegere nu a coborat inca pana la sentiment, iar inima nu simte deloc. Aceasta intelegere trebuie coboarata pana la inima, iar de la inima la vointa pentru ca sa se implineasca in planul fizic. Deoarece nasterea Pruncului Hristos este un eveniment ce trebuie sa se produca in cele trei planuri: mental, astral si fizic.
    Omul nu il poate face sa se nasca pe Iisus in sine daca nu si-a inteles mama, pamantul. Daca el nu stie ce este pamantul, daca nu are cu acesta niste relatii afectuoase, respectuoase, constiente, el nu are nici o posibilitate de a-si schimba corpul sau fizic. Corpul nostru este in legatura cu pamantul si se va intoarce in pamant fiindca este plamadit din pamant, fiindca este fructul sau, copilul sau. Iar daca omul nu se afla intr-o relatie corecta cu pamantul, Hristos nu se poate naste in faptele sale, in corpul sau fizic. Nu ne gandim niciodata ca pamantul este o fiinta inteligenta. Il studiem numai din punct de vedere geografic: cati locuitori are, cate mari, oceane, lacuri, munti, rauri…Pamantul este creatura cea mai necunoscuta, cea mai dispretuita, cea mai urata, si mari nenorociri vin de aici…da, din faptul ca nu ne respectam mama care ne-a dat corpul ei, corpul nostru.
    Exista o stiinta prolifica despre legaturile omului cu pamantul, comportamentul pe care el trebuie sa-l aiba cu acesta: cum sa i se adreseze, sa ii multumeasca, sa extraga niste forte din el, cum sa ii dea toate impuritatile sale pentru ca acesta sa le transforme. Fiindca pamantul poseda in strafundurile sale niste uzine in care poate transforma totul, ceea ce face far incetare: el transforma toate impuritatile, toate deseurile ce i se dau, pentru a produce flori, fructe, tot ce este folositor si frumos. Pamantul este foarte inteligent.
    Sufletul trebuie sa primeasca iubirea divina as cum femeia primeste iubirea sotului ei. Aceasta iubire divina care aduce implinirea vietii, este iubirea pe care o aduce Pruncul Hristos. Iubirea nu este altceva decat predictia, anuntul copilului care vine. Aceasta formula a Maestrului este cu adevarat, foarte profunda; el nu a dat-o numai ca sa o repetem automat, ci sa lucram astfel ca aceasta iubire a Domnului sa poata atinge usor sufletul nostru si sa conceapa copilul, pe Hristos. Vor urma apoi atatea schimbări in existenta noastră! In toate domeniile totul se amelioreaza, totul se lumineaza. Merita sa lucram un an intreg, mai multi ani, o viata intreaga, pentru a face sa se nasca Hristos in noi.
(O.M.Aivanhov)

Previous Older Entries